13 aprilie 2026 jurnalul meu
Astăzi miam amintit de o întâmplare care încă îmi bântuie gândurile, de parcă ar fi fost încă de curând. În viața mea, soția mea, Ana, e o fire agitată și neobosită. Mereu pe fugă, ridică tonul când vorbesc cu copiii sau cu mine, își scurge lucrurile din mâini și nu reușește să se adune la locul de muncă; șefii ei sunt mereu nemulțumiţi. Îi place să poarte blugi și tricouri, ca și cum ar fi inutil să își petreacă timpul călcând rochii sau bluze delicate. Numi mai aduc aminte când a mai purtat dantele la o petrecere; de curând, singurul ei sprijin în îngrijirea hainelor e un uscător modern, care îi scapă de grija călcării.
Pe de altă parte, amanta soțului, pe care o voi numi Mirela, era impecabilă. Silueta ei, mersul grațios, picioarele lungi, părul bogat, ochii limpezi și fața frumoasă erau de o eleganță rară. De când am văzut-o, nu am mai reușit să respir liniștit. Întâmplarea a avut loc în timpul unei deplasări de serviciu în sectorul Buiuc al Chișinăului. Obosit și flămând, am intrat întâmplător în Cafeneaua Verde. Era aglomerat, dar într-un colț am găsit un loc liber. M-am așezat și am ridicat privirea peste meniul plin de macaroane de casă şi plăcinte cu brânză. Dintro dată, am recunoscut în spatele meu bărbatul pe care-l cautam Andrei, colegul meu din birou. Și, surprinzător, am observat și pe Mirela, așezată la o masă lângă noi.
Andrei îşi ținea mâinile între palme şi săruta încet vârfurile degetelor, ca și cum ar fi fost întrun tablou. Degetele îi miroseau a busuioc proaspăt. Apoi a ridicat privirea spre mine, iar eu am înțeles că acea femeie nu era doar o simplă prezență: era altceva. Un fior ciudat mia străbătut spatele, ca o arsură: vezi urme roșii pe piele și știi că durerea va veni, dar până atunci trăiești cu așteptarea ei, încercând să sufleci peste rană cu disperare.
În interior, totul era gol. Nimic în afară de acel gol nu putea să umple acel spațiu. Soțul a venit acasă la timp, ca de obicei calm și echilibrat. Eu, pe de altă parte, eram mereu impulsiv și aprins. El era un sanguinic moderat, cu un simț al umorului plăcut, exact opusul meu.
Seara, am încercat să-l confrunt cu un ton neutru: Andrei, ce se întâmplă cu Mirela? I-am văzut la Cafeneaua Verde, e foarte frumoasă și nu maș fi așteptat să. Îi amintisem și cum îi picura o picătură de sudoare de pe frunte, cum înroșea și își strângea cu greu calmul.
Și acum? am întrebat, să o cunoaștem și copiii? Să le spunem noua mamă că vin cu un apartament propriu sau să o mutăm la noi? Andrei nu a răspuns. Sa apropiat, ma îmbrățișat și a adormit lângă mine.
Nici nu am ajuns la partea intimă; mam imaginat că sar trece în pat, că aș rămâne să râd în gând la fel cum o femeie își neagă însăși înșelarea, dar tot timpul își impune aparența. Poate eram doar la început, la faza cu privirile și bătaia inimii în același ritm. El știa să se ascundă și să nu lăse nicio mișcare să-l trădeze.
În acea noapte am dormit în bucăți, visând flori colorate și femei în rochii roșii necunoscute. Dimineața mam trezit cu capul greu, am mișcat mai încet decât de obicei, am pregătit copiii pentru școală cu calm.
Întreaga zi mam întrebat ce să fac. Ce fac, de obicei, femeile ce își prind bărbații cu alte femei? Să caute pe Google? Motorul nu mia dat niciun răspuns. Nu aveam nici un plan. Să încerc să continui să trăiesc? Nu cred că trebuie să încerci. Trăiam deja ca înainte: rutina aceea, soțul care venea acasă la timp, fără parfum străin pe cămașă, copiii zgomotoși și veseli, seara la cinematograf duminica. Două aventuri săptămânale, uneori trei, dacă eram atentă la detalii.
Poate greșisem în cafenea? Nu, nu greșisem. La prânz, iam sunat; nu mia răspuns. Mam urcat în taxi și am revenit la aceeași cafenea. Iam dat taximetristului o scurtă explicație, că aștept un plic important pentru serviciu. Mașina lui Andrei era parcata în fața localului. Iam văzut cum coborau amândoi și se urcau în mașină împreună.
Miam spălat fața, iam cerut o sticlă de apă taximetristului, am simulat un apel și am strigat în telefonul închis: Dar să vă fie rușine, cu pachetul vostru! Eu nu mai stau, mă duc la serviciu!. Chiar și atunci, nu mă interesează ce gândește taximetristul.
Când afli că există o amantă, viața pare să se răstoarne. Să divorțezi? Poate. Dar cum să trăiești altfel? Să tolerezi? Pentru cine și pentru ce? Îmi amintesc de un coleg, Nicolae, care tot a avut o amantă. A mințit, a ascuns, dar soția lui a aflat în cele din urmă. A fost scandal, el a negat cu tărie, până lau prins cu mesaje pe telefon. Au spus că a fost hăcuit, că concurența invidioasă îi voia răul.
Atunci, soția lui la declarat hotărât: Eu nu aș minți niciodată. Ar fi penibil să negi. Dacă faci ceva, trebuie să recunoști și să decizi: fie rupe cu amanta și rămâi cu familia, fie pleci, dar ai grijă de cei dragi.
Mia păsat de acea hotărâre. Ce om serios trebuie să fii când viața te pune în mijloc și ceilalți așteaptă de la tine decizie și echilibru? Curajul și echilibrul dispare în clipă.
Mam întors în aceeași cafenea și mam așezat la masa lor. Mirela mia ridicat ochii încântați, Andrei a încremenit mâinile sub masă, tăcerea era apăsătoare. Am observat cum Mirela a înțeles imediat cine era. Sau poate ştia deja.
Andrei a vrut să vorbească, dar ea la oprit cu o palmă ridicată: Nu e ca și cum numi dau seama, nui așa? Apoi a zis încet: Nu e nimic anormal, se întâmplă. Dar gândițivă cum rezolvați, avem copii, apartament, părinți în vârstă. Sunteţi oameni maturi, descurcaţivă. Sa ridicat, rochia proaspăt călcată îi venea bine. Păcat că nu purta așa de multă vreme.
Uneori, curajul înseamnă să spui adevărul și să mergi mai departe cu demnitate, chiar dacă e greu. Demnitatea nu se măsoară în pantofi sau rochii călcate, ci în liniștea cu care, la final, îți aduni puterile și continui să-ți trăiești viața.
**Lecția pe care am învățat-o:** în fața trădării și a incertitudinii, cea mai mare putere este să rămâi sincer cu tine însuți, să accepţi realitatea și să îți păstrezi demnitatea, căci doar așa poți să mergi mai departe fără să te pierzi pe drum.
