Of, dragă, ascultă ce ți-am povestit despre familia Mărioarei. Mărioara a crescut trei copii, fiecare cu drumurile lui prin lume. Băiatul cel mare, Petru, a plecat în Italia și s-a așezat acolo cu familia lui. Abia dacă mai prinde sărbătorile să trimită vreo poză sau o vedere cu La mulți ani! Mărioara le ține pe toate la inimă și, uneori, când îi e tare dor, se uită la ele și oftează.
Ioane, tare aș vrea să-l văd pe Petru și să-i cunosc copiii, să fiu cu ei măcar un pic, să ne strângem la masă, ca pe vremuri, îi zice ea bărbatului, dar degeaba timpul trece, vizitele nu mai vin.
Fiica mijlocie, Doina, s-a măritat cu un ofițer, Mihai. Se mută mereu dintr-un oraș în altul, în funcție de serviciul lui. Au o fetiță pe care o aduc la bunici din când în când. Pe Mihai, Ioan îl respectă mult bărbățel de treabă, așa cum și-ar dori oricine pentru fiica lui.
Cealaltă fată, cea mai mică, Viorica, a încercat și ea căsnicia, dar nu i-a fost scris. S-a despărțit de soț și a rămas să-și crească singură băiatul, Ștefan. Mărioara, suflet de mamă, i-a spus să vină la Chișinău, așa poate găsește un trai mai bun. Viorica și-a tras un rost la o fabrică de confecții, iar copilul i-l leagănă la sân ori de câte ori poate.
Într-o zi, Mărioara îi spune lui Ioan: Poți să te descurci singur o săptămână? Vreau să-i fac Vioricăi o vizită, să văd cu ochii mei cum le-o fi.
Ioan o sărută pe frunte, îi pune niște plăcinte la drum și o petrece până la gara din sat. Nu-i ușor pentru Mărioara, dar merge cu inima deschisă. Drumul cu trenul, lung și gălăgios, dar visează la clipele cu fata și nepotul.
Ei, când ajunge la Chișinău, o sună pe Viorica: Mămică, am ajuns. Te aștept.
Viorica, surprinsă: Mamă, de ce nu mi-ai spus că vii? Sunt la fabrică toată ziua, abia pe seară pot veni să te iau Am vrut să-ți fac o bucurie, n-am crezut că te necăjesc, se scuză Mărioara.
S-a apucat și a venit pe jos către apartament, deși era obosită. Când ajunge, Ștefan, nepotul, îi deschide ușa. Băiat înalt, cu privire bună, frumos, numai bun de pus la icoană.
O, mămăiță dragă, ce dor mi-a fost!, îl îmbrățișează ea. Ștefan, stânjenit, scapă din brațe și îi spune repede: Am făcut curat, am pus masa. Mama vine seara și e toată numai grabă.
Când vine la masă, Viorica întreabă: Mamă, vrei un șnițel sau două? Mărioara, flămândă după drum, mânca și cinci dar zice: Lasă, vedem noi Pune pe masă, și om vedea. Pe masă apare o farfurie cu cinci șnițele și un bol de borș roșu, moldovenesc. Atâta-i tot prânzul festiv.
Mărioara s-a gândit: ceva nu e bine aici, poate nu se ajung cu banii, trebuie să-i ajut. Dar nici nu apucă bine să mănânce că Viorica întreabă: Mămică, tu când ziceai că pleci înapoi? Parcă i-a turnat cineva apă rece în suflet. Ei, dacă deranjez, pot să plec și mâine
Ziua, Mărioara stă singură: fiecare cu ale lui, fata ba la muncă, nepotul ba la prieteni sau vecini. Ea rămâne singură și, încet-încet, înțelege că nu e de folos acolo.
Când aude, într-o seară, cum nepotul îi zice Vioricăi: Când vine unchiul? Avem meci! și ea răspunde: După ce pleacă bunica, a simțit că nu mai are loc.
Lacrimi în ochi, Mărioara și-a strâns bagajele, nici rămas bun n-a mai zis. Ioan, bărbatul ei, o aștepta acasă cu sufletul la gură, să nu stea iar singur. Au pus masa, au stat de vorbă în tihnă, și-au dat seama amândoi că, oricâtă dragoste ai da copiilor, la un moment dat viața lor merge înainte fără tine. Și-atunci, doar amintirile și unul de altul îți mai rămân.
