Îmi pierdusem încrederea în aleasa mea și am părăsit-o imediat după ce am vizitat casa ei.
Am fost căsătorit timp de treisprezece ani, iar fosta mea soție nu a fost niciodată considerată o clasică frumusețe. În tinerețe m-a cucerit cu fragilitatea ei, cu delicatețea și cu acea blândețe aproape imperceptibilă care mi-a atins sufletul. Nu pot spune că era strălucitoare, dar știa mereu cum să se prezinte. Lingerie de dantelă scumpă, care o răsfăța, rafturile din baia noastră pline de creme, parfumuri, uleiuri și produse cosmetice — toate acestea constituiau universul ei. Sticluțe și cutiuțe erau atât de multe că mă pierdeam în varietatea lor, dar ea mirosea întotdeauna ca o grădină de flori. Amândoi câștigam bine, trăiam în bunăstare și se putea bucura de aceste mici răsfățuri.
Fosta mea nu ar fi umblat niciodată acasă în haine neglijente — părul ei era întotdeauna aranjat, iar hainele, călcate. Îmi plăceau astfel de femei: îngrijite, conștiente de valoarea lor. Dar soarta a decis altfel — ne-am despărțit acum cinci ani, iar de atunci viața mea a devenit o succesiune de întâlniri trecătoare. Femeile apăreau și dispăreau fără a lăsa urme, până când am întâlnit-o pe ea — Alina. Era de parcă venea dintr-o altă lume: frumoasă, atrăgătoare, cu trăsături fine și pas hotărât. Conducea o echipă de bărbați la muncă cu atâta ușurință încât nu am putut să nu fiu impresionat. Am decis: nu pot pierde o asemenea femeie.
Totul a început cu discuții nevinovate, dar în curând am invitat-o să vină la apartamentul meu din Cluj-Napoca. Nu am gătit — am comandat cina de la un restaurant, dar am aranjat masa eu, punând suflet în asta. Seara a fost magică: vin, râsete, priviri îndelungate. Alina a rămas peste noapte, și de atunci a devenit o prezență frecventă. Însă, cu cât venea mai des, cu atât mă deranja mai mult comportamentul ei. Nu aducea niciodată cu ea un necesar de cosmetice, haine de schimb sau lenjerie. Dimineața o vedeam într-o stare deplorabilă: machiaj împrăștiat, păr încâlcit, față obosită. După duș, își îmbrăca aceleași haine ca în ziua precedentă, și asta mă sâcâia. Sincer să fiu, eram dezamăgit profund.
La un moment dat, Alina m-a invitat la ea acasă. Am mers cu gândul că voi găsi haos — obiceiurile ei la mine acasă sugerau o anumită neglijență. Dar când am pășit pragul apartamentului ei, am fost șocat. Nu era dezordine, ci… altceva. Era o renovare recentă — elegantă, scumpă, cu mobilă de calitate și detalii moderne. Totul striga gust și bunăstare. Dar când am intrat în baie să mă spăl pe mâini, inima mi s-a strâns de melancolie. Pe raft erau doar un șampon și un tub de pastă de dinți. Și atât. Nici urmă de lux, nici un indiciu de grijă față de sine. Am rememorat fosta mea soție — rafturile ei gemând de sticluțe, baia parfumând a arome elegante, pentru mine, erau semne de feminitate, de respect de sine. În schimb, aici era doar goliciune.
Alina împlinise recent 33 de ani, dar se părea că nici nu i-a trecut prin minte să se gândească la păstrarea tinereții. Nu o sperie oare ridurile, pielea care se ofilește? Stăteam, privindu-i raftul sărac, simțind cum dezamăgirea crește în mine. Dar adevăratul șoc m-a așteptat pe balcon. Acolo, pe sfoară, era agățată lenjeria ei — gri, simplă, fără vreun indiciu de eleganță. Mi-a surprins privirea și a spus neglijent: „Pentru mine, confortul este cel mai important.” Aceste cuvinte au sunat ca o sentință.
Poate, la 42 de ani, am devenit prea pretențios? Sau poate că obiceiurile și așteptările mele sunt povara trecutului de care nu mă pot desprinde? Dar am realizat: nu pot trăi cu o astfel de femeie. Ne-am despărțit — eu am pus punct. Am plecat fără să mă uit înapoi, cu inima grea, dar cu certitudinea că nu voi putea accepta acea goliciune, acolo unde așteptam să găsesc frumusețe și grijă. Alina era splendidă la exterior, dar în interiorul casei ei am văzut doar indiferență față de ea însăși — și asta a distrus tot ce ar fi putut fi între noi.
