Îmi spunea lumea că fiecare este făuritorul propriului său necaz. Și, sincer, eu sunt un exemplu elocvent. Tot ce s-a întâmplat cu mine este rezultatul acțiunilor mele. Nici soarta, nici ghinionul, nici intervenția altora nu au avut influență. Doar orbirea, încrederea exagerată în sine și îndrăgostirea naivă de aspect, nu de esență.
Mă cheamă Radu. Sunt din Cluj-Napoca. Acum am 38 de ani și sunt căsătorit de trei ani, iar această căsnicie s-a dovedit a fi o încercare, nu o bucurie. Odată credeam că am prins norocul de coadă.
Când aveam 32 de ani, locuiam singur, aveam un serviciu bine plătit, două apartamente moștenite de la bunica și un mic magazin pe care îl închiriam. Părinții mei s-au mutat de mult la casă în afara orașului, iar eu savuram viața de burlac, ferm convins că în curând voi întâlni persoana potrivită.
Întotdeauna visele mele se conturau în jurul unei soții cu un aspect de revistă: înaltă, cu o siluetă de păpușă, păr strălucitor și machiaj perfect. Credeam că o asemenea femeie va fi garanția succesului meu și a invidiei celor din jur.
Totodată, alături de mine era Mihaela, cea mai bună prietenă. Inteligentă, bună la suflet, cu un simț fin al umorului, mereu având un cuvânt de încurajare pentru mine. Ne plimbam adesea, discutam ore în șir, iar uneori, după petreceri, ea rămânea la mine. Consideram asta firesc. Ea era doar o persoană bună aproape. Nu credeam că pentru ea poate însemna mai mult.
Într-o zi, fiind plecat cu prietenii la ski la Sinaia, am întâlnit-o pe Andreea. Elegantă, atrăgătoare, cu buze pline și părul auriu până la talie. Așa îmi imaginam eu soția „ideală”.
Într-o săptămână, în loc să schiem, am stat mai mult în cameră, beam, râdeam, flirtam. La apogeul nebuniei alcoolice și hormonale, ca un ultim fraier, i-am propus să ne căsătorim. Da, da, chiar în camera de hotel, cu vocea încețoșată și paharul de șampanie în mână.
Când Andreea a aflat despre apartamentele, afacerea și părinții mei, a zâmbit modest și a încuviințat. În câteva zile, s-a mutat deja la mine.
Când i-am povestit Mihaelei, a fost șocată. Calmă, fără isterie, mi-a spus:
— Radu, te-ai grăbit. Femeile întâlnite în vacanțe rar vin pentru dragoste. Încearcă să o cunoști mai bine.
Am luat foc. Am acuzat-o de invidie. Nici măcar nu am invitat-o la nuntă. Credeam că e doar supărată pentru că am ales pe altcineva în locul ei.
Foarte curând, povestea mea s-a destrămat, ca un castel de nisip.
La început, Andreea nu voia să mă ating de sânii ei:
— Am implanturi. Nu ai voie să le strici.
Apoi am aflat că nu gătește deloc — nici măcar nu pornea fierbătorul.
Salate? Nu. Cină? Nu. Să șteargă praful? Niciodată. Totul făceam eu, iar mama ne aducea mâncare în caserole.
Andreea se ducea la saloane, spa și la cumpărături ca la serviciu. Cheltuia banii mei de parcă jucam Monopoly.
Când am vorbit despre copii, mi-a răspuns rece:
— Ai înnebunit? Corpul meu este investiția mea. Nu înainte de zece ani.
Nu vorbeam — doar coexistam. Orice aduceam în discuție, ba nu înțelegea, ba se prefăcea că e plictisită. Avea temele ei: unghii, tratamente, postări pe Instagram. Iar eu aveam tristețea mea.
Și iarăși m-am întors către Mihaela. Căutam căldura, conversația, înțelegerea ei. Ea mă asculta, mă încuraja, glumea, încerca să-mi redea încrederea în mine. Mă plângeam, îmi vărsam sufletul, iar ea — era pur și simplu acolo.
Dar într-o zi mi-a spus că se mărită. Cu un cunoscut, Doru.
— Te-am iubit, Radu, — mi-a spus ea. — Mereu te-am iubit. Dar m-am săturat să aștept. Cu Doru, chiar fără pasiune, voi fi liniștită. Iar asta, crede-mă, uneori contează mult mai mult.
Atunci am înțeles totul. Tot ce am pierdut. Tot ce am distrus cu mâinile mele.
Puteam să fiu cu o femeie care ar fi fost un sprijin, o prietenă adevărată, o soție, mama copiilor mei. Dar eu am ales o păpușă. Un ambalaj fără conținut.
Acum trăiesc într-o colivie frumoasă, alături de o femeie care îmi este străină. Nu știu cât va dura această farsă. Dar știu sigur: pe Mihaela am pierdut-o pentru totdeauna. Și asta este cea mai mare greșeală a mea.
Dacă citiți asta și aveți lângă voi pe cineva care vă înțelege, vă sprijină, vă iubește — nu dați drumul acelei persoane. Nu schimbați ceva viu pe o iluzie. Pentru că într-o zi vă puteți trezi în mătăsuri… și să simțiți că în jur e un gol imens.
