M-am dus să-mi vizitez fratele de Crăciun… și s-a dovedit că de fapt nici nu m-a invitat, căci soția lui nu vrea oameni ca mine în casa lor.
Eu am 41 de ani, fratele meu 38. Am fost dintotdeauna foarte apropiați; am crescut împreună la Chișinău, am împărțit aceeași cameră, aceleași secrete, aceleași probleme, ba chiar și aceeași pungă de semințe la fotbal. Dar, de când s-a însurat și s-a mutat la soacră-sa în sat la Cricova, parcă s-a transformat peste noapte. Poate că eu n-am vrut să văd schimbarea, dar realitatea m-a plesnit singură.
Anul trecut, din prima săptămână a lui decembrie, am simțit că ceva nu e în regulă: fratele meu nu pomenea niciun cuvânt despre cina de Crăciun. Când eram mici, ziceam Crăciun fără noi doi? Să nu existe! și uite că tocmai asta trăiesc.
Într-o seară mi-am zis: Hai, că nu mă mai deranjez, mă invit singură dacă el tot e mai mut ca o lebădă bătrână.
Că doar e fratele meu, nu cine știe ce primar din Hâncești.
Pe 24 decembrie, pe la șase seara, i-am scris pe Viber: La ce oră treci să mă iei? Nimic. Liniște ca la poarta cimitirului. Îi dau telefon închis! Gândurile au început să joace sârba în mintea mea. Am luat un taxi, cu 90 de lei și cu inima cât un purice, direct în fața blocului lui din sectorul Botanica.
Când am ajuns, de după ușă se auzeau colinde, râsete, copiii alergau, iar mirosul de sarmale și cozonac te pleznea în nări. Un chef de zile mari, ce să mai!
Parcă mi-a fost rușine chiar să ciocăn, dar am zis: Măcar să le văd ochii. Am bătut.
A deschis fratele-miu. S-a făcut alb ca peretele. M-a îmbrățișat repede, dar de parcă l-ar fi prins soția cu o altă nevastă. Zice:
Aoleu, Vasilica… de ce nu ne-ai dat un semn înainte?
Răspund eu, cu răceala aia caracteristică moldovencelor:
Păi tu nu mi-ai zis nimic! Am zis să vin să văd ce mai faceți.
N-a apucat să mă poftească înăuntru că s-a uitat în spate cu ochii unui copil prins cu mâna în borcan.
Am intrat… și m-am blocat. Pe masă toți din neamul soției: verișori, mătuși, unchi, chiar și tanti Maria de la etaj, vecina cu motanul. Lipseam doar eu, sora.
Soția lui mă salută cu zâmbetul ăla de la care știi că ai intrat pe teren minat, apoi se întoarce la sarmalele ei, de parcă sunt spirit din poveste și nu exist.
M-am pus stingheră pe canapea, simțindu-mă mai invizibilă decât Moș Nicolae după ce-a trecut pe la toți copiii. Și fix atunci am auzit cum consoarta fratelui meu îi șoptește mamei sale, crezând că sunt una cu tapetul:
Ți-am zis eu că vine să-mi strice seara. Nu vreau oameni ca ea aici.
Oameni ca mine? Adică ce, cum? De ce? Ce-am făcut? Simțeam cum mă sufoc, să nu plâng pe covorul lor nou.
Frate-meu a auzit și el. Fața i s-a făcut ca deja-vu-ul ăla când iei nota mică la BAC. Vine la mine și-mi șoptește:
Vasilica, nu băga în seamă. Ea așa e
Îl privesc pe sub sprânceană:
Așa e cum? Ce i-am făcut? Cum pot să vin în casa fratelui meu și să mă simt, cu tot cu zestrea de la maică-mea, ca un musafir nepoftit?
Atunci, cu jumătate de oră înainte de tort, mărturisește adevărul, cu voce joasă:
Ea nu a vrut să te chem. Zice că ai gură mare, că mereu ai opinii, că vrei să ajuți și te bagi unde nu-ți fierbe oala și nu voiam să ne certăm de Crăciun.
Gâtul mi s-a înnodat ca un colțunel la fiert. Frate-meu a preferat liniștea conjugală, nu familia.
Nu m-am apucat de scandal. N-am scos niciun cuvânt. Am zis doar:
Nu te stresa, mă duc să stau cu oale și cratițe la mine acasă.
A încercat să mă oprească, dar nu am mai putut. Nu voiam să fiu pe-acolo, să fiu balastul.
Am mers pe jos până în colțul străzii, cu ochii uzi, de parcă ningea cu lacrimi.
Ajunsă acasă, mi-am încălzit o farfurie cu pilaf și pulpe de pui, am sorbit singură, și am răsfoit poze vechi de Crăciun cu noi doi, când mama încă mai împletea ciorapi. Am simțit, atât de clar, că ceva s-a rupt în mine fiindcă el n-a avut curajul să mă apere, să țină de noi, de amintirile de-o viață.
Nici până azi n-am discutat pe tema asta. El tot zice lasă, că vin pe la tine zilele astea, dar eu nici nu mai știu ce să cred: dacă să slăbesc granița, sau să las totul să curgă ca râul Nistru.
Un lucru e sigur: Crăciunul ăsta nu-l mai fac cu ei.
