Scuzați-ne, ne-am despărțit acum o lună. Ai uitat?
– Șerban, ai uitat că astăzi e ultima ta zi în apartamentul meu? – l-a întrebat Ilinca.
– Adică cum? Deja?
– Da, dar de ce te surprinde? Am convenit că până pe 26 mai îți rezolvi cu locuința și între timp poți sta aici.
– Parcă a zburat timpul…
Adevărul este că Șerban și Ilinca s-au despărțit în urmă cu o lună. Totuși, fostul ei soț nu avea unde să locuiască. Nu reușea să găsească o locuință potrivită. Sau poate nici nu încerca? Aceasta era cu totul altă discuție.
– Nu încerca să mă duci cu vorba. Mâine pleci!
– Dar unde?
– Nu știu. Nu mai sunt problemele mele.
Pavel s-a ridicat imediat din fotoliu.
– Cum așa, Ilinca? Noi suntem familie.
– Noi? Nu mai suntem deloc noi. Ne-am despărțit acum o lună. Ai uitat?
– Ți-am spus, timpul trece prea repede.
– Încă o dată… Nu încerca să mă duci cu vorba.
Pe bune, Șerban nu avea unde să meargă. Prieteni nu mai avea, căci viața lăsase pe mulți deoparte. Unii s-au dovedit a fi persoane nu tocmai plăcute.
Rudele sunt la țară, iar la cunoștințe nu te poți duce să dormi. Și acum ce să facă? Singura lui speranță era să o convingă pe Ilinca.
Deși putea sta pe o bancă la gară, mai exista un motiv pentru care fostul său soț nu voia să plece din apartament.
– Știi, până în ultima clipă am sperat.
– La ce anume?
– Că vom fi din nou împreună.
Ilinca a izbucnit în râs, iar Șerban s-a simțit jignit.
– Am spus eu ceva amuzant?
– Dar ție nu ți se pare amuzant?
– Mie nu.
– Mie da. Ascultă, termină cu numărul acesta și cu jocul de-a căminul de copii. Până la urmă suntem oameni mari.
– Tocmai de aceea vreau să vorbim serios. Ilinca, înțelege, ne-am despărțit pentru fleacuri.
Fosta soție și-a ridicat mirată sprânceana.
– Să minți tot timpul e fleac pentru tine?
– Nu, nu am vrut să spun asta.
– Te-am înțeles!
– Nu, nu așa! Ne-am aprins, se mai întâmplă. Ilinca, dar putem începe din nou. Te rog!
Ilinca era pur și simplu șocată. Doar că ea nu înțelegea una – soțul ei chiar și-a pierdut mințile sau chiar nu avea unde să locuiască.
– Ți-am spus să nu mă mai încurci. Adună-ți lucrurile. Mâine pleci din apartament.
Dar Șerban nu se dădea bătut. Continuă să insiste cu și mai multe argumente. Unul dintre ele era chiar absurd!
– Cum nu înțelegi, ți-am fost credincios!
– La ce te referi?
– La faptul că de când ne-am despărțit eu nu am fost cu nimeni.
Ilinca își duse mâinile la cap. Probabil Șerban chiar înnebunise.
– Ce treabă am eu cu asta? Sincer, chiar nu mă interesează cu cine ești!
– Mie îmi pasă. Nu pot, Ilinca, cu nimeni altcineva decât cu tine. Și nici cu tine nu pot acum… Pentru că…
Ilinca l-a întrerupt.
– Bine, încetează.
S-a ridicat să plece la o plimbare. Doar să nu îl mai vadă pe Șerban.
De fapt, era așa. Plănuise demult să se despartă de el. Dar tot amâna pentru că îi părea rău. Petrecuseră împreună 5 ani și era greu să ia o asemenea decizie.
Cu toate acestea, minciunile soțului ei nu-i dădeau pace. Minca mai ales despre muncă. Tot timpul își inventa povești cum fusese avansat și ajunsese pe o funcție prestigioasă. În realitate, rămăsese același simplu angajat cu un salariu de 20.000 de lei pe lună. Asta fusese ultima picătură în relația lor.
De ce trebuia să mintă? Era de neînțeles!
Ilinca a petrecut toată seara gândindu-se. Nu voia să se întoarcă acasă. Așa că a decis să rămână la prietena ei. Desigur, Șerban i-a umplut telefonul cu apeluri. Dar nu avea de gând să răspundă sau să-i dea explicații.
– Nu înțeleg, Ilinca. Ești vreo Maica Tereza?
– Cum adică?
– Mă refer la Șerban al tău. E vina ta. Acum nu vrea să plece.
– Da, știu. Am greșit. Dar nu pot să-l arunc în stradă…
– Dar mâine tot o să-l scoți afară, nu?
– O să-l scot. Îmi respect întotdeauna cuvântul.
– Regreți?
– Nu, nu am ce regreta. Nu dau afară un copil, ci un bărbat adult care trebuie să-și gestioneze singur viața.
A doua zi, Ilinca s-a întors acasă, dar nu a văzut valiza fostului ei soț la ușă.
– Ești încă aici?
– Ilinca! Unde ai fost? – a exclamat Șerban.
– Nu te privește.
– Ai stat la un bărbat?
– Îți repet: nu-i treaba ta! Adună-ți lucrurile și pleacă de aici!
Șerban aproape că o înconjura pe fosta lui soție.
– Ilinca, ascultă, nu pot să trăiesc așa. Mi-a păsat de tine!
– Destul! Pleacă, am spus.
Dar cuvintele Ilincăi păreau să nu aibă efect asupra lui Șerban. Sau cel puțin făcea pe surdul.
– Ți-am fost credincios, cum nu înțelegi?
Ilinca a realizat că discuția este zadarnică și nu va duce nicăieri.
– Ai 5 minute. Altfel, sun la poliție.
Dar Șerban nu a crezut și Ilinca a trebuit să facă ceea ce promisese. Fostul soț a fost dat afară cu toate lucrurile. Cu apartamentul acesta nu avea nicio legătură, căci el nu era pe numele lui și nu avea drept de ședere acolo.
Din fericire, Ilinca moștenise această locuință. Era de neimaginat ce s-ar fi întâmplat dacă apartamentul ar fi fost deținut de amândoi.
Într-o astfel de situație, Șerban nu ar fi plecat niciodată de acolo. Avea întotdeauna un argument de fier. Era cel mai fidel fost soț…
