Am citit multe povești despre femei care au fost infidele, și deși încerc să nu judec, există ceva ce sincer nu pot înțelege. Nu pentru că aș fi eu mai bună decât altcineva, ci pentru că niciodată nu am simțit tentația infidelității.
Am 34 de ani, sunt căsătorită și duc o viață perfect obișnuită. Merg la sală de cinci ori pe săptămână, am grijă la alimentație și îmi place să mă îngrijesc. Am părul lung și drept, sunt atentă să arăt bine și știu că sunt o femeie atrăgătoare. Oamenii îmi spun adesea acest lucru, iar felul în care mă privesc mi-o confirmă.
La sala de sport, de exemplu, nu este neobișnuit ca bărbații să mă abordeze. Unii cer sfaturi despre exerciții, alții fac remarci sub pretextul unui compliment, iar unii sunt chiar foarte direcți. La fel se întâmplă și când ies cu prietenele la o cafea sau un suc se apropie de noi, insistă, mă întreabă dacă sunt singură. Nu am pretins niciodată că nu observ această atenție. Dimpotrivă, o văd și o înțeleg. Dar nu am trecut niciodată o limită. Nu de teamă, ci pur și simplu pentru că nu am vrut.
Soțul meu, Victor, este medic cardiolog și lucrează mult. Sunt zile în care pleacă de acasă înainte să răsară soarele și se întoarce când deja am cinat sau chiar mai târziu. De cele mai multe ori, sunt singură acasă mare parte din zi. Avem o fetiță, Larisa, și am grijă de ea, de casă și de rutina mea. Practic, pot să spun că aș avea destul spațiu pentru a face ce aș vrea, fără ca cineva să își dea seama. Și totuși, niciodată nu mi-a trecut prin minte să profit de aceste momente ca să îi fiu infidelă.
Când sunt singură, îmi ocup mintea cu ceva: fac sport, citesc, fac ordine, mă uit la seriale, gătesc, ies la plimbare. Nu stau să caut lipsuri sau să mă las pradă nevoii de validare din exterior. Nu pretind că am o căsnicie perfectă, pentru că nu este. Mai apar discuții, mai există oboseală sau neînțelegeri. Dar pentru mine, cel mai important lucru e onestitatea mea.
Nu trăiesc nici cu suspiciuni legate de el. Îi acord deplină încredere soțului meu. Îi cunosc programul, îi cunosc felul de a gândi și caracterul. Nu stau să-i verific telefonul sau să-mi imaginez scenarii. Această liniște mă ajută și pe mine. Atunci când nu cauți portițe de scăpare, nu simți nici nevoia de uși deschise mereu.
Așa că, atunci când citesc despre infidelitate nu din dorință de a judeca, ci dintr-o sinceră mirare realizez că nu totul ține de tentație, frumusețe, timp liber sau atenția celorlalți. Pentru mine, însă, infidelitatea pur și simplu nu a fost niciodată o opțiune. Nu pentru că nu pot, ci pentru că nu vreau să fiu acel gen de om. Și cu această alegere, am pacea sufletească.
Cred că, în viață, cel mai important e să fii sincer cu tine însuți și cu cei dragi. Încrederea și onestitatea sunt temelia oricărui drum împreună. Fiecare dintre noi alege ce fel de om vrea să fie, iar liniștea sufletească vine din alegerea corectă.
