M-am dus la medic abia când nu am mai putut suporta durerea. Trei zile la rând deja era prea mult. O durere cumplită de cap, că nu ceda la niciun fel de pastilă. Noaptea nici somnul n-a vrut să mă ia. Cea mai proastă idee, însă, a fost să intru pe internet și să citesc ce poate semnifica o durere de cap. Imediat browserul m-a copleșit cu articole de genul: cum să deosebești migrena de o tumoare pe creier și alte grozăvii de-ți ridicau părul pe ceafă. După ce am analizat toate simptomele și explicațiile, parcă era și cazul să mă îndrept direct spre Servicii Funerare, ocolind policlinica.
Mi-am amintit de momentul când eroul lui Jerome K. Jerome deschide la întâmplare o enciclopedie medicală și găsește la el toate bolile, mai puțin febra lăuzelor: de la holeră, la anemie, la coreea lui Sydenham și chiar și febra aftoasă, cu care se termina enciclopedia (la litera F). Omului îi părea rău că nu avea și febra lăuzelor, ci doar tifos.
Așa și eu. După o noapte pierdută pe net, citind pe nerăsuflate toate bolile grave, m-am decis: Destul, mâine mă târăsc la doctor!
În sala de așteptare, am avut o convorbire haioasă cu o doamnă:
Ați băut?
Nu am înțeles:
Ce să beau?
Ieri, ați băut?
Nu am băut, m-am simțit jignită.
Aveți ochii roșii, de parcă sunteți mahmură
Ei, vezi? Uneori mă întreb dacă nu cumva merg la psiholog doar ca să învăț să comunic cu oameni care ar avea nevoie de psiholog mai mult decât mine.
Mulțumesc, am răspuns printre dinți. De grijă!
Am intrat la medic și i-am înșirat, solemn, ca un prezentator pe scenă, toate simptomele mele. La final, cireșele din povestea mea erau ochii mei roșii ca vișina.
De parcă aș fi băut, dar nu am băut, m-am văicărit.
Medicul s-a uitat în ochii mei și a zâmbit din umeri:
Sunt normali, să nu vă faceți griji
Ei, ce să mai zic? Poate nu cei care trebuie ajung la psiholog.
Mi-a luat tensiunea, pulsul, mi-a măsurat saturația. Mi-a pus câteva întrebări. Din răspunsuri, mi s-a părut că tabloul nu suna deloc a migrenă, mai curând a ceva mai serios.
Poate facem un RMN? Plătesc, cât costă! m-am oferit eu medicului. Pe internet așa scria, că trebuie făcut. Știți cum e: într-o noapte online am devenit terapeut, neurolog, cardiolog și toate la un loc.
Mai întâi să nu intrăm în panică, hai să vedem cu vasele de sânge, să facem analize, și pe urmă, dacă e cazul
Noaptea aceea de internet mi s-a părut cea mai grea. Am plâns și m-am gândit că la 40 de ani am reușit să cresc doar doi copii și să scriu 10 cărți. Și nu-mi dădeam seama, e mult sau puțin. Copiii sunt mici, încă nedefinitivi
Cărțile nici ele perfecte în cea nouă, la pagina 16 e o greșeală Mai am de crescut și copii, și redactori literari
Am ajuns acasă după medic. Pe drum, am luat copiii de la școală, am cumpărat pastilele prescrise și le-am luat. Ajunsă acasă, am căzut frântă în pat.
Au venit copiii la mine:
Avem ceva de mâncare?
Avem, dar trebuie să gătesc imediat
Capul nu mă mai durea atât, dar nu aveam nicio putere trei zile am zăcut.
Dan s-a dus și a pregătit singur cina. A prăjit ouă și a încălzit niște macaroane. Mi-a zis: I-am dat de mâncare Ecaterinei, vrei să-ți aduc și ție cina în pat?
M-am simțit brusc mai bine. Doamne, am un fiu deja mare! Dospit! Nu se pierde el!
Nu e nevoie să-mi aduci, nu mi-e foame. O să mă ridic mai târziu. Bravo, băiatule.
Bine, a dat din cap și s-a întors cu o farfurie cu fructe tăiate. Mamă, am pus kiwi aici. În kiwi e mai multă vitamina C decât în portocale. Și mere au fier. Și o mandarină, să fie colorat, altfel se strică
Mă topeam de mândrie. Al meu! Sprijinul meu! Imediat m-am simțit mai bine.
După aceea, Dan a ieșit spre magazin.
Unde te duci?
Am terminat mâncarea pentru pisică, mi-a spus el.
Și să iei înghețată, a strigat Ecaterina. Și la mine s-a terminat mâncarea
Fiica mea a intrat apoi solemn în camera mea, în halat și cu ochelari, cu o valiză de jucării. Ecaterina Mihalina, terapeuta de jucărie.
Ei, bolnavo, să te tratăm? Îți facem injecție?
Spune-mi mamă, nu bolnavă
Te faci bine și vei fi mamă, bolnavo. Deschide gura.
Am deschis gura.
Ați mâncat kiwi? Și mie nu mi-ați dat? Kiwi?
Ia, cine te oprește? îi întind farfuria cu fructe.
Acum nu mai vreau, am mâncat ouă. Aștept înghețata. Hai să te ascult și-a pus un fonendoscop roz la gât.
Eu alerg în fiecare seară cu cartea după tine să mă asculți, dar tu nici nu mă bagi în seamă.
Oooo, e grav, spune Ecaterina, ascultându-mi gâtul. Vorbiți prea mult și alergați după copii. Vă prescriu o injecție și o înghețată. Dacă Dan cumpără pentru toată lumea. Dacă doar pentru cine a cerut, trebuia să ceri și tu.
Deci n-o împarți cu mama bolnavă înghețata vindecătoare?
În loc de răspuns, Ecaterina mi-a apăsat seringa-jucărie pe picior.
Au! râd eu.
Așa trebuie. Ca să te faci sănătoasă.
Sinceră să fiu, deja eram bine. După înghețată, mi-a trecut cu totul Dan a luat pentru toți. Capul nu mă mai durea, energia revenea. Ochii nu mai erau roșii, ci albaștri.
Dar am mai stat puțin să joc rolul de mamă bolnavă, iar povestea de seară i-a citit-o Dan Ecaterinei. Și-a ales ciclopedie.
E o enciclopedie despre cicloni, a glumit Dan.
Au citit despre Saturn, apoi despre dinozauri, apoi despre dinții de lapte. Aproape că s-au certat întrebându-se dacă dinozaurii aveau sau nu dinți de lapte.
Eu ascultam conversația lor și simțeam o fericire și un sens al vieții ce nu poate fi cumpărat cu niciun leu.
După aceea, am schimbat cearșafurile, fiindcă au vărsat farfuria și au împrăștiat tot kiwi-ul pe așternut.
Iar mai târziu am adormit toți trei, strânși unul în brațele celuilalt.
Deci, v-au ajutat pastilele? m-a întrebat medicul a doua zi.
Am dat din cap. Doar că mi se pare că celelalte pastile m-au vindecat copiii mei drăgălași.
Ei sunt cei care ți-adună puteri în loc de durere, bucurie în loc de tristețe, iubire în loc de supărare.
Îmbrățișați-vă copiii, chiar dacă vă întreacă în înălțime! Nu există doctorie mai sănătoasă decât aceste îmbrățișări. Poate doar kiwi, care are multă vitamina C!
