Am aflat că soția mea și-a abandonat copiii pentru o nouă căsătorie.
Am întâlnit-o pe Ioana la petrecerea de firmă unde tocmai începusem lucrul. Lucram în diferite departamente și nu știam prea multe despre ea. Mi-a atras imediat atenția — înaltă, suplă, cu un zâmbet ușor de la care era greu să-ți iei privirea. Am petrecut toată seara împreună: am dansat până la epuizare, am râs și am vorbit despre orice. După petrecere, am chemat un taxi și am condus-o până acasă într-un cartier din jurul Chișinăului. A doua zi am mers la muncă de parcă aș fi avut aripi — atât de mult îmi doream să o văd din nou.
Pe drum, am trecut pe la o florărie și am cumpărat un buchet de trandafiri și o cutie cu bomboanele ei preferate. Ioana m-a întâmpinat cu un zâmbet strălucitor, și de atunci am fost de nedespărțit. Aveam peste treizeci de ani, așa că nu am tras de timp cu romantismul — eram prea maturi pentru curtezanii lungi. I-am propus să se mute la mine, și a acceptat fără ezitare. Viața alături de ea era ca o poveste: Ioana s-a dovedit a fi o gospodină minunată, veselă, mereu gata de aventură. Nicio grijă, niciun nor pe orizont — doar fericire și armonie.
Am decis că e timpul să fac următorul pas. Am cumpărat un inel cu un mic diamant, am îngenuncheat și i-am cerut mâna. A spus “da”, și ne-am adâncit în pregătirile de nuntă. Dar când a venit vorba de listele de invitați, am observat ceva ciudat: Ioana aproape că nu avea rude. Mi-a explicat că are doar rude îndepărtate, cu care a pierdut legătura de mult. Am ridicat din umeri — fiecare are propriile istorii de familie.
În ajunul nunții, a plecat cu prietenele la un salon de înfrumusețare — să se pregătească pentru ziua cea mare. Telefonul l-a uitat acasă, pe masa din bucătărie. L-am luat, intenționând să i-l duc, deoarece știam adresa salonului. Dar, când mă aflam în mașină, am auzit un apel. Pe ecran apărea “Mama”. Am ezitat, dar am decis să răspund — poate era ceva urgent. În receptor s-a auzit o voce obosită, tremurândă, a unei femei în vârstă. Ea a început imediat cu acuzații: „Ioana a pierdut complet conștiința! Ne-a lăsat copiii nouă, bătrânilor, nu trimite bani, iar acum a și dispărut! Sunt bolnavi, nu au medicamente, cu ce să-i tratăm?”
M-am prezentat, simțind cum îmi îngheață mâinile. “Ce s-a întâmplat?” — am întrebat, și atunci adevărul a năvălit ca un torent înghețat. Se pare că Ioana avea doi copii pe care i-a lăsat părinților ei într-un sat din apropierea Chișinăului și s-a mutat la oraș pentru o “viață mai bună”. La început trimitea bani, dar apoi a încetat. Bătrânii îi întrețin dintr-o mică pensie, iar copiii cresc — au nevoie de haine, mâncare, doctori. Am cerut un număr de cont și am transferat cât am putut — pentru medicamente și produse. Apoi am întors mașina spre casă. Salonul de înfrumusețare a rămas în urmă, la fel ca și iluziile mele.
Acasă i-am strâns lucrurile în valize — cu grijă, dar cu o inimă de piatră. Când s-a întors — îngrijită, cu o coafură nouă și manichiura strălucitoare — i-am înmânat bagajele în tăcere. Era încurcată, a început să mă întrebe ce s-a întâmplat. I-am aruncat telefonul, fără să spun un cuvânt. Ochii ei s-au mărit — a înțeles totul. A început să explice, să se justifice, dar vocea ei suna ca un zgomot în gol. Nu voiam să ascult. După conversația cu mama ei, Ioana a murit pentru mine ca femeie, ca om.
Poți să înșeli bărbații, să fii viclean, să te descurci — cu toții nu suntem sfinți. Dar să-ți lași copiii pe umerii părinților bătrâni, să-i uiți, să nu-i ajuți și să-mi minți în față că nu ai familie? Asta nu avea loc în capul meu. Stătea în fața mea — frumoasă, dar goală, ca o carcasă arsă. În acel moment am văzut-o așa cum era — și a fost insuportabil.
Nunta nu a avut loc. Am rupt toate legăturile cu ea, am șters-o din viața mea ca pe un coșmar. Dar întrebările rămân. Cum credeți, o putem înțelege pe Ioana? Poate o femeie care și-a trădat cei mai apropiați să fie o soție credincioasă? Merită să-i cred cuvintele despre iubire, jurămintele că alături de mine totul va fi diferit? Privesc spre viitor și nu văd acolo nimic altceva decât umbra minciunilor ei. Poate sunt prea sever, dar pentru mine, o mamă care își abandonează copiii pentru o nouă viață nu este o femeie, ci un spectru pe care nu vreau să-l văd niciodată lângă mine.
