Astăzi, privind în urmă, îmi dau seama cât de ciudat mi-am dat seama că fostul meu soț mă înșela. Totul a început atunci când a început să mătură strada. Sună ridicol, dar chiar așa a fost. Victor era electrician, lucra mai mult de acasă, având atelierul în garaj mereu ocupat cu fire, șurubelnițe, clienți. Nu a pus niciodată mare preț pe treburile casnice. Nu pentru că era vreun misogin, ci pur și simplu nu-i plăcea. Când avea timp liber, prefera să stea la televizor, să bea o bere cu prietenii, să aprindă grătarul. Era un om liniștit, nu ieșea în evidență, nu era scandalagiu, nici nu dădea motive să te îndoiești de el.
Strada noastră din Piatra Neamț era de pământ, largă, cu castani bătrâni la margine. Pe jos mereu era plin de frunze, praf, noroi. Mătura era nelipsită, aproape în fiecare zi. Eu eram cea care făcea asta dimineața, în timp ce pregăteam cafeaua şi sandvișurile. Dar într-o zi, în casa de vis-a-vis, s-a mutat o nouă vecină. Nimic ieșit din comun de câțiva ani casa aceea se tot închiria și vine mereu altcineva.
După ce s-a mutat Ileana (așa am aflat mai târziu că o cheamă), la câteva luni, Victor a început să-mi spună: Nu te deranja, azi mătur eu! La început mi s-a părut drăguț. Profitam de timp ca să mai fac ordine, să spăl vasele sau să curăț baia. N-aveam vreun motiv să-l supraveghez, doar era același Victor pe care-l știam de zece ani.
Dar a început să devină o rutină zilnică.
Și nu doar asta făcea totul la aceeași oră. Fix la 7 dimineața. Nici mai devreme, nici mai târziu. Mi-a atras atenția fiindcă, altfel, el era complet haotic în program, doar lucrarea îi era bătută-n cuie. Într-o dimineață, din curiozitate, am tras cu ochiul pe geam.
L-am văzut. Cu mătura în mână, nu mișca nimic. Vorbea și zâmbea. Între el și Ileana. Am zis: E o întâmplare. Dar a doua zi s-a repetat. Și a treia. De fiecare dată când el ieșea, și ea era afară. Părea că se înțeleg din priviri
Am început să fiu atentă. Nu era doar de dimineață. Sâmbăta, a zis că iese la bere cu amicii. Nimic neobișnuit. Dar am simțit ceva ciudat și m-am uitat discret pe geam. Am văzut-o pe Ileana ieșind exact atunci. Cu voce tare: Salut, vecine! Seară bună! El i-a răspuns firesc. Apoi ea a adăugat: Ce coincidență, și eu spre oraș plec. Au plecat împreună
Următorul weekend mi-a spus că merge să joace fotbal lucru pe care nu-l făcea niciodată. A ieșit, iar la câteva minute, Ileana după el, vorbind la telefon, mergând în aceeași direcție.
Nu aveam probe. Niciun mesaj, nicio poză, nimic concret. Doar repetiții, ore, obiceiuri. Coincidențe ce nu mai păreau coincidențe.
Într-o zi, nu l-am mai întrebat nimic. I-am spus direct:
Știu că ești cu Ileana.
Victor s-a uitat la mine uimit. La început a negat, dar am fost fermă:
V-am văzut zilnic. Nu are rost să mă minți.
N-a mai zis nimic. A privit în jos și a mărturisit:
Da, cu ea sunt. M-am îndrăgostit.
I-am strigat să plece din casă. Nu aveam copii, nu era nimic de împărțit. Ironia sorții: s-a mutat chiar la Ileana, în casa de vis-a-vis.
N-au stat mult acolo. Poate două luni. Apoi amândoi au părăsit orașul. Nimeni nu a aflat ce s-a întâmplat între ei. Au dispărut din Piatra Neamț, iar eu n-am mai vrut să aud nicio veste. Vecinii vorbeau, rudele aduceau aminte, dar nu mai aveam nevoie de răspunsuri.
