Frate, să-ți spun ce mi s-a întâmplat recent, că mi-a rămas sufletul frânt și, totodată, plin de speranță. Am ajuns la frumoasa vârstă de 70 de ani. Din păcate, soția mea, Ludmila, nu mi-a mai fost alături de ziua mea, fiindcă a plecat la cele veșnice cu vreo lună înainte. De ziua mea, casa era plină: băieții mei îi am trei la număr, cu neveste și un stol de nepoți care făceau atâta gălăgie că era ca la bâlci în Suceava. Știi, tot timpul am visat să am o fată, dar Dumnezeu mi-a trimis doar băieți. Acum îi bat la cap pe copii să-mi facă o nepoată. Ei râd și zic că se rezolvă, că promit.
Dimineața următoare m-am dus la cimitirul din sat, în Prăjeni, să aprind o lumânare la mormântul Ludmilei. Acolo, stătea Maria, văduva bunului meu prieten Ion săracul, nici el nu mai e printre noi de câteva săptămâni. Am stat pe bancă, am povestit de vremurile tinereții, când petreceam la balurile din Botoșani, când ne plimbam cu bicicletele prin iazurile din Moldova.
La un moment dat, ne-am tras la o cafenea veche, unde Maria a început să mă iscodească: Tu, dar nu te-ai cuplat cândva cu o moldoveancă de toată frumusețea? De ce nu ți-a mers cu ea? I-am zis: La vremea aia, era complicat părinții ei voiau să o mărite cu un moldovean, iar eu sunt ardelean, nu moldovean. Maria zâmbește șiret: Și de fiica ta ai știut vreodată? Am rămas mut: Ce fiică? Fiica ta Mara. Mătușa ta, când a aflat că moldoveanca era însărcinată, au trimis-o rapid în sat la rude. Apoi, Mara a aflat că tu te-ai însurat cu altcineva și nici nu ți-a spus nimic.
Am fugit acasă, cu sufletul cât un purice. Mă tot gândeam cum să le spun băieților mei, credeam că mă vor judeca. Dar nu, ei m-au privit cu ochi blânzi și mi-au spus că mereu au visat la o soră. Ne-am pus pe căutat. Am aflat că Mara, fata mea moldoveancă, era stabilită cu familia ei în Chișinău. Căutarea a devenit mai ușoară nume, prenume, tot ce trebuia.
Problema era că eram bolnav, zăceam cu zilele acasă, dar speranța mă ținea în viață. După vreo săptămână, m-am trezit într-un salon de spital, cu un domn în vârstă lângă pat, care îmi zice: Bravo, ai reușit! Ai făcut ce trebuia. I-am răspuns: N-am avut de ales, îmi caut fiica. Toți mă așteaptă acasă. Bătrânul zâmbește: Știi, nu poți să gonești tabăra rudelor tale de sub geam. Doctorii spun că zilnic e tămbălău acolo. Acum sunt chiar sub fereastră.
M-a ajutat să cobor la fereastră. Pe acolo erau toți: băieții mei, nurorile, nepoții, Maria cu fata ei și o pruncă cu păr negru ca vinul, ce se juca și râdea din tot sufletul. Frate, aia e nepoata mea! Am o nepoată, în sfârșit! Am simțit ca și cum viața mi-a adus primăvara după atâtea ierni.
