Cu cinci ani în urmă, vecina mea, tanti Vera, a rămas singură după ce și-a îngropat soțul, nea Mitea, un veteran de război. N-au avut copii, iar bătrâna își amintea mereu de al ei Mitea.
S-au căsătorit chiar înainte de război. Apoi, soțul a plecat să lupte, iar loiala Ruxi (un alint de la Ruxandra) l-a așteptat. Mitea s-a întors viu, dar fără mâna stângă. Își iubea nevasta și ținea mult la ea. A promis că o va proteja de toate relele, dar nu și-a putut ține jurământul și a plecat lăsând-o singură.
Exact la un an de la moartea lui, un motan negru a apărut în preajma casei sale. A venit noaptea, de nicăieri, și a început să miaune sub fereastră. Ninsoarea bătea cu furie, iar vântul urla afară, dar totuși tanti Vera a auzit sunetul pisicii. A ieșit, l-a văzut pe motan și, milașă, l-a adus înăuntru și i-a pus un șervețel cu lapte.
Pisica, cu un aer mândru și independent, a refuzat laptele și a început să inspecteze odăile. S-a așezat pe perna stăpânei, a tors și a adormit.
Pentru un motiv necunoscut, tanti Vera nu l-a alungat și s-a culcat lângă el. Dimineața, observându-l mai atent, a văzut că era îngrijit și rotunjor, deloc o pisică vagaboandă! Negru ca smoala, cu ochi verzi imenși și o atitudine hotărâtă. Un detaliu a atras atenția: la laba din față îi lipseau degetele, ca și cum ar fi fost smulse.
“Exact ca la Mitea al meu!” a suspinat bătrâna. În acel moment, motanul a sărit pe genunchii ei și a început să toarcă. “Trebuie să-ți dau un nume… Poate Vasile?” a întrebat ea cu blândețe, mângâindu-l ușor după urechi.
Motanul a tresărit și a privit-o cu niște ochi… umani. “Am înțeles. Nu-ți place Vasile. Atunci poate Timo?” a spus ea grăbită.
Motanul a mârâit nemulțumit, a sărit de pe genunchi și a început să zgârie canapeaua.
“În regulă. Nu-ți voi da niciun nume deocamdată. Vei fi doar Motanul. Dar te rog, lasă canapeaua”, a cerut, amabil, tanti Vera. Motanul a murmurat ceva neînțeles și s-a retras cu demnitate în odaie.
Așa au început să trăiască împreună: tanti Vera și Motanul.
O vizitam destul de des, iar ea îmi povestea lucruri uimitoare despre pisica ei. Motanul o vindeca. După moartea soțului, tanti Vera suferise un infarct și inima îi dădea mereu bătăi de cap. Dar de fiecare dată când se întindea să se odihnească, motanul era acolo, cu corpul lui cald și moale, așezându-se pe pieptul ei, iar durerea dispărea.
Într-o zi, un incident ciudat s-a petrecut. Un bărbat localnic, Vasile, cunoscut pentru bețiile și scandalurile sale, a venit să-i ceară bani cu împrumut. Era agresiv și nepoliticos. Motanul a sărit brusc și l-a atacat pe bătăuș, care a plecat înjurând.
Tanti Vera avea planuri să meargă la primărie pentru niște lemne și m-a rugat să o însoțesc. Am ajuns dimineață să o iau, dar părea dezorientată și stătea în casă fără să fie pregătită de plecare.
“De ce nu sunteți gata? Să ajungem acolo!”, i-am spus eu. “Nu merg nicăieri. Motanul mi-a zis să nu plec.”
“Cum așa?! Am cerut liber de la muncă pentru asta!” am spus eu enervată.
“Ascultă, am visat că Motanul îmi vorbește, ca și cum ar fi fost Mitea meu. Mi-a spus să stau acasă, că lemnele oricum vin în săptămâna următoare…” Am rămas șocată dar nu am putut să râd. Apoi am realizat:”Dar de ce să nu mergeți?”
“Motanul m-a avertizat, exact cum mă avertiza Mitea meu!”
În mod incredibil, lucrurile s-au petrecut așa cum au fost prezise. Autobuzul cu care trebuia să mergem s-a aflat într-un accident, dar noi nu eram acolo. Și în scurt timp, au venit și lemnele mult așteptate.
După un timp, am observat că tanti Vera l-a numit din nou Mitea pe motan. El răspundea prompt la acel nume, iar predicțiile ei (sau ale motanului?) se împlineau cu o acuratețe uimitoare. Am rămas surprinsă de cât de apropiată și protejată s-a simțit tanti Vera de-a lungul acelor ani.
Tanti Vera a dus la viață 94 de ani și a murit liniștită, cu motanul alături, care continuase să o vegheze, până la sfârșitul zilelor sale.
Acum, motanul trăiește la cimitir, lângă mormântul lui tanti Vera și lui nea Mitea, unde eu îl vizitez și îi aduc mâncare.
Nu știu dacă motanul a fost neobișnuit sau e doar o poveste frumoasă de reîntâlnire sufletească… Dar vreau să cred că sufletul lui nea Mitea s-a întors să-și protejeze iubita Ruxi, exact așa cum i-a promis.
