Pețitorul mi-a propus să ne plimbăm pe ger de minus douăzeci de grade, fiindcă la cafenele stau doar întreținutele. Nu m-am pierdut cu firea am venit în costum de schi și lenjerie termică… Dar el nici nu bănuia atunci ce surpriză îl aștepta…
Îl chema Dumitru. În fotografii părea un bărbat absolut obișnuit, de vreo treizeci și cinci de ani, îngrijit, fără nimic extravagant. În descrierea profilului său erau gânduri despre conștiință, creștere personală și despre căutarea unei suflete adevărate, vii. Chiar de la început ar fi trebuit să fiu atentă experiența m-a învățat că, cu cât un bărbat vorbește mai tare despre femeia adevărată, cu atât mai mult ascunde dorința de a găsi varianta cea mai convenabilă, care să nu aibă nici un fel de pretenții și nici dorințe.
Am schimbat câteva mesaje vreo câteva zile. Dumitru era politicos, deși din când în când apăreau note ciudate. Mai ales îi plăcea să povestească cât de mult spune că femeile de azi sunt stricate de bani.
Lor le trebuie doar restaurante, Dubai și telefoane, scria el. Nimeni nu vrea să privească în suflet, doar să se plimbe și să discute.
Ca o persoană educată, îi aprobam măcar în gând și încercam să deturnez conversația într-un alt sens. Până la urmă, fiecare are propriile răni. Poate fosta soție l-a lăsat fără casă sau fără iluzii cine știe. Încercam să nu judec înainte de vreme.
Apoi a propus întâlnirea. Problema era că afară era ianuarie, ger adevărat minus douăzeci de grade la termometru și senzația de minus douăzeci și cinci din cauza vântului. Meteorologii avertizau, ISU trimitea mesaje să nu ieșim din casă fără nevoie.
Hai să ne vedem în parc, scrie Dumitru. Ne plimbăm, respirăm aer curat, ne descoperim fără zgomot.
Dumitre, îi spun eu, afară sunt minus douăzeci de grade, ne transformăm în statui de gheață în zece minute, nu vrei să bem o cafea la o cafenea?
Răspunsul a venit rapid.
Nu merg la cafenele, acolo stau doar întreținutele care așteaptă să fie hrănite, mie îmi trebuie o parteneră de viață, să fie cu mine și la foc, și la apă, și la ger. Dacă pentru tine e important să cheltui două sute de lei pe tine, atunci nu avem drum împreună.
Curiozitatea a învins. Era prea interesant să văd acest luptător pentru puritatea relațiilor, pentru care o ceașcă de americano era semn de sclavie financiară.
Bine, i-am scris. Parc să fie, la ora șapte la intrarea principală.
Pregătirile n-au fost simple. Am scos din dulap lenjerie termică, o bluză groasă și, la final, costumul de schi. La picioare ghete cu talpă groasă și șosete de lână, pe cap căciula cu urechi.
În oglindă mă privea o femeie gata de iernat pe gheață.
Hai, Dumitre, să vedem cum rezistăm, i-am spus din reflexie și am intrat în întunericul înghețat.
Fix la ora 19:00 eram la intrarea parcului. Gerul m-a prins direct de obraji singura parte descoperită. Zăpada scârțâia sub picioare, iar în jur era pustiu: oamenii normali, inclusiv cele întreținute, preferaseră căldura.
La intrare era Dumitru. În palton de toamnă. Se legăna de pe un picior pe altul, sărea și suflă disperat în mâini. Nasul îi era deja mov, iar urechile ardeau roșii.
M-am apropiat.
Bună, am murmurat de sub fular.
M-a privit ca și cum s-ar fi așteptat să vadă o zână delicată în dres, care să tremure artistic de frig, dându-i ocazia să se simtă eroul. În loc de asta, în fața lui se afla o persoană care semăna mai mult cu un salvator în expediție.
Bună, calciat el printre dinții clănțănind. Tu te-ai pregatit bine.
Tu ai spus: și la foc, și la apă, m-am gândit să începem cu gerul. Deci, plimbare să fie?
15 minute de glorie
Am pornit pe alee. Această plimbare a devenit una dintre cele mai ciudate întâlniri din viața mea.
Cum ți se pare vremea? am întrebat cu un ton protocolar.
Energizantă, a îngăimat el. Fața îi era aproape rigidă, doar buzele îi se mai mișcau și erau tot mai albastre. Îmi place iarna, testează tăria oamenilor.
Sunt de acord, am dat din cap. Apropo de întreținute. Explică-mi mai pe larg, de ce cafeaua e semn de vânzare sufletească?
Vorbitul îi provoca durere gerul îi ardea gâtul dar convingerile cereau sacrificii.
Pentru că vocea îi tremura, relațiile trebuie să se bazeze pe interes reciproc, nu pe portofel. Dacă fata nu poate doar să se plimbe și vrea imediat hrană, e consumatoare.
Și dacă o fată nu vrea să ia pneumonie? am întrebat, aranjând gluga.
Sunt scuze, a tăiat el scurt și a suflat puternic pe nas. Cine vrea, găsește soluții, trebuie să te îmbraci mai gros.
Uite, eu m-am îmbrăcat, i-am arătat silueta voluminoasă. Dar tu, parcă nu prea. Sigur nu-ți e frig?
Mie îmi e bine! a răspuns iritat, deși tremura de zau părea să danseze pe loc în semiîntunericul aleii.
Au trecut vreo zece minute, am ajuns la piața centrală a parcului. Acolo era un chioșc de cafea închis. Dumitru a privit spre el cu un regret demn de un personaj tragic.
Poate ne întoarcem? a propus. Vântul parcă e mai puternic.
Nu cred! m-am animat. Doar ce-am început. Tu vrei să cunoști sufletul. Hai, discută despre literatură. Îți place Ion Creangă? În Amintiri din copilărie zăpada era personaj principal, oamenii înghețau dacă nu-i respectau.
Privirea lui nu mai era una de căutător de suflete.
Ascultă, eu trebuie să plec, m-a întrerupt. S-au ivit niște urgențe.
Ce urgențe? Aveam planuri pentru seara asta.
Lucru. Mi-am amintit că nu am trimis raportul.
La ora opt seara, vineri?
Da! a exclamat, aproape strigând.
S-a întors brusc și a fugit spre ieșire. L-am urmat, bucurându-mă de moment: supraviețuitorul meu a rezistat fix cincisprezece minute.
La intrarea la metrou nici nu s-a mai despărțit a dispărut în căldura subteranei. Sper că acolo și-a dezghețat nu doar degetele, dar poate și principiile. Deși, mă îndoiesc.
Eu m-am întors acasă, am preparat un ceai fierbinte și am șters conversația cu Dumitru. Nu mi-a părut rău de timpul pierdut. Cele cincisprezece minute au fost lecția perfectă împotriva vinovăției o aducere aminte că grija față de tine nu te transformă într-o întreținută.
