Pe asta o cauți? i-a întins ea scrisoarea.
Nicu s-a albit la față.
Madalina, tu să nu crezi Costel Asta
Ce nu trebuie să cred, Nicu? Că mama soțului meu trăiește și e la pușcărie? Că voi doi mă luați de proastă?!
Cum adică o lună? Mada, nu eram înțelegi că stăm măcar până-n toamnă?
Abia ce micuțul a început la grădiniță, mi-am găsit și eu serviciu aproape
Ce s-a întâmplat?
Chiria o plătim la timp, nu facem gălăgie
Nu-i vina voastră… Madalina ezită. Trebuie să mă întorc în apartamentul meu.
De ce? Te-ai certat cu al tău?
Nu întreba lucruri care nu te privesc. Am zis, o lună de azi! Fac recalcularea, vă dau avansul înapoi. Scuze…
A închis și s-a ghemuit pe scaun. Abia aștepta să pună punct la toată povestea
***
Madalina nu-și rupea privirea de la plicul așezat pe masa din bucătărie.
Un plic obișnuit, tras la întâmplare din cutia poștală, printre pliante și factura la internet.
Costel lua mereu el poșta, dar azi, nu știe de ce, a cotrobăit ea
Ștampilă. Adresă de expediere. Penitenciarul Rusca.
Numele expeditorului: Sanda Dumitru.
Numele ăsta îl auzise de două ori de la Costel mama lui, soacra pe care Madalina nu o văzuse niciodată cu ochii.
Nici nu bănuise că femeia care i-a dat viață soțului ei mai trăiește.
Nu am pe nimeni, Mada, spusese Costel la a treia întâlnire, la o terasă ieftină, încălzindu-se după ploaie. Tata a plecat înainte să mă nasc, nu l-am întâlnit niciodată.
Iar mama nu mai e din anul în care am făcut 20. Inimă. Sunt cam ca o frunză pe apă. Singuratic.
Chiar așa singur? Madalina abia nu lăcrimase de milă. Nici măcar vreo mătușă, un unchi?
Am niște neamuri pe la Orhei, dar nu ținem legătura.
Crede-mă, e mai bine așa, fără drame de familie, fără mese obligatorii cu socrii, doar noi doi.
Atunci mi-am zis în gând:
Doamne, câtă tărie! Prin câte a trecut sărmanul și nu s-a înrăit
L-am copleșit cu grijă de parcă voiam să-i umplu golul lăsat de lipsa mamei.
Câteva luni mai târziu a fost nunta restrânsă, doar cu ai noștri.
Din partea mea părinții și două prietene, de la el numai prietenul din copilărie, Nicu, tăcut și evaziv, evitându-mi privirea toată seara.
Am crezut că-i doar timid. Acum știu că se temea să nu scape vreo vorbă.
Unde e înmormântată? l-am întrebat cândva după jumătate de an de la nuntă. Poate mergem, facem curat pe la mormânt totuși, e mama ta.
Costel s-a fâstâcit, s-a întors și a început să-și aranjeze gulerul.
E departe, Mada, în provincie. Un cimitir vechi, aproape închis. Lasă, merg eu odată, nu-ți bate capul. Nici nu-mi place acolo, are energie grea locul.
Mai bine să ne gândim la cei vii, zic?
Și am crezut. Proastă eram!
***
A sunat ușa de la intrare. Madalina s-a speriat și a ascuns repede plicul în sertarul mesei, deasupra cuponelor de la market.
Bună, iubito! vocea lui Costel din hol suna vesel, cald, ca mereu. Ce mai face micul nostru voinic? A fost cuminte?
A intrat în bucătărie, s-a apropiat, a încercat să mă sărute pe creștet, dar eu, fără să vreau, m-am tras într-o parte.
Ce-i cu tine? Ești obosită? a bombănit, cercetându-mi chipul. iar nu v-a lăsat Tudorică să dormiți?
Hai că mă schimb, îl iau eu, și tu te odihnești un pic.
Fac eu și cina.
Nu e cazul, nu mi-e foame. Costel, a venit azi poșta
S-a oprit o secundă, dar am simțit.
Da? Și ce era? Facturi din nou?
Facturi, pliante Atât.
S-a destins vizibil, răsuflând ușurat.
Atunci e perfect! Mă duc să mă spăl și ajung la băiat, îmi e dor de el.
L-am privit din spate. Omul cu care împărțisem anii, zilele și iată, o viață, mă mințea.
Fără rușine, de-ți venea să te sufoci.
“Consideră-mă orfan”, zicea el.
Dar de la Penitenciarul Rusca scria Sanda Dumitru!
La ce-i condamnată? A luat viața cuiva? A furat? Cât mai are până iese?
L-am văzut deja cu ochii minții: peste un an, doi, soneria. În prag, o femeie cu chip greu, împovărată de ani de pușcărie.
Bună ziua, fiule, noră, unde-i nepotul? Acum locuiesc cu voi!
Nu pentru mine mă temeam, ci pentru Tudor.
Cum să crească lângă o bunică tocmai ieșită din penitenciar?
Poate cineva lăsa copilul lângă o infractoare?
Mada, vrei un ceai? striga Costel din cameră. Am văzut ofertă la scutece la Profi; am găsit broșura. Mă duc mâine.
Nu am raspuns. Deja deschideam aplicația bancară să verific câți bani mai am.
Trebuiau să-mi ajungă pentru început. Apartamentul din alt cartier era gata la nevoie.
Chiriașii pleacă luna viitoare. Să mă ţin tare, să nu mă dau de gol, asta contează.
***
Costel a plecat la muncă. Până să iasă, l-a pupat pe Tudor pe obraji dolofani și i-a promis că vine mai devreme.
L-am privit făcând toate astea cu un dezgust ce tot creștea. Cum a putut să mă mintă așa? Asfel de lucruri se ascund?
Când a rămas liniște, am scos scrisoarea. Degetele mă mâncau să o desfac, să citesc, dar mi-era teamă.
Ce dacă o citesc și nu mai pot pleca? Ce dacă
Nu, mi-am spus, nu contează ce scrie. M-a mințit aproape doi ani!
A sunat cineva la ușă. Am sărit speriată. Cine putea fi?
Părinții mereu sună înainte. Prietene? M-am uitat pe vizor Nicu.
Nerăbdător, călca de pe un picior pe altul și tot arunca ochii spre lift.
Am deschis.
Nicu! Costel nu e acasă.
Știu, Mada Nicu a vorbit încet, cu mâinile adânc în buzunarele gecii. Trec, poate a lăsat Costel cheile de la garaj?
A zis că-s pe comoda din hol.
Chei? am ridicat o sprânceană. Nu sunt chei pe comodă. Ești sigur că le-a lăsat aici?
Așa mi-a zis… Uite, Mada, mai avea rugămintea să iau ceva din cutie. M-am uitat, nimic. Tu tu ai luat azi poșta?
Am luat. De ce?
Nicu a înghițit în sec.
Nimic… Așteptăm o notificare pentru o piesă, Costel m-a rugat să văd dacă a venit.
M-am dus calmă în bucătărie, am luat plicul și m-am întors la ușă.
Pe asta o cauți? i-am dat scrisoarea.
Nicu s-a făcut ca varul.
Mada nu interpreta… Costel… Nu e
Ce nu trebuie să interpretez, Nicu? Că mama lui trăiește, e la pușcărie și voi doi mă mințiți de doi ani?
Să nu știu cu cine am făcut copil? Să nu cunosc tainele familiei în care m-am băgat?
El chiar voia binele! Nicu a turuit repede, în șoaptă. Voia să scape de tot trecutul.
Mama lui era foarte complicată, nici tu nu-ți închipui. Costel a tras destul din cauza ei.
N-a vrut să te sperie. A scos-o efectiv din viața lui.
Să-ți scoți mama din viață? am râs amar. Nicu, mi-a răpit dreptul de a ști ce aleg.
Care familie, Mada? Nicu a dat din mână. Nu există familie, doar ea și necazurile ei.
Dă-mi scrisoarea, nu? Nu ai citit-o? O dau eu lui Costel, el îți explică totul clar.
Pleacă, Nicu, am zis încet. Și nu-ți dau scrisoarea. E pentru Costel Dumitru, să vină el s-o ia personal.
Am trântit ușa fără jenă.
***
Ziua a trecut ca prin ceață. Hrăneam copilul, îl plimbam prin curte, dar mintea mi-era doar la problema care mă măcina.
Ce să iau întâi? Căruciorul, pătuțul, actele?! Mobilier la naiba cu el.
În apartamentul din marginea Chișinăului aveam o canapea veche și un șifonier. Ajunge.
Pe seară, la ora șase, eram complet calmă.
Am pus masa, am pregătit cină, l-am culcat pe Tudor și am stat să-l aștept pe Costel.
Mmm, ce miroase bine! soțul, întors de la serviciu, se preface că nimic nu s-a întâmplat. Uite ce am cumpărat, mobil muzical nou pentru Tudor! Cu melodii de liniștire.
Eu tăceam la masă, în față cu plicul gri. Costel a intrat în bucătărie și a lăsat tonul fals.
L-a găsit Nicu? a întrebat stins.
L-am găsit eu. Nicu, la comanda ta, a venit și a încercat să-l ia, dar nu i-am dat.
Soțul s-a prăbușit pe un scaun.
De ce, Costel? De ce ai spus că mama ta a murit?
Pentru mine a murit de doisprezece ani, m-a privit cu ochii în lacrimi. Prima dată când a fost închisă. După ce a ieșit, n-a stat nici jumate de an și iar a ajuns la pușcărie.
Mada, tu vii din familie cumsecade, tatăl tău e inginer, mama profesoară. Tu nici nu poți înțelege ce a făcut. E hoață, șarlatancă.
Și ai crezut că meriți să mă minți? Un an? m-am răstit. Tu realizezi că ai distrus orice încredere?
Îmi era frică să nu te pierd! a ridicat și el tonul. Fugeai, spuneai: Vai, are mama la pușcărie! Cine știe ce o fi cu ăsta?!
Am vrut să crească Tudor în liniște, ca normalii. Și da, am preferat să fiu orfan decât fiul unei hoațe!
Acum va avea tată divorțat! am răspuns rece.
Costel a rămas nemișcat.
Ce? Mada, cum?! Din cauza unei scrisori? Că am ascuns?
Că nu te cunosc, Costel! Dacă ai putut născoci moartea mamei, la ce altceva ai mai mințit?
Cine-ți e tatăl? Poate-i și el la pușcărie undeva?
Mada, nu vorbi prostii…
Nu-s prostii. Am anunțat chiriașii. Într-o lună mă mut. Mâine depun divorțul.
Costel a plâns, a îngenuncheat, m-a implorat, zicând că a mințit pentru bine.
N-am vrut să aud nicio scuză. Hotărâsem totul deja.
***
Chiriașii au plecat. Acum Madalina locuiește cu băiatul la ea. S-au despărțit oficial, dar Costel speră încă s-o recâștige. Nu înțelege cu ce a greșit. El doar și-a protejat familia
Își vede fiul regulat, îl întreține, dar inima Madalinei nu o mai poate recâștiga. Madalina nu vrea să mai fie împreună cu el.
