Maria, dar fata asta are bagaj, tu n-ai minte? Sau chiar așa te mulțumește? Lenuța s-a rezemat de gard și a zâmbit șiret la vecina ei. Ce, nu găseai ceva mai bun? Băiat frumos, harnic, și tot satul plin de fete și iaca, uite pe cine-a găsit!
Maria oftează, ascunzându-și nemulțumirea față de alegerea fiului său. Cu atât mai dureros îi răsună cuvintele venite din partea Lenuței, vechea prietină care nu pierdea nicio ocazie să-i înțepe orgoliul.
Și ce dacă are copil, Lenuță? Bucurie mare la casa omului sunt copiii! Nu ți-i clar? Fata e tânără, frumoasă, cuminte și știu eu sigur că-i și de treabă. Iar copilul… Băiatul e al ei din căsătorie, nu l-a făcut aiurea, și uite, a rămas văduvă de tânără. Toți suntem în mâna Domnului, azi e, mâine nu-i. Creștem, educăm copilul și va mai avea bunica încă un nepot de iubit! Și termină cu răutățile și bârfele!
Maria își strânge buzele, fugărind mâțul vecinei, care se chinuia să sară peste gard spre curtea ei.
Iar vine nenorocitul! Mi-a furat deja trei pui, Lenuță. Ține-ți dihania, că-l las pe Ţiganu pe el și să nu te plângi!
Vai de mine, ce mă sperii! Lenuța dă mâța zdravănă la o parte. Parcă el nu știe de frică! Anu trecut tot așa făcea, dar ce să faci? Băiat bun să prindă șobolani, altfel l-aș fi gonit de mult. Cine poate sta contra instinctelor?
Instincte, ne-instincte, lasă-l în casă!
Mărie, să nu uit! Ți-am adus borcane, gemul o fi gata deja, nu?
Păi, cine tot stă la bârfe aici, când unul muncește? Cine fierbe gemul?
Olga, cumnata. A venit ieri să mă ajute la legume.
Dar nu e ea însărcinată?
E, de-asta pun și eu mâna la sapă, iar ea la gem. Nu-i noră, e aur curat!
Și atunci, de ce-o bați obrazul pe față și o lauzi pe la spate?
De ordine! adaugă Lenuța, zâmbind ștrengărește. Când ajungi soacră, să iei exemplu, să nu te lași suită în cap!
Lasă, ne-om descurca… Maria dă din mână. Ți le dau sau descurci fără? N-am timp de flecăreală, am treabă!
După ce o conduce pe Lenuța, Maria se întoarce la frământat aluatul. Mâine urmează să vină fiul ei, Andrei, cu aleasa inimii. Viitoarea noră Maria lasă la o parte aluatul, sprijinindu-se de masă, privind gânditoare pe geam. Ce-o fi…
De fapt, pe Ilinca n-o știe. A auzit una, alta, și a văzut-o de două ori, fugitiv, la sora ei, în satul vecin. O fată cu părul luminos, ochii mari, nimic ieșit din comun. Dar era înaltă, ca Andrei. De fapt, nu-i nici chiar fată, ci femeie tânără, văduvă cu copil mic băiețel de vreo trei ani. Destinul nu a fost blând cu Ilinca: părinții au plecat devreme, crescută de bunici, măritată tânără, copil, și cum să reușești să glăsuiești suferința când soțul i-a murit într-un accident? A rămas cu pruncul în brațe și atâta. Cum să n-o compătimești? Dar Maria mai mult ar fi vrut s-o compătimească de la distanță.
De când s-a dus soțul ei, Andrei a rămas singura ei sprijin și bucurie. Bucuroasă că-l are aproape și totodată temătoare că nu-și găsește drumul. Spunea mereu că-și caută “adevărata iubire”. Și iaca, deodată, vine și spune că Ilinca e ea. Maria fuge pe loc la soră-sa să se lămurească. Dar Gabi îi dă de înțeles, ferm.
Ce atâtea neliniști? Ce poate să fie? O aduce la voi, dar nu rămâne prea mult.
Cum adică? întreabă Maria șocată.
N-a zis, măi, Andrei, că i-am dat casa bătrânească din deal? E veche, greu locuiești în ea, dar pământul e mare. Or să ridice casă.
Gândurile Mariei zburdă împrăștiate. Oare chiar pleacă Andrei? O fi la 10 minute cu autobuzul, dar e altceva să nu-l ai seara în curte, să-ți dea o mână la gospodărie, să-l știi în casă. Iar când se va duce la casa lui, parcă n-ai mai avea așa motiv să treci Poate doar de sărbători.
Ce-i cu mutra asta? Ori nu te bucuri? Gabi schimbă tonul și o ia lângă ea. Trebuie să-i dai drumul, Mărie. A crescut băiatul tău. Are vremea de casă și familie.
Ei, ai dreptate. Dar mi-i frică. Dacă nu merge? Dacă nu se potrivesc, iar cu copilul?
Ascultă-mă tu pe mine din tot satul, nicio fată nu-i ca Ilinca. Cuminte la suflet, săritoare, copilul i-e comoara.
Asta mă sperie, că-i prea de treabă
Vezi că nu-i pe plac nimic? Gabi se supără. Să fi fost rea, atunci te-ai fi bucurat? Mărie, nu strica! Lasă-i să fie fericiți și, mai ales, să nu faci greșeala să te pui de-a curmezișu. S-ar putea să rămâi doar cu grija.
Ce greșeală?
Dacă n-o accepți, îl pierzi pe Andrei. Se vede după ochii lor: e dragoste.
Maria a ascultat-o pe Gabi, și-i s-a făcut un ghimpe în piept. Era greu de înghițit, greu de adormit. Nopțile îi curgeau cu frământări. Totuși, dă iar din mâini și reia aluatul. Trebuie așteptați frumos și cald. Să nu spună nimeni că nu e primită cu suflet. Liniștea se face, dacă poate…
Așează plăcințele mici, cât un colț de pâine, pe o tavă mare, și-i vine aminte cum soțul ei, Vasile, le adora.
Sămânță, Mărie! Oricât mănânci, tot parcă vrei încă una! râdea, sărutându-i mâinile.
Maria lăcrimează ușor. Cât îi lipsește Vasile! El i-ar fi spus o vorbă bună, el ar fi alinat-o.
A trecut o noapte de nesomn; Maria abia așteaptă dimineața…
Ilinca stă cuminte în spatele lui Andrei, rușinată să ridice privirea către viitoarea soacră. Miculăl Călin, jucăuș, caută cu ochii noutăți în curte. Un câine mare, legat, și nu latră, ciudat. La bunica Viorica mereu latră Iar pe acoperiș merge o pisică. Călin întinde mânuța după ea, dar Ilinca îl ține aproape.
Stai liniștit, puiule.
Lasă-l să zburde, Ilinca, nu-i problemă. Îl închid pe Ţiganu și alt pericol n-are. Îl supraveghezi de la geam. Maria o cercetează atent.
O priveau toți ca pe-o copilă necăjită; slabă, palidă, nici n-ai crede că băiatul zdravăn din brațe e al ei. Maria simte un val de căldură o umple și, deodată, între ei nu mai e tensiunea. Călin ajunge la picioarele Mariei, privind-o serios.
Unde-i pisica?
Ce pisică? Maria se încruntă n-am eu pisică. Unde-ai văzut?
Călin arată spre magazie, iar Maria oftează:
Hai repede, să nu le găsească iar puii!
Călin fuge cu Maria și prind pisica tocmai lângă cotețul cu pui. Maria recurge la metoda tradițională: aruncă o papucă după pisică și, văzând băiatul cum râde, râde și ea. E de treabă copilul rapid, blând, nu dă în nimic. Maria îi aduce un puișor și copilul abia îl mângâie.
E prea mic!
Maria îl cheamă lângă ea, îl pune pe genunchi și imediat Călin bagă la stomac plăcințele. O vede pe Ilinca privindu-l pe Andrei cu o urmă de speranță, și Maria îi spune, zâmbind cald:
Băiat de ispravă ai, Ilinca! Deștept, mâncăcios, bucuria bunicii!
Ilinca ofta, eliberată, iar Maria simțea cum piatra aia din piept se face mai mică. Încă puțină teamă, dar deja respira mai ușor.
Andrei glumește despre nuntă, iar Ilinca tace cu privirea în farfurie. Când Andrei iese afară, Maria întreabă:
Ce stai așa tăcută? Ia de aici cireșe, să mănânci, draga mea.
Ce să zic? I-am spus să nu facă nuntă mare, să fie discretă, iar el nu vrea. Zice că tot satul așteaptă, să nu-i jignească.
Îi drept și el. Dar tu, de ce nu vrei?
Ochii Ilincăi sunt gri și adânci. Se uită la Maria lung și spune, abia șoptit:
Mi-e frică. Fericirea cere liniște odată am făcut nuntă veselă și…
Nu te teme, Ilinca! Unde a fost dragoste, tot cu dragoste trebuie răspuns. Dacă bărbatul tău te-a iubit, s-ar bucura să fii fericită, nu să rămâi toată viața cu lacrima pe obraz. Așa îi dat fiecăruia: un gram de bucurie, altul de durere. Viața merge, noi doar alegem cum s-o trăim.
M-am temut
De?
Că mă judecați. Că revin măritată. Și Andrei, putea alege orice fată Mi-a ieșit mie norocul
Călin forfotea pe genunchiul Mariei, care-l lasă jos.
Și tu cine ești? ochii copilului, tot așa ca ai Ilincăi, așteaptă răspuns.
Bunica ta, Căline, așa să-mi zici tu, bunica Maria.
Bine! băiatul aprobă hotărât.
Nunta s-a făcut tot ca a vrut Andrei. Neamurile au râs și-au vorbit pe la spate, dar Maria avea curtarea de a închide gura la toate glumele. Un an întreg au stat sub același acoperiș. Maria a uitat încet ghimpele din piept și grijile de mamă-doică. Văzând-o pe Ilinca cât de frumos are grijă de Andrei, a înțeles că-i timpul să-și lase fiul liber. Nu i-a fost ușor, oftează, și criticuțele le mai scăpau, dar Ilinca știa să le domolească, să netezească vreo asprime cu blândețe.
De ce taci, Ilinca? Mai varsă și o lacrimă, să te mai descarci, spuse Lenuța, împingând văcuța pe drum.
Tare-ți mai place sminteala, Lenuță. Vrei ceartă în casă? Ca să te pomenească tot satul? râde Ilinca amar.
Prea mândră ești! Nu-i bine, la viața asta
E bine să faci cum știi tu mai drept, nu ce-ți spun gura satului, taie scurt Ilinca și se retrage.
Oameni gură-spartă se găsesc mereu, satul nu e pustiu de vorbă.
Andrei s-a apucat de construit casă pe pământul nou și, într-un an, au și trecut la casa lor. Griji noi, timp ce zboară Simțind că ceva nu-i bine în corp, Ilinca merge la medic.
Cum, sunt însărcinată? se miră Ilinca.
Vă miră? Ori nu-l doriți?
Ba da, Doamne ferește! Numai că cu primul a fost altfel…
Da, mai sunt ceva probleme, dar de-asta vă ținem sub observație. Se rezolvă. Contează să fiți sănătoși amândoi.
Maria vine imediat să rămână cu Călin. Ilinca deschide, retrăgându-se o clipă.
Ce-i cu tine? Maria o privește ciudat.
Nimic V-am zărit așa supărată, am crezut că vă supărați pe mine…
Zâmbetul Mariei e ușor trist. Lenuța îi stricase ziua iar cu bârfa: Ai luat nevastă cu copil, bolnavă! Poate-ai mai avea vreme să
Vai de capul tău, Lenuță! Mai ceva nu-ți găsești decât să îneci omul cu venin? Ce ți-a făcut Ilinca? Ce rău ți-a făcut?
Nu-mi pasă de ea! Lenuța scutură din mână speriată de privirea Mariei. Hai, am glumit! Să fie bine la toți!
Maria nu zice nimic, se întoarce cu pași repezi. Pe drum, încearcă să-și limpezească mintea, dar inima tot grea rămâne. Ilinca vede imediat.
Nu băga în seamă, Ilinca! La mine am văzut două femei certându-se în autobuz, m-a indispus.
Ilinca zâmbește blând; știe că nu e supărată pe ea, altceva doare.
Hai pregătește-te, te ajut cu bagajele?
La câtă poftă am eu de spital? Dar merg, trebuie pentru copil.
Dacă sănătatea copilului depinde, atunci nu-i drum de-ntors. De Călin ai grijă, nu-ți face griji, nu mișc din ochi!
Andrei o duce la spital și zilele trec cu greu. Medicii sunt optimiști: Mai stați un pic și mergeți acasă, sub supraveghere. Are cine să vă ajute?
Pe soacra mea.
Soacra? Sunteți sigură că-i bine?
Hai, domn doctor! Eu am o soacră de poveste! Nu glumesc, o comoară!
Rar, să știți!
Ilinca se pregătește de plecare, iar soacra cotrobăie jumătate de sat căutând după băiat. Călin dispăruse dimineață din ogradă. Maria lăsase ochii pe el, la groapa cu nisip, luându-se cu treaba la bucătărie. O clipă! Când s-a uitat, ograda era goală.
Speriată, pășește în papuci prin curte, către poarta larg deschisă. Pe drum pustiu. În câteva minute s-a pierdut Copilul, de fapt, fugise după un cățel alb-negru pe care niște copii îl țineau strâns cu o sfoară.
Lăsați cățelul, îl doare! Călin împinge poarta și intră, dar copiii râd, împing, cățelul scheaună. Apare o femeie, ceartă copiii, să-i lase pe toți în pace. Copiii dispar, iar Călin ia cățelul în brațe, speriat, și se așază pe o bancă. Mami mi-a spus că dacă mă pierd, să stau pe loc.
Nu știa copilul că s-a dus cam departe, iar Maria îl caută pe ulițele apropiate, panicată.
Andrei vine acasă, se uită la poartă, la soție, care stă palidă în mașină.
Stai puțin, deschid poarta, să bag mașina.
După ce intră, observă casa pustie, mâncarea pe foc gata să dea în foc. O lasă pe Ilinca să se odihnească. O fi cu mama, la cumpărături, mă duc să-i aduc. Dă de Maria pe ulița vecină.
Mamă! Unde-i Călin?
A dispărut! Am scăpat o clipă din ochi și Nici nu știu cum!
Calmează-te, mamă! Cât timp e?
Maria plânge, povestește. Eu mai la vecini, tu caută mai departe. Și nu-i spune Ilincăi! Nu-i bine
Abia după o oră Andrei îl găsește pe Călin, dormind cu capul pe cățel. Cățelul latră la Andrei, dar el îl ia în brațe.
Ce voinic! Andrei îl mângâie. Hai, tati, acasă!
Am așteptat pe bancă, nu m-am mișcat, cum a zis mami!
Bravo, de-asta te-am găsit! Iar cățelul?
Seamănă cu Ţiganu… Să-l luăm acasă?
Cum să nu! Fără câine casa e pustie! Vedem ce dulău se face din el!
Ajung acasă, Maria, sleită de puteri, îl ia pe Călin strâns la piept:
Vai, m-ai speriat, copile drag!
N-am vrut, bunico! Nu se mai repetă!
Maria lăcrimează, simțind cât de drag îi este. Ce zice lumea, să tot spună! Mai drag nepot nici să fi fost sânge din sângele meu!
Ilinca află târziu isprava. Călin nu-i spune, simte că nu trebuie să-și îngrijoreze mama. Spală amândoi cățelul plin de purici, râd, se îmbrățișează.
Mi-a fost dor de tine!
Și mie și mai mult!
După ce sora lui Călin, o fetiță mică și zgomotoasă, se naște, îi pun numele Măriuca, după bunica. Maria se transformă, fericită, și îi sare mereu în ajutor Ilincăi. Nu apucă niciodată să-i arunce Ilinca vreo vorbă despre plecarea băiatului. Se apucă de gospodărie și nu dă lecții dacă nu i se cer.
Și Călin putea la fel să dispară cu mine. Pentru el orice vietate e ca el. Liber să ajute, e bun și asta contează.
Maria nu critică, ci ajută. Iar vocea caldă a Ilincăi, când îi spune mulțumesc, mamă!, e cea mai mare răsplată.
Când vede cum alergă spre ea Călin să o îmbrățișeze, cum zâmbește întreagă casa, Maria știe că a făcut bine, că dragostea nu se măsoară în rude de sânge.
Iar la nepoată? Lenuța se oprește la poartă, din nou acră. Îi răsfeți prea tare!
La nepoți, Lenuță. Am doi.
Dar doar una e a ta cu adevărat.
Am doi, dragă. Doi și-i iubesc la fel. Poate n-o să înțelegi tu asta Vrei să-ți dau un sfat? Că tot mă înveți de viață?
Ia să văd, surprinde-mă!
Dragostea, fată, e cu două sensuri: dacă vrei să fii iubită, pune și tu umărul. Pe mine mă iubesc copii și nepoții, tu pe cine ai?
Eu? Mă respectă lumea!
Bun și respectul, dar zic eu că dragostea e mai dulce. Hai, că pierd autobuzul. Mă așteaptă familia mea!
Și ocolind-o veselă pe Lenuța, Maria pornește spre stație, liniștită că are pentru cine trăi și o viață întreagă de iubit.
