Mari, dar ea are bonus! Sau chiar nu te deranjează? Lia s-a sprijinit de gard și a zâmbit șiret, privindu-și vecina. Așa băiat bine și ție-ți trebuia să găsești ceva mai de Doamne-ajută? Sunt fete destule prin sat, dar uite na, tot pe asta și-a pus ochii!
Maria oftă adânc. În fața ei nu voia să recunoască că alegerea fiului nu-i era prea pe plac, dar să audă asta chiar de la prietena de suflet era și mai greu de înghițit.
Ei, Lia, copiii sunt dar de la Dumnezeu, auzi? Ce are așa rău, domle? E tânără, frumușică, liniștită și de treabă, nu-mi spune nimeni altfel! Și că are copil? Ce să-i faci? L-a făcut în căsătorie, nu s-a zbăgat aiurea cu cineva. Căs văduvă la vârsta asta, asta-i soarta, toți suntem sub vremi. Îl creștem, îl educăm și mai am un nepot și mă bucur. Nu mă mai bate la cap cu vorbele tale și gata!
Maria își strânse buzele și alungă motanul vecinei ce mergea pe gard spre curtea ei.
Se lipește ca râia! Trei pui mi-a furat deja. Ți-o spun a mia oară, Lia, ai grijă la mâța ta, că-l scap pe Azorel pe el și ai să vezi ce se alege!
Îhî, m-ai speriat tu! Lia trase departe de gard motanul grăsun și tărcat. Care pe care să mai fugărească! Dacă n-ar fi prăpăditorul ăsta la șoareci, l-aș fi dat de mult. Ce să-i faci, e firea lui
Să-și trăiască firea la el în casă!
Mari, stai că uitam, borcanele! Ai gata dulceața?
Tu tot flecărești pe aici și cine mestecă acolo în oală?
Olga. Am sosit aseară să ne ajute cu grădina.
Da parcă era cu burta la gură?
De aia e pe-afară, dar nu vrea să stea degeaba, știe cum e la noi la țară. N-am noră, ci aur curat!
De ce o lauzi la toți, dar când e de față o bați la cap?
Ordinea casei, Mari! Cine vrea pace cu nora să fie și leu și miel Tu când o să fii soacră, să te iei după mine. Dacă ești prea blândă, ți se suie pe cap!
Vedem noi! Maria dădu din mână. Ia-ți borcanele și mai lasă-mă, că am treabă.
După ce Lia plecă, Maria se apucă iar de frământat aluat. Mâine venea băiatul cu viitoarea noră, să o cunoască. Viitoarea Maria rămase o clipă cu mâinile înfipte pe masă, privind pe geam. Ce-o să fie, Doamne?
Pe Ana o știa după nume și doar o zărise de la distanță când fusese în satul vecin, la sora sa. Nu ieșea cu nimic în evidență: o fată ca oricare alta, blondă, cu ochii mari, înaltă bună de pereche la fiul ei Radu. Dar ce fată? Femeie tânără, trecută prin multe: făcuse copil, rămăsese văduvă tânără, și-a crescut băiatul singură fără părinți că o ținuseră bunicii, și tocmai cât să se bucure de strănepot, soțul ei murise într-un accident. Rămasă așa, cum să nu-ți fie milă? Mai bine îți era milă de la distanță Maria ar fi preferat să fie departe de casa băiatului. De când îi murise soțul, doar băiatul îi era sprijin și alinare pe lume. Se bucura că e aproape, dar o și durea că nu-și făcuse gospodăria lui. O tot întreba când vrea să-și întemeieze o familie, iar el, mai cu glumă, mai cu ocol, îi spunea că așteaptă marea dragoste. Și iaca s-a trezit că a găsit-o: pe Ana.
Maria a fugit la sora ei, Ilinca, să se intereseze. Dar Ilinca o mai și luase la trei păzește.
Ce te agiți ca cloșca fără pui?
Ce fel de om e? O aduce acasă, și pe urmă ce?
O aduce la tine, cât trebuie, dar la el acasă tot pleacă.
Cum așa?! Maria parcă nu înțelegea.
Nu știai că i-am dat lui Radu casa bunicilor? Poate nu e locuibilă, dar e teren mult și pot să-și construiască.
Gândurile Mariei o fugăreau fără tihnă. Va pleca băiatul și ea rămâne singură? De nu ar fi decât un sat mai încolo, cu autobuz o dată la oră. Altceva e să știi că-i vine seara acasă, te ajută la gospodărie Și altceva e să-și aibă casa lui, să fie totul la el. Ai tu drum doar de sărbători, dacă mai vii.
Nu mai fi supărată! Ori nu-ți place? Ilinca și-a domolit glasul și a tras-o pe scaun alături. Trebuie să-l lași, Mari, a crescut băiatul. E vremea lui să facă gospodăria și familia.
Așa e, dar mi-e teamă. Dacă nu merge? Dacă nu se împacă? Și copilul
Să-ți spun ceva: la noi în sat fete sunt destule. Dar niciuna nu e ca Ana.
Asta mă sperie! Prea de treabă o văd.
Nu-ți convine nimic! Ilinca s-a înfuriat. Era mai bine să fie una rea? Mari, vezi-ți de suflet! Lasă-i să trăiască. Ai grijă să nu faci vreo greșeală cu băiatul, că așa îl pierzi.
Ce greșeală?
Dacă n-o primești, pierzi băiatul. L-am văzut cum se uită la ea dragoste curată.
Maria a plecat acasă cu un nod în stomac și o neliniște care nu-i dădea pace. A hotărât să se pregătească cât a putut de primitor. Ilinca avea dreptate nu trebuia să arate băiatului câtuși de puțin că are îndoieli.
Aluatul ieșise numa bun, piticuțe, una și una, așeza pe farfuria mare. Maria a zâmbit amintindu-și cum îi plăceau bărbatului ei, Ion, așa mititele, de-o-nghițitură.
Semințe le-ai zis, tot la fel: oricâte bagi, nu te saturi! și îi săruta mâna.
Maria simți o lacrimă pe obraz. Ce dor îi era de Ion! El i-ar fi zis și cum să procedeze și ar fi avut vorbele potrivite să-i aline sufletul.
Noaptea a trecut fără somn. S-a tot perpelit, așteptând dimineața.
Ana era cu Radu, stătea de vorbă cu pământul, nici nu ridica ochii spre soacră-sa. Băiețelul ei, Rareș, se tot foi pe lângă ei, curios de tot ce vedea Azorel lătra (sau nu, ciudat pentru el, că la bunica Valeria lătra mereu), pisica se furișa pe sub coteț. Rareș, curios, trăgea de mâneca mamei.
Lasă-l să se joace! Maria a dat să-l ademenescă cu o prăjiturică și Ana i-a mulțumit cu jumătate de zâmbet. S-a uitat atentă la nora viitoare. Slăbuță, palidă, parcă nu-ți venea să crezi că acel băiețaș dolofănel e al ei. O milă, amestecată cu cald, i s-a furișat în suflet.
Când s-au așezat la masă, Rareș deja dormea în brațele Mariei, cu fericire la ochi. Ana i-a zâmbit recunoscătoare, iar Maria, simțind cum se topește nodul de grijă din stomac, a oftat cu ușurare. Avea copil bun, ascultător și prietenos și, peste el, cuvinte calde pentru fiecare.
Când Radu a ieșit din cameră, Maria s-a aplecat spre Ana:
Dar tu, dragă, de ce ai muțit? Mănâncă, du-te, nu sta cu grijă.
Mie nu-mi place cu multă lume, doamnă Maria. Aș fi făcut doar cununia, cât mai liniștit.
Ei, iar Radu nu te ascultă?
Nu. Zice că nu-i frumos și rudele ar avea mult de vorbit.
Într-adevăr, poate are dreptate. Dar uite, să zici și tu ce simți. Spune-mi, de ce nu vrei nuntă?
Ana ridică ochii spre Maria și, după o tăcere grea, spuse:
Mă tem să nu stric ceva. Binele iubește liniștea. Prima oară am făcut cu parapon, cu lăutari și tot satul la masă. Și uite ce a fost
Asta nu-i în mâna noastră. Și nici datoria ta să suferi singură. Dacă primul soț te-a iubit, și-ar fi dorit să fii iarași fericită, nu să porți doliu pe viață. Fiecare om are partea lui. Ia ce-ți dă soarta, nu poți fugi de ea.
Mie mi-a fost frică doar de judecată
De a mea?
Că m-ar vorbi lumea că-mi găsesc soartă mai bună și tot eu. Putea Radu să ia pe cine vrea, nu pe mine cu copil.
Când Rareș și-a ridicat privirea spre Maria:
Tu cine ești? ochii-cărbune, la fel ca ai mamei.
Acuma-s bunica ta, Rareș! Să-mi zici bunica Mari.
Bine! și-a dat din cap băiețelul, serios.
Nunta a fost cum a vrut Radu. Rudele mai bodogăneau, dar sub privirea Mariei se potoleau numaidecât.
Un an au stat la Maria în casă, iar inima i s-a așezat la loc. Ana îi dovedea în fiecare zi câtă grijă are de Radu, și Maria a învățat să-și lase sufletul în pace. Nici măcar atunci când se mai strecura un gând de mamă, Ana știa să-l dezamorseze cu bunătate și calm.
Ce taci, Ana? Băgă-ți și tu o dată oful, poate te liniștești! Lia, mânând vaca spre poartă.
Mai ușor cu sfaturile, că te cerți din două vorbe! Să stric pacea între mamă și fiu?
Orgolioasă mai ești tu, Ană!
Alt chip n-am, bine că am minte să nu te ascult pe tine, Lia!
Lia pufnea, dar bârfa pleca spre altă uliță.
Casa ce o construise Radu era gata la un an de la nuntă, și Ana s-a mutat la colțul ei de rai. Griji și treburi, timpul zbura. Odată a simțit ceva ciudat, s-a dus la doctor.
Cum, gravidă? s-a mirat.
De ce vă mirați? Ori nu v-ați dorit?
Ba da, dar cu Rareș a fost totul altfel
Sunt probleme, o să vă ținem sub observație. Vom face tot ce depinde de noi!
Maria a ajuns în acea zi să stea cu Rareș, cât Ana era la spital.
Mulțumesc, bunica Mari! Rareș se juca cu o mașinuță.
Să-ți fie de bine, dragule! Ana, de ce ai tresărit când am intrat?
Am crezut că sunteți supărată.
Maria ridică din umeri. Lia îi băgase o supărare în suflet de dimineață că nu mai avea liniște.
Ce, nu-i destul că-i cu bonus, acum și pe jumătate bolnavă? Ce vrei, Mari, să n-o lași să se lipsească fi-tu?
Băi, Lia, da ce răutăcioasă poți fi când vrei! Ce ți-a făcut Ana să o vorbești așa?
Eh, lasă, am glumit, să fie sănătoasă fata!
Maria a strâns din dinți, a mers zgribulită spre autobuz, iar la Ana i-a spus:
Nu te supăra, draga mea! Două femei s-au certat până la gara și mi s-a suit sângele în cap, asta e tot.
Nu mă supăr, mă bucur că sunteți aici.
Să nu-ți faci griji pentru Rareș! Vezi de tine și de copil. Eu am grijă de el, toate or să fie bune!
Radu a dus-o la spital, iar așteptarea a durat zile bune. Când parametrii s-au normalizat, doctorița dădu verdictul: mai stă acasă, dar sub supraveghere.
Aveți cine să vă ajute?
Soacra e la noi, stă cu băiatul.
Chiar așa, o soacră de nota zece? Nu de poveste cu soacre?
Ei, nu zic poveste. Chiar pe bune!
Ana s-a întors acasă, în timp ce Maria se agita de zor Rareș dispăruse din curte. Știa clar că nu iese singur pe poartă, dar s-a luat cu treaba, Ana urma să vină, trebuia să fie tot proaspăt, bun.
Ferfeniță a fugit de colo, colo. Rareș era de nevăzut. Maria s-a speriat când a văzut poarta larg deschisă, strada goală. Măcar de ar fi fost cineva pe uliță N-avea de unde ști, dar Rareș, curios, a plecat după gălăgia de după gard, unde niște băietani chiniau un cățel negru cu alb. El s-a repezit să-l apere, a rămas pe stradă, orbecăind după ei, până niște femei i-au alungat pe copii și Rareș s-a găsit singur cu cățelul zgribulit. Știa regula de la mama stai pe loc și te găsește cineva! Și a stat pe o băncuță lângă o poartă necunoscută.
Între timp, Maria scormonea ulițele din sat, disperată; Radu o găsi pe una din străzi.
Mamă! Unde-i copilul?
A plecat, nu știu cum! O fi ieșit singur nu știu! Caută-l, Radu, caută-l!
El o liniști, plecă și într-o oră l-a găsit adormit pe bancă, cu cățelul, care i-a răspuns lui Radu lătrând.
O să crești voinic, măi! îl mângâie, apoi l-a luat pe Rareș în brațe.
Ai stat cum trebuie, pe loc, și te-am găsit! îl pupă pe frunte.
Tata seamănă cu Azorel al bunei Mari!
Seamănă mai degrabă cu Bulă, uite ce mititel! Îl vrei acasă?
Pot?
Cum să nu, dragul tatei? Ce casă-i aia fără cățel!
Maria era pe uliță, strigând, dar când i-a văzut pe Radu cu copilul, aproape că a căzut de oboseală pe banca din fața unei porți.
Gata, mamă, l-am găsit! Totul e cum trebuie!
Maria l-a strâns la piept pe Rareș.
Nu mai fă așa niciodată, sufletul bunei!
N-am vrut! Nu mai fac! Promit!
Au spălat pe toți, și pe cățelul mușcat de purici, râzând și chicotind. Ana i-a mulțumit mamei-soacre pentru calm și bunătate.
Fetița s-a născut fix la termen; au botezat-o Maria, după bunică. Maria înflorise, nu și-a mai făcut niciun gând rău în ceea ce-l privește pe nepotul din alt sânge. Își dădea sufletul la treabă, ajutând-o pe Ana, iar Ana era recunoscătoare din toată inima.
E băiat bun, oricine vrea să ajute, dragă mamă. Dă la o parte gândurile negre.
Maria nu mai băga sfaturi fără rost, era acolo unde era nevoie de o mână de ajutor. Când o auzea pe Ana spunând Mulțumesc, mamă!, simțea că ar putea muta munții din loc.
Când îl vedea pe Rareș fugind la ea, s-o îmbrățișeze, iar Ana zâmbind cu sufletul cât casa, cu fetița în brațe, Maria știa că a făcut totul cum trebuie.
Iar la nepoată, Mari? O răsfeți!
La nepoți, Lia! Am doi.
Nu, unul-i al tău
Am doi, fată! Și-s amândoi ca ochii din cap. N-ai tu de unde să știi, de la dragoste vine totul, Lia.
Să mă vezi tu, eu-s cu respectu!
Fie și-așa, dar dragostea-i tot mai bună! i-a făcut cu ochiul și s-a grăbit la autobuz, că-i aștepta familia.
