Acum veți avea propriul vostru copil, iar ea trebuie să se întoarcă înapoi la orfelinat.
Când o să aibă băiatul meu un moștenitor? a întrebat cu voce tăioasă Victoria Popescu, privindu-și nora peste masa din bucătărie.
Știți foarte bine că încercăm de trei ani să avem un copil, a oftat greu Ruxandra, simțindu-se deja obosită de aceeași discuție reluată la fiecare întâlnire. Ce mai putea face? Medicii îi tot spuneau că nici la ea, nici la Vlad nu era vreo problemă.
Tocmai asta-i! Sunteți căsătoriți de atâta timp și nici urmă de copil. soacra zâmbi cu subînțeles. Parcă ai avut o tinerețe cam zbuciumată…
Doamna Victoria, ce insinuați? n-a mai rezistat Ruxandra și a închis laptopul cu un pocnet. Nu mai era chip de lucru în ziua aceea. V-am dat eu vreun motiv să vorbiți așa cu mine? Oricum, ar trebui să vă schimbați tonul.
Și dacă nu? s-a prefăcut mirată femeia. Vrei să te plângi lui Vlad? Nu crezi că va ține cu mine? Până la urmă, sunt mama lui.
Singurul răspuns a fost zgomotul ușii trântite. Ruxandra nici nu avea de gând să se plângă soțului. Nu pentru că s-ar fi temut că ia partea mamei sale, ci pentru că nu voia să-l necăjească.
*****
Relația cu soacra nu fusese niciodată una călduroasă. Victoria Popescu găsea mereu ceva de criticat: ba că Ruxandra era prea simplă la față, ba că nu se îmbrăca suficient de elegant, nu gătea ca lumea… Lista nu se mai termina. Femeia se împotrivise încă de la început relației lor și încerca necontenit să-l determine pe fiul ei să renunțe. Din fericire, Vlad a știut să-și apere alegerile.
Au făcut nunta, iar tânăra familie s-a mutat într-un apartament la capătul Chișinăului, departe de părinți. Pe moment, Victoria s-a domolit.
Dar după nici jumătate de an, a găsit alt motiv de a le strica liniștea: lipsa copiilor.
La început, Ruxandra glumea că-s tineri, că vor să-și mai trăiască viața doar ei doi, că mai are de construit o carieră. Victoria însă bătea cu pumnul în masă: Copiii trebuie făcuți repede! Și dacă se poate, nu doar unul!.
Sub presiunea continuă, Ruxandra a cedat și-a început investigații medicale peste investigații, analize, pastile, tratamente Trei ani a tot mers din doctor în doctor, fără rost. Cineva a sugerat că poate stresul e de vină. Soacra a râs cu poftă și i-a spus să-și caute alt medic.
*****
După ce s-a certat iar cu soacra, Ruxandra încerca să se calmeze, derulând absentă Facebook-ul. Pozele cu copii îi rupeau sufletul. Chiar își dorea un copil, dar pentru ea, nu pentru pacea Victoriei Popescu.
Un articol i-a atras privirea: o asistentă povestea despre munca la un centru de plasament din Orhei. Atâția copii fără familie…
Ruxandra a rămas pe gânduri: ar fi putut vreodată să simtă față de un copil adoptat ce ar simți pentru al ei? Și-a imaginat un copilaș mic, cu mânuțe întinse spre ea… Hotărâtă, a început să caute informații.
Să ducă la capăt adopția însemna o groază de hârtii, investigații medicale, comisii, alergătură, dar dorința de a deveni mamă era mai puternică decât teama de birocrație.
Mai rămăsese să-i spună lui Vlad. Se temea cum va reacționa, dar, spre surprinderea ei, el a fost imediat de acord. A avut doar o condiție: să adopte un bebeluș dintr-un cămin de sugari. Așa s-au hotărât.
În câteva luni, familia lor s-a mărit: s-au îndrăgostit de micuța Ancuța, care avea doar cinci luni. Singura nemulțumită era Victoria, dar nimeni n-o mai băga în seamă. Vlad chiar i-a spus că, dacă nu se potolește, se mută la Cluj. Într-un final, femeia s-a supus și, în fața lumii, s-a prefăcut că-și iubește nepoata.
*****
Au trecut șapte ani. Ancuța termina clasa întâi, cu o droaie de prieteni și multă bunătate. Ruxandra era tare mândră de fetița ei.
În vara aia, au mers împreună la Marea Neagră. Soare blând, valuri calde, nisip alb Ce-ți poți dori mai mult? Mai ales, fără soacra cu gura ei amară pe aproape.
Spre finalul vacanței, Ruxandra a început să se simtă rău, dar n-a zis nimic. Nu voia să-și îngrijoreze familia. Acasă, însă, a mers direct la doctor.
Nu contează cât a încercat să mascheze, Vlad tot și-a dat seama. I-a propus să se întoarcă acasă, cu promisiunea că vor reveni la mare de sărbători dacă va fi nevoie. N-a avut de ales.
Rezultatul analizelor i-a șocat, dar i-a umplut de bucurie: Ruxandra era însărcinată! Ancuța era cea mai fericită deja o încântau gândurile de soră mai mare.
Victoria a aflat abia după două luni, când burtica nu putea fi ascunsă de nimeni. S-a prezentat acasă la noră, când știa că nu-i nimeni altcineva.
Nu te mai întreb de ce n-ați spus de la început, a spus apăsat, inspectând-o din cap până-n picioare. Am altă întrebare.
Care? a întrebat Ruxandra, simțind deja că ceva rău urmează.
Când o duceți pe Ancuța înapoi la cămin? a întrebat sec. Acum veți avea un copil al vostru, nu mai are rost să stea aici străina.
Ruxandra a încremenit. Cum poți să spui așa ceva despre un copil care a crescut în familia ta, care e viața ta?
Vorbiți serios?
Foarte serios, a răspuns Victoria, privind-o rece. Deci, când?
Ieșiți afară! a izbucnit Ruxandra, abia abținându-se să nu sară la ea. Și nu mai călcați pe aici, niciodată.
A trântit ușa după soacra rămasă fără cuvinte. Apoi a încercat să se liniștească. Să-l sune pe Vlad? Avea ședință importantă. Dar discuția o vor avea, clar.
*****
Victoria s-a dus direct la biroul lui Vlad, trecând peste secretară.
Noroata ta m-a dat afară din casă ca pe ultima străină!
Bună, mamă, a răspuns el calm, dar obosit. Dar ce i-ai spus de-a reacționat așa?
Doar am întrebat când o duceți pe fata aia înapoi la orfelinat. O să aveți copilul vostru, are nevoie de atenție și bani!
Cum ai putut să gândești așa ceva?! a strâns Vlad stiloul în mână până l-a rupt. Ancuța e fiica mea, indiferent ce zici tu.
Cu ce drept? E doar adoptată, deja mare. Va înțelege, dacă îi explici.
Dacă îi spui vreo prostie, nu știu ce fac! a trântit Vlad biroul cu pumnul.
Și cum mă poți opri? a întrebat batjocoritor Victoria, trântind ușa. Fata asta n-are ce căuta în familia noastră. Și mă voi asigura de asta!
Vlad a rămas multă vreme privind spre ușă. Secretara l-a întrebat, stânjenită, dacă e totul în regulă, dar el nici nu i-a răspuns. Se gândea serios ce să facă.
Hotărât, a pus mâna pe telefon…
*****
Ruxandra mergea agale prin parcul central, zâmbind la Ancuța, care alerga fericită în jurul fratelui mai mic, abia trecut de un an. Era o soră extraordinară, grijulie și înțeleaptă.
Pe o bancă, două femei își bârfeau nurorile. Gândul Ruxandrei a zburat la soacră.
După acea vizită, n-au mai vorbit niciodată. În două săptămâni, Vlad și-a mutat familia la Iași, conștient că numai așa îi va proteja pe toți de răutățile Victoriei, care risca oricând să dezvăluie tuturor că Ancuța e adoptată.
Acum trăiau liniștiți. Aveau o fată minunată, un băiețel vesel și, cine știe, poate în curând vor mai avea încă un copil.
Vlad mai dădea un telefon tatălui lui. Știa de la el că Victoria nu s-a potolit: și-a găsit altă țintă fiica recent măritată. Vlad îi compătimea sincer pe cumnatul și sora lui, dar n-avea ce face.
Fiecare cu viața lui. Privea la familia lui și se simțea cel mai fericit om din lume. Ce altceva mai putea să-și dorească?
