Cuplul a avut o viață împlinită. S-au căsătorit când împliniseră 30 de ani. Curând li s-a născut un fiu. Familia lor era armonioasă, cu sufletul plin și casa plină de râsete. Situația financiară le-a permis să cumpere un apartament spațios în Chișinău și să transforme vechea casă părintească din satul împrejmuit de nuci într-o gospodărie modernă, cu toate cele trebuincioase. Vara mergeau uneori la Marea Neagră sau vizitau orașe europene, visând la alte meleaguri. Soțul îi era aproape mereu, cu loialitatea și grija lui, fără gânduri rătăcitoare la alte femei.
Băiatul lor a ajuns la vârsta tinereții, iar la puțin peste douăzeci de ani s-a însurat cu Ilinca, o fată blândă din Soroca. Asemenea am fost și eu cu Petru, doar că am pornit pe drumul căsătoriei cu zece ani mai târziu”, se gândea, zâmbind, mama băiatului. Ca orice părinți grijulii, au strâns bani și i-au ajutat pe tineri cu avansul la un apartament micuț în Chișinău.
Femeia era mulțumită. Totuși, pe măsură ce anii treceau, ori din pricina bătrâneții, ori influențată de câte o vorbă din bătrâni, a început să o cuprindă temerea că prea mult bine nu poate dura. Ceva rău se poate întâmpla…
Și așa a fost.
Petru, soțul, s-a stins din viață pe neașteptate.
Lacrima i-a secat încet, timpul i-a pansat rana, dar i-a trebuit luni să-și adune puterile. A reluat munca la o editură locală, după ani ca gospodină.
Rudele și cunoștințele îi spuneau că trebuie să deschidă succesiunea. Împreună cu fiul ei, s-a prezentat la notar. Nu înțelegea pe deplin rostul credea că jumătate din averea lor îi revine firesc, iar cealaltă jumătate fiului. Soacra și socrul nu mai erau de mult printre cei vii.
La biroul notarului, a întâlnit o femeie necunoscută. Părea trecută de cincizeci de ani, cu ochii triști și palmele muncite. Notarul i-a comunicat că jumătatea de avere a lui Petru îi fusese lăsată moștenire acestei femei.
Nedumerită, femeia s-a uitat când la notar, când la străina din fața ei. Testamentul fusese făcut cu douăzeci și șapte de ani în urmă și, fiind valid, nimeni nu-l revocase.
O poveste veche…
Cu decenii în urmă, Petru se îndrăgostise de Daria, o colegă din Universitatea de Stat. Doi tineri cu vise mari, râdeau și se promiteau unul altuia că vor fi nedespărțiți. Era primul ei bărbat, iar el o prețuia ca pe cel mai de preț dar. Îi spunea, cu o mângâiere blândă: Ești mica mea comoară”, iar ea chicotea fericită.
Într-o seară, privind un film în care iubiții își lăsau averea unul altuia, au făcut și ei același lucru au trecut la notar și au scris testamente. Au sărbătorit cu vin de Orhei și au adormit, visând la un viitor împreună.
Apoi viața a luat-o pe neașteptate. Tatăl băiatului s-a îmbolnăvit grav, iar el cu mama lui au mers în Italia pentru tratament. Daria s-a întâlnit de câteva ori cu un coleg, s-a îndrăgostit, și a rămas însărcinată. Familia i-a spus să accepte căsătoria noului pretendent Unde e Petru? E timpul să îți vezi viitorul, i-a spus mama. Scrisorile au rămas fără răspuns.
Daria s-a căsătorit, s-a mutat la Iași, unde soțul a primit un loc de muncă bine plătit. A născut o fetiță. Peste ani, au divorțat.
Ea s-a gândit să lase moștenire totul fiicei sale și a redactat un nou testament.
Anii au trecut, iar când a venit scrisoarea de la notar din Chișinău, amintirile i-au dat năvală. Citise numele lui Petru și s-a trezit cu inima bătând. Cât de mult îl iubise pe vremuri!
Petru, între timp, îngropase durerea tatăl său nu supraviețuise, iar mama a rămas bolnavă. Când a aflat că Daria s-a căsătorit, a hotărât să meargă înainte. S-a legat de Ecaterina, femeie serioasă și răbdătoare nu era iubire, dar era respect. Au conviețuit liniștiți.
Ce era de făcut acum? Daria a întrebat dacă poate pretinde la jumătate din moștenire. Ce ciudăţenie după atâţia ani, un act semnat în glumă schimba destine
“Acum, jumătate din tot ce a avut Petru îmi revine,” i-a spus Daria soției răposatului.
Iar în acea jumătate intrau apartamentul, casa de la țară, mașina și banii din cont echivalentul a aproape un milion de lei moldovenești.
Inima femeii a încremenit. Pierduse bărbatul iubit, iar acum simțea împunsătura trădării unui trecut îndepărtat. Cum a putut el să păstreze această legătură după atâtea decenii?
A înșirat drumuri la tribunal, în speranța că dreptatea arată altfel, dar legea era clară și n-a schimbat nimic.
Banii i-au fost predați Dariei.
Daria și-a cumpărat un apartament modest la Iași și a plecat cu fiica la Marea Neagră. Mulțumesc repeta zilnic, de parcă îi mulțumea destinului însăși.
Oamenii uită că, uneori, o decizie luată cu zeci de ani în urmă poate schimba destinele celor rămași. Chiar și atunci când dragostea și viața par să fie de domeniul trecutului, ele pot reveni neașteptat, învățându-ne că fiecare faptă, oricât de mică, își găsește ecoul în viitor.
