Este copilul lui Ionuț…
Povestea asta s-a întâmplat recent, chiar în Chișinău, într-un apartament dichisit de la etajul patru dintr-un bloc cu nouă etaje. Acasă locuia o pensionară tânără și ageră, femeie singuratică pe nume Mariana.
Viața ei nu prevestea nimic deosebit stabil și previzibil: pensia, serviciul, prietenele, drumuri la nepoți și grija față de mama bătrână, care stătea singură și nu ridica nici tacâmul fără să întrebe de zece ori dacă nu-i pleznește vreun nerv.
Și ziua aceea… zi ca oricare.
De dimineață, Mariana a sunat-o pe mama să vadă cum o mai țin șalele.
Ziua ca ziua. Liberă. Lucra uneori la recepție la o clinică privată, într-un ritm lejer: o zi muncă, trei acasă. Răspundea la telefon, făcea programări ce-ți poți dori mai lejer la pensie?
Azi… Azi ce era de făcut? Evident, gătit ceva și fugută la mama ritual zilnic, cam plictisitor, de altfel. Noroc că distanța: doar două scări, nimic de speriat. Gătești un pic, cât să nu se plângă mama. Oricum, avea și borș de ieri și ceva prăjituri. Numai că la etajul cinci fără lift, să-l pomenești pe domnul Gheorghe, constructorul, cu drag!
Plus, plângerile: veșnicul concert al durerilor, cu stadii și etape, de la genunchi la talpă și înapoi. Mariana le știa pe toate pe de rost, deja. Nu era nevoie nici măcar de soluții mama le-a modificat demult, după cum povestea doamna Steliana sau cum mai zice doctora de la televizor.
Sfaturile Marianei erau desființate din start, ca fiind de la un om nepriceput, deși femeia fusese asistentă medicală de sala de operație patruzeci de ani.
Eh, ce știi tu, draga mamii? Ce-i ala bisturiu, ce să-mi dai mie sfaturi?
Dar să revenim: zi ca zi.
Și la magazin ar trebui să meargă… În drum spre mama, o rezolvă și pe asta. A pus punga cu gunoiul în hol, s-a uitat puțin în oglindă să-și dea un blush, deși la peste șaizeci, Mariana arăta respectabil mici riduri la ochi, dar atât. Fața prietenoasă, tunsoare scurtă, păr gri-argintiu și cercei mari. Poate niște obraji mai lăsați, dar parcă contează?
Trebuie să cumpăr pâine de secară pentru mama… și unt, își spunea Mariana, conturându-și buzele, când soneria s-a auzit.
Blocul avea interfon. Cine să sune tocmai acum? Poate tanti Valentina, vecina de la cinci. Uneori o chema la cafea.
Cu rujul în mână, deschide ușa.
În fața ei, o fată slabă cu păr blond-șaten prins în coadă, bluză dungată și geacă lungă, blugi și rucsac în spate. Dar atunci nu a observat decât fața fetei și, mai ales, copilul un bebeluș înfășat în păturică maro.
Ochii fetei, strânși, obrajii încordați, respiră adânc, se apropie, îi întinde pachetul și zice scurt:
E pentru dumneavoastră.
Mariana preia copilul din reflex cu rujul în cealaltă mână. Simte greutatea, se uită… Doamne, asta chiar e bebeluș!
Se uită după fată, dar deja coboară în grabă.
E copilul lui Ionuț, trebuie să merg la facultate… pașii fetei bat grăbiți spre parter.
Ușa se izbește.
Atât…
Mariana mai stă un pic, așteptând să se întoarcă fata să-și ceară scuze, să-i ia copilul, să zică ceva ca să revină viața la normal gunoi, magazin, mama…
În hol e și un pachet străin, când l-o fi pus? Apoi se instalează neliniștea.
O, Maica Domnului! Chiar un copil viu! Ce-a zis fata? Copilul lui Ionuț?
Așa a zis? Ionuț?
Dar Mariana are un singur fiu, îl cheamă Ștefan, om serios, soție, doi copii, toți la București. Bărbatu-său, Vasile, Dumnezeu să-l ierte, a decedat acum cinci ani.
Disecă misterul, privind micuța făptură…
Dezleagă păturica: copil într-un costumaș bej, cu suzetă-broască. Nu pare să aibă mai mult de o lună.
Ei, ce să facem, pui mic! mângâie copilul, acesta plescăie din buze și adoarme la loc.
În pachet: două biberone, lapte praf, pampers și hainuțe de rezervă.
Mariana tot speră că fata se întoarce. De dragul speranței, își termină machiajul, caută cu ochii pe geam… De ce nu revine?
Bebelușul începe să se agite. Mariana se întreabă dacă poate să-l schimbe, dacă are dreptul tot nu-i copilul ei! Merge din nou la geam, dar tot nimic. Între timp, costumul trebuie dat jos, copilul are nevoie de schimbat. Sub costumaș, salopetă și bluză.
Fată.
Abia acum o cuprinde sentimentul de responsabilitate. Își dă seama: are pe cap un copil lăsat de cineva necunoscut!
Ionuț… Ionuț…
Să nu fie al fiului? A avut Ștefan o viață tumultuoasă… Prietene multe înainte de căsătorie. Poate a greșit și el… Offf, cine știe ce au făcut bărbații în tinerețe!
Of, frumoaso, hai să schimbăm scutecul…
Dar… oare mama fetii a abandonat așa o minune? În minte îi fuge un carusel: ce să facă, să hrănească mica domnișoară, să sune la 112, sau să mai aștepte? Nu seamănă cu nimeni din familie, dar cine știe? Ștefan seamănă cu sora bunicii…
Sună telefonul. Cu o mână, răspunde.
Ce faci, nu răspunzi? E mama.
Mă uitam pe geam. Ce vrei, mamă?
Ești la magazin?
Nu încă.
Vreau niște pere. Dar nu ca data trecută, ci ca cele de-acum două vizite.
Bine, mamă.
Ți-amintești care?
Mă uit eu.
Alea cu vârful subțire, cu obraji roșii și dulci, nu din ăia pământești.
Copila zburdă pe braț, se foiește.
Bine, mama… înțeleg.
Ce se aude la tine acolo?
Televizorul.
Ete, așa îți trebuie! Du-te la magazin, că găsești raftul gol!
Mariana dă jos telefonul și se concentrează: măcar să-i facă lapte… Totuși ar trebui să facă ceva!
Ștefan! Acum e sfârșit de mai…
În august el a fost plecat la Brașov la o conferință. Să se fi prezentat Ionuț?! Ce glumă…
Sau poate… Cine știe? Poți să trăiești cu omul zeci de ani și să nu-l cunoști.
Laptele e fierbinte, îl răcește sub apă, oboseala apasă, ține copilul pe un braț și se întreabă dacă nu ar trebui să sune la 112.
Dar… și dacă e copilul lui Ștefan? Seamănă parcă cu nepoțica… Ce să facă? Scandal ar fi. Nici nora nu l-ar ierta…
Hai, minune mică, mănâncă! Ia uite ce fete de treabă…
Copilul savurează laptele, așa de fericită e, iar Mariana se topește de duioșie. I s-a mai liniștit dorul de bebeluși.
Când doarme fetița, Mariana o așază cu grijă pe pat și sună disperată la fiu. Nu răspunde.
Apoi decide să nu se grăbească. Poate o veni fata înapoi, nu părea vagaboandă, ci mai degrabă o studentă zăpăcită.
Cu mama, mai la minciună: Mi-am sucit glezna, mâine, nu azi, la tine! Oftează și se roagă să nu se apuce mama să urce scările.
Mai târziu îl sună pe nepot, Dănuț: tatăl lui a plecat pe un șantier pe la Bălți, unde nu prinde nici măcar Radio Moldova. Dar sună seara, deci toate bune.
Oftează Mariana:
Ei, Dănuț, ce-i cu voi de nu mă țineți la curent?
De nervi, o sună și pe nora: să-i spună să-i transmită lui Ștefan să-i răspundă musai.
E vreo problemă, mamă? întreabă nora.
Nu, doar să-l rog ceva important.
Nora promite.
Mai, mamă, nu pot azi să vin, stau cu piciorul imobilizat, supărată cu tot cu borș de ieri și pâine…
Săraca mama a sunat de încă cinci ori să detalieze, dar Mariana s-a tolănit în pantaloni scurți, halat de casă, s-a așezat lângă copil și a început să-și analizeze acțiunile.
Ei, până la urmă, și copiii se lasă la ușă… Dar de ce n-o anunță la poliție?
În primul rând, dacă-i copilul lui fi-si, să nu-l bage la belea. În al doilea rând, chiar nu are chef să se plimbe pe la Inspectorat să explice de ce a adoptat un copil necunoscut. În al treilea rând, îi era un pic milă de fata aceea, o privire prea hotărâtă să lase copilul pe mâini bune.
Totuși, avea nevoie de sfatul cuiva. Și, la cine altcineva decât la vechea prietenă, Rodica?
Rodi, să nu cazi din picioare: mi-au lăsat copil la ușă…
Rodica nu s-a panicat, ci a început să raționeze ca vreo Miss Marple:
Nu te agita, Mari, le rezolvăm noi pe toate, dă-i în pace cu poliția. Dar caut-o pe Ionuț!
La noi în bloc? Nu știu, că-s peste cincizeci de apartamente, dacă a încurcat etajul?
Ia să vedem. Poate e al lui Ștefan, totuși. Vezi și tu.
Ziua se duce cu treburi de bebeluș. Pe internet, citește cum se face masaj, cum aranjezi programul de masă și aplică tot ce descoperă își amintește de tinerețile din sala de spital.
Seara vine și Rodica, declanșând ancheta: cercetează hainuțele, merge pe la vecini, dar cu pretext o scrisoare pentru un oarecare Ionuț…
Gata! anunță victorioasă.
Mai încet, adoarme copilul!
Dar am aflat, la șase locuiește Ionuț, perfect ca vârstă… Hai!
Și dacă ne dă afară?
Îl forțăm să recunoască, glumește Rodica.
Mariana nu e convinsă. Urcă totuși. Sună la ușa apartamentului.
Cine-i? voce de bătrânică.
Pentru Ionuț, ne trebuie!
Le deschide o babă mică, se uită suspect la ele și-l cheamă pe nepot.
Apare un băiat scund, burdușel, cu barba crescută:
Veniți după tabletă?
Nu, e altă treabă. Astăzi la Mariana a ajuns din greșeală copilul dumitale?
Băiatul rămâne mut, se uită la ele siderat.
Copil?! Nu am copii…
Dovedește, vrea să spună Rodica.
Nu pricep nimic. Cine-o adus copilul?
Mariana explică că azi o fată i-a lăsat copilul la ușă, spunând că e al lui Ionuț. Poate a încurcat blocul?
Și ce treabă am eu? se miră băiatul.
Haideți să-l vedeți, zice Rodica.
Ați avut vreo relație vara trecută? întreabă Mariana mai diplomat.
Relație? Nu, doar virtuală pe internet…
Văzându-l derutat, acestea coboară. Dar băiatul propune să facă postări pe internet, dar Mariana nici nu vrea s-audă.
Măcar la asta se pricep, zice Rodica. Cred că nu minte. E de ăsta, IT-ist, nu dă pe afară de iubăreț.
Seara, după o nouă tentativă ratată de a vorbi cu fiul, Mariana răsuflă ușurată că nu-i cazul vreunei tragedii de familie. Nici nora nu știa ce zi i-a fost astăzi soacrei.
Gata, mâine sun la poliție!
Dar, culcându-se, imaginea fetei cu ochii disperați nu-i dă pace. Tot întrebarea: ce soartă va avea bebelușa la poliție? Noaptea dorm somn fragmentat, amândouă.
Dimineață, evident, mama la telefon:
Ce faci, vii azi?
Vin, și cu pere!
Totuși, copiii trebuie scoși la aer. Îi pune o eșarfă și merge cu nepoțica la cumpărături. Chiar îi place nu se mai simte singură. Dar… urcatul la etajul cinci, povară!
Mama, când deschide, rămâne fără grai.
Ce-i asta?
Cine, nu ce. Ia pachetele, să te șed.
De unde-ai luat-o?
A adus-o doamna Sanda, m-a rugat mă ocup de ea o oră e la frizer, vezi bine.
Dar cum, tu suferindă…
A trecut.
Amândouă se topesc de dragul fetii, uitând de toate durerile. Nu-i nevoie azi de nicio poveste cu nervi zdrobiti, ci doar de admirat cât de puternic strânge cu degetul!
Mariana și pe drum gândește la un nume n-a întrebat de la mamă, dar de ce să nu-i găsească ea unul?
Ajunsă acasă, primește SMS: fi-su e din nou în aria de acoperire! Imediat îl sună și-i povestește pe scurt.
Ce? Mamă, stai! Eu mă cheamă Ștefan, nu Ionuț. Sună urgent la poliție, să nu ai probleme.
Mă gândeam… cine știe…
Sună, mamă! Nu te încurca cu prostii, dragostea la copii nu merge pe ascuns…
Dar Mariana nu sună. Prea multe treburi cu copilul, hrănit, schimbat scutec, băut ceai… unde să mai uiți de toate chestiile oficiale?
Oftează…
Știa din spital ce presupune: un astfel de caz devine penal, o să vină autoritățile, copilul cine știe pe unde ajunge! Nu, tot mai bine la ea decât la stat…
Dar mâine are serviciu de gardă. Nu e în regulă, are dreptate fi-su.
Se liniștește lângă copil, se bucură de clipele acestea pline de sens.
Sună insistent la ușă. Mariana ridică copilașul și deschide.
Pe ușă, se ține de toc, abia respirând, chiar mama rea fata care i lăsase pe micuț. Îmbrăcată sumar, cu fața palidă, părul răvășit, ochii speriați: Unde e? Unde ați dus-o? De ce nu mi-ați zis din prima?
Ce să spun?
Că nu dumneavoastră sunteți…
Poate pentru că… chiar eu sunt, dar ați fugit prea repede!
Dar o aveți, nu? Unde este ea cu adevărat?
Păi… pe pat, doarme!
O invită în dormitor. Fata ajunge, o privire și… cade jos plângând. A trebuit să o ridice, s-o liniștească cu ceva apă și ceai, ba și un pic de ciocolată.
Între plânsete, Mariana află: nu a notificat poliția, copilul era la ea.
Am crezut că mă bagă la pușcărie, că mă iau fetele de la protecția copilului… Am încurcat blocul, domnule!
După ce se mai adună la o linguriță de dulceață, povestește. O cheamă Alina, pe fetiță Ilinca.
Fata, săraca, studentă la Colegiul Medical, chiar aceeași clădire unde a studiat și Mariana, dar cu o generație-două mai devreme. Din sat, lăsată de părinți la oraș cu promisiuni și iluzii. Vara trecută, i-a căzut cu tronc un băiat din Chișinău, Ionuț, promisiuni de nuntă, de bunică grijulie, tot tacâmul. S-au văzut la apartament o singură dată. După Revelion, băiatul dispare șters pe chaturi, telefon blocat.
Sub presiunea banilor tatăl o ceartă zdravăn, mama, săraca, mortă de frică și rușine. Colega de cameră o primește o vreme. Între sesiune, lipsă de bani și închiderea tuturor ușilor, i se face scurtcircuit. Își amintește: mama lui Ionuț ajută cu copilul.
Încurcă blocul, lasă copilul la Mariana, fuge. Seara, nu doarme, învață, plânge. Dimineață află, cu groază, că al lui Ionuț nici vorbă de copil, nici n-a spus mamei despre minune…
A venit în fugă. Iar când Mariana îi povestește peripeții cu vecinul Ionuț și confuziile, aprobată cu glas moale:
Vai, dă-mi voie să-mi cer iertare personal. Să-i spun la om cât de ridicolă a fost toată povestea!
Mariana râde. O invită să rămână la ea, măcar până trece sesiunea și își găsește un drum.
Vai, la dumneavoastră? N-am bani să plătesc chirie, mai bine stau la cămin.
Hai, nu se poate, stai la mine. Vezi cum te descurci, eu plec la muncă dimineață, pregătești laptele, citești, ai de toate aici.
A doua zi, Mariana merge la lucru, Alina și Ilinca rămân la ea. Când termina sesiunea, Mariana o pune în legătură cu un prieten de familie la SMURD găsește gărzi pentru Alina. Iar vecina de la șase descoperă că are nevoie de injecții: ghici cine? Alina, recent absolventă.
La toamnă, se mută două etaje mai sus, ca să aibă grijă, oficial, de bătrânica lui Ionuț și, neoficial, să-și repare sufletul.
***
Lapte nu s-a irosit, sesiunea a trecut cu note bune, iar soacra Marianei asculta cucerită sfaturi noi:
Eh, fata asta învață după literă, nu ca altădată!
Și viața și-a reluat ciclul, cu umor, lacrimi, balamuc. Iar Mariana… nu și-a mai făcut timp de gânduri negre. Pentru că, cine știe, poate cel mai mare noroc îl trăiești atunci când îți bate la ușă, la propriu, un bebeluș lăsat din greșeală.
