E copilul lui Ion…
S-a întâmplat povestea asta, să știi, nu demult într-un bloc din Chișinău, într-un apartament dichisit, la etajul patru. Acolo locuia o pensionară încă activă, dar tinerică la suflet, pe nume Mariana.
Viața ei era, cum să-ți spun… liniștită, fără prea mari surprize. Avea pensia, mai mergea la serviciu, se întâlnea cu prietenele, dădea fuga la nepoți și-i dădea o mână de ajutor mamei ei, la fel pensionară, dar stând separat.
Și ziua aia… tot așa, obișnuită.
Dimineața, Mariana a dat un telefon mamei să vadă dacă-i bine.
Era duminică, zi liberă. Că ea muncea la o clinică privată, la recepție; stătea o zi la lucru și trei acasă răspundea la telefoane, nota programări.
Iar duminica… da ce să faci duminica? Gătești ceva, duci și mamei, că așa era ritualul. Ajunsese să-i tot ofteze mereu și să-și dea ochii peste cap, da nu era chiar greu: două scări mai încolo de bloc, nici nu simțeai.
De gătit? Ei, nici asta nu era o problemă. Mai ales când și mama avea borș și plăcinte de ieri. Numai la etajul cinci al mamei fără lift! Of, vai de șale…
Și, ce să vezi, Mariana tot ofta la plângerile și poveștile mamei despre boli ba colo doare, ba dincolo. Diagnostice i-au pus doctorii cât să scrii carte, da mama ei tot le interpreta în felul ei, cu toate leacurile vecinelor și ce-a mai citit de la celebra noastră Mariana Cuibaru (știi tu, varianta moldovenească de Malîșeva la TV).
Dacă Mariana, care a lucrat o viață asistentă în sala de operație, îi dădea sfaturi, mama: Mda, mare lucru, ce știi tu? Poate doar cuțitele să mi le dai, dar de-adevăratelea nu știi tu cum mă doare!
De, asta e, zi ca zi.
Și la market trebuia să meargă pe drum spre mama. A pus punga cu gunoi lângă ușă, s-a uitat în oglindă, și-a aranjat puțin părul. Să știi că, la peste 60 de ani, tot arăta bine doar niște linii fine la ochi, ten curat, tunsoare scurtă argintie și niște cercei statement. Un pic doar, obrajii puțin căzuți că na, așa vine cu vârsta…
Trebuie să iau de la magazin pâine neagră și puțină unt, își repeta Mariana în gând când sună cineva la ușă.
Blocul era cu interfon. Cine să fie, la ora asta? Poate tanti Sofia, vecina care venea la ceai…
A deschis așa, cu rujul în mână, nici nu s-a uitat prin vizor.
În fața ei, o fată blondă, cu păr prins în coadă, tricou dungat, un hanorac lung și blugi, ghiozdan pe spate… doar chipul i-a rămas în minte mai târziu. Acum a văzut doar fața fetei și, brusc, a observat copilul mic înfășat într-o păturică maro.
Cu privirea tensionată, fata face un pas, îi împinge bebelușul și zice atât de scurt:
E pentru dumneavoastră!
Mariana a luat automat copilașul, rujul tot îl ținea în mână. A simțit greutatea, s-a uitat în brațe… Doamne, era chiar un copil!
A ridicat privirea, dar fata deja cobora în trepte.
Mariana a ieșit după ea pe palier, nici ea nu știa de ce… La ce i-au dat copilul?
E copilul lui Ion, dar eu trebuie să merg la facultate…, a răsuflat repede fata, coborând gâfâind.
Ușa la intrare s-a trântit.
Și… gata.
Mariana a mai stat acolo un timp, așteptând cu gândul că fata o să se întoarcă. Apoi a intrat în hol, s-a uitat la plasa de gunoi și i-a fulgerat gândul: Să nu uit gunoiul la mama…
Dar în hol era și o plasă străină. Nici nu știa când o pusese fata acolo.
După… A venit șocul!
Of, Doamne! Copil viu! Și ce-a zis?… Copilul lui Ion?
Așa a zis, Ion?
Mariana, cu bebelușul în brațe, s-a trântit pe canapea. Da, clar, Ion a zis.
Și ce Ion? Mariana avea un singur fiu Petru. Cu familie, doi copii, stătea cu nevasta la Bălți, iar Mariana rămăsese singură la Chișinău din 2019, de când murise soțul ei, Vasile.
Ea tot încerca să lege firul Nimic nu se potrivea. Și copilul i se mișca în brațe… Ei, Doamne!
A dezvelit încet fetița: costum bej, mică și firavă, cu o suzetă veselă. Nu părea să fi trecut de-o lună.
Of, măi puiule, i-a mângâiat fruntea și i-a pus capul pe pernă. Copila a smiorcăit și a ațipit la loc.
Mariana s-a prins uitându-se la plasa străină. Poate era vreun semn… În ea două biberoane, lapte praf, pampers, ceva haine…
Tot mai avea parcă senzația că fata o să revină, să zică pardon, am greșit, dați-mi copilul, nu vă supărați. Își termina machiajul, tot trăgând cu ochiul la fereastră…
De unde să mai vii, fată? Ce-i asta?!
Copilul s-a trezit până la urmă și a început să plângă. Mariana stânjenită. Nu-i al ei, are voie să-l schimbe, să-l hrănească? O să trebuiască la urmă să se lămurească…
Și totuși, a schimbat pamperșul. Sub costum… da, clar fetiță.
Abia atunci a simțit cu adevărat greutatea responsabilității. Copilul lăsat la dânsa, așa pur și simplu!
Ion… Ion…
Dacă, Doamne ferește…?!
Fiul său, Petru, a avut faze la tinerețe, nu o dată i-a zvânturat nervii aducând fete acasă. Dar ăsta era demult, până s-a căsătorit. Acum era om la casa lui, lucrează de dimineață până seara la firmă. Se înțeleg, mai ales că au reușit să-și ia apartament cu credit, s-au pus pe picioare, copiii cresc…
Eh, scumpo, hai nu mai plânge. Imediat schimbăm…
Și-i era greu s-o creadă: o mamă și-a lăsat copilașa?
Mâinile făceau automat, căci ani de zile a schimbat scutece, dar mintea fugise de tot.
În momentul ăla sună telefonul. Într-o mână bebelușul, în cealaltă, greu, receptorul.
Ce faci, mamă? De ce nu răspunzi? Vocea mamei.
Eh, mamă, ce să fac… Nu-s încă la magazin.
Să-mi iei pere, dar nu ca data trecută, ci ca atunci, cele cu vărf subțire și roșiatice pe burtă, să fie moi, nu tari…
Da, mamă…
Și vezi să nu uiți!
Bebelușul dădea semne că vrea lapte.
Mariana închide telefonul, îi recitește de pe borcănel rețeta de preparat formulă, cu gândul aiurea…
Ce să fac cu copilul ăsta?
Petru!
E mai spre sfârșit de mai deci… calcula ea. În august, el a fost cu serviciul pe la Orhei. S-o fi dat drept Ion, dacă a vrut să scape? Tineretea…
Tocmai atunci bebelușul a început să țipe. Mariana i-a pregătit lapte, l-a răcorit sub apă, l-a luat din nou în brațe. Greu mai era… și-a pierdut din antrenament cu nepoții la distanță.
Să sune la 112? Dar dacă e copilul băiatului ei? I s-a părut că seamănă cu nepoata mai mică.
Dar dacă e scandal? Nici nu vroia să se gândească…
Uite, dragă, așa… Bravo!
I-a dat de mâncare, bebelușa a ciugulit cu poftă. Pentru o clipă, Mariana s-a topit privind-o cum a crescut dorul de miros de bebeluș…
Când a adormit iar fetița, Mariana s-a dus la bucătărie și l-a sunat pe Petru. Telefonul închis.
Asta-i bună…
S-a hotărât să nu se grăbească. Parcă ar fi existat șansa ca fata să revină… Nu părea de pe marginea societății, doar o studentă slăbuță.
Să-i spună mamei de copil? Să n-audă sfaturi, blesteme și jalea de jumătate oră! Mai bine nu.
A sunat la nepotul Stanislav, și a aflat că Petru lipsea cu firmele lui pe undeva pe la Edineț, fără semnal, dar suna doar soției pe seară, totul era ok.
Of, Stas, nu puteai să mă ții și pe mine la curent?!
Se certa, dar știa ea că băiatul își face cruce cu drumurile, n-are timp să spună mamei de fiecare detaliu.
Apoi a sunat cumnata, Adela, să-l roage să-l anunțe urgent pe Petru să sune. N-a zis nimic de copil.
S-a întâmplat ceva? Trebuie să-i transmit ceva? o întreabă Adela.
Nu, doar să mă sune, te rog…
Mamă, mi-am scrântit glezna azi, nu mai vin, dar îți rămâne borș și pâine…
Mama a ofuscat, curioasă, nu s-a lăsat, a sunat-o de vreo cinci ori.
Mariana, după telefoane și tot acest haos, s-a retras în casă, a schimbat hainele de strada, a pus rochia de casă, s-a întins lângă copilă și a început să-și facă filtru în gânduri.
Probabil n-a avut mintea limpede când a luat prunca. De ce n-o predă la poliție?
Întâi, îi era frică pentru Petru dacă, totuși, e copilul lui? O fi ademenit pe cineva și-acum iese la mal. Doi, nu avea chef de drumuri și explicații la poliție, trei, că nu-i dădea pace privirea fetei un amestec de groază și speranță.
Avea nevoie să discute cu cineva. A sunat-o pe Victoria, prietena ei de pe timpuri.
Auzi, Vica, să nu cazi jos: mi-au lăsat copil la ușă…
Victoria, să-nțelegi, n-a intrat-n panică. Ca un detectiv, a început să dezbată varianta Ion din scară. Promisese să vină după serviciu.
Fără stres, Mariană, ne descurcăm. Să nu-ți vină să suni încă la poliție.
Dar… dacă trebuie zis la poliție?
Căutăm întâi pe Ionul ăsta. Nu poate fi așa complicat.
Și dacă nu-i din scară, dacă-i fiu-meu vinovat?
Mirosiți pe la vecini, vezi dacă-i cineva cu numele Ion… Sigur s-o fi încurcat la apartament, dar nu te pune pe gânduri.
Și-a venit seara, grija cu bebelușa n-a lăsat-o loc de altceva. A deschis internetul să caute orele de hrănire, dar a dat de forumuri întregi despre cum crești un copil. I-a făcut masaj, a ajutat-o să-și facă nevoile, a îmbăiat-o, i-a cântat cântecel…
Cum e la picior, mamă? Mâine vii, da?
Mâine, sigur, mă trebuia să rezolv ceva…
Victoria a venit pe la 8, hotărâtă să facă anchetă. A studiat hăinuțele fetiței, a mers pe la vecini, cu povestea unei scrisori pentru Ion.
Gata! a tresărit Victoria zgomotos.
Mai încet, doarme copilul de-abia…
Aha, da la vârsta asta dorm mereu! Uite, am găsit: la etajul șase, în aceeași scară, e un Ion, după listă. Of, sigur a încurcat apartamentul fata.
Așa s-au către apartamentul lui Ion. N-au luat liftul, urcat tăcuți și-au sunat.
Cine-i? o voce de femeie în vârstă.
Îl vrem pe Ion, mătușă, a zis Victoria de după ușă.
Le-a deschis o bătrână scundă, bosumflată, care apoi a strigat în interior: Ioane, iar ai musafiri!
Din cameră a apărut un bărbat scund, cu barbă.
Da, poftiți, cu ce vă pot ajuta? E despre tableta pe care am pus anunț?
Nu, domnu Ion, altă problemă avem. La Mariana a ajuns azi, întâmplător, copilul dumneavoastră…
Pană. El se uită de la una la alta.
Copilul meu? ochii mare, perplex, Poate glumiți…
Pe nume Ion nu e altcineva în bloc. Victoria pusese tare.
Eu copii nici n-am! zice omul, nedumerit.
Ion, haideți, sigur nu aveți o fată, o relație vara trecută? încearcă Mariana.
Relații? Eu… la calculator mi-ajunge, n-am avut nimic, nici nu știu cine…
Nu-i nimic, probabil ne-am încurcat. Scuzați-ne, ne retragem…
Dar vă pot ajuta cumva? Sunt bloger, pot să fac un apel online cu poza fetiței. Cine știe, poate găsim rudele…
Mulțumim, domnu Ion, mai bine nu, că-i vorba de familie și… lege…
Au ieșit vorbind: Ce tineri! Muncesc de acasă… Vica dădea din cap: Zici că minte?
Nu, se vede pe el c-ar fi băiat de treabă, nu pierde-vară…
Telefon de la Petru, nimic. Iar nevasta băiatului a început să o învârtească că azi a fost aglomerată la antrenamente, la piață, la copii… Nici nu bănuia ce povară a nimerit la Mariana.
Gata, mâine la poliție! Dar, vezi tu, seara, când a pus capul pe pernă și-a privit copila dormind, iarăși filmul cu fata cea speriată i s-a derulat în minte. Ce se va întâmpla cu prunca dacă o dă la poliție?…
A dormit prost. De fiecare dată când tușea fetița, Mariana se ridica, îi făcea lapte, o legăna și, abia la ziuă, au adormit împreună.
A trezit-o telefonul mamei.
Ce faci, dragă? Mâine vii?
S-a uitat la copil, la fereastră.
Vin…
Să nu uiți de pere și să…
Parcă îi plăcea să meargă la cumpărături cu bebelușa nu mai era singură. Dar… al cincilea etaj i-a amintit iar cât de greu e…
Ce e asta? mama făcea ochii mari.
Ce să fie, mamă? Ține plasa cu mâncare; mă duc să o las pe fetiță și mă odihnesc.
De unde e copilul?
A, m-a rugat o vecină să stau cu ea. Merge la coafor, mă duc înapoi.
Și glezna?
Mi-a trecut, mamă…
Au privit amândouă minunea: nici poveste de dureri și discuții interminabile despre boală ca-n alte zile.
Pe drum spre casă, Mariana se gândea deja ce nume ar putea s-o cheme. De ce? Nici nu-și dădea seama; voia să ghicească exact ce i-a zis mama…
Deodată sms: Petru are semnal! A sărit direct să-i telefoneze.
Mamă, tu nu ești sănătoasă? Sunt însurat! a reacționat el după ce i-a povestit totul.
Da, dar mi-au dat copilul mie și ce să cred?
Mamă, tu m-ai botezat Petru! Ion poate e altcineva sau… nu contează, sună la poliție! Eu te sun diseară.
Nu, lasă… doar să o hrănesc puțin, îi schimb pampersul, apoi mă descurc…
Mamă, ce-i cu tine, nu vezi că te bagi la necaz?! Suni acum.
Și totuși, Mariana tot nu l-a ascultat. Avea prea multă treabă fetița era flămândă, trebuia schimbată, atâtea. Doar după ce toate erau la punct, urma să sune, să-l lămurească pe Petru
Of! O să trebuiască să dea copila. Unde-i vor duce? La maternitate, la orfelinat? Îi era clar că oriunde o va duce, nu va fi ca la ea.
Dar… avea să lipsească o noapte de-acasă, iar legal, e problemă penală să păstrezi copil străin…
Oftează, schimbă copila, și se întreabă: ce zile încărcate trăiește!
Adormise și ea, pe covor, fetița la pieptul ei.
Sunet de sonerie. Insistent.
S-a ridicat încet, să nu trezească fata, s-a uitat în vizor fata! Speriată, în pantaloni scurți și maicuță, dezbrăcată pe jumătate, transpirată.
Unde e? De ce nu ați anunțat? De ce?!
Dar ce nu am spus?
Că nu sunteți dumneavoastră, fată hotărâtă.
Dar chiar eu sunt, doar că ați fugit imediat…
Știți unde e, nu? Știți? ochi rugați.
Mariana s-a dat la o parte.
Intrați…
Fata venise cu speranța că va afla un adresă precisă, să-și continue căutările. Mariana i-a făcut semn spre dormitor:
E aici, doarme…
Fata s-a apropiat, a privit șocată, a căzut în genunchi și a început să plângă în hohote. Mariana i-a dat apă, i-a pus ceai, i-a pus ciocolată…
Haide, mănâncă ceva, altfel pici din picioare…
Printre suspine, a reușit să-și spună povestea.
Pe fată o chema Viorica, iar pe fetiță Ilinca.
O poveste ca atâtea alte basme urbane. Studentă la colegiu medical din Chișinău, ca și Mariana în tinerețe. Viorica, de la țară de pe lângă Florești, ajunsă cu greu aici, visătoare, topită după un băiat din oraș, Ion, student la Universitate.
A fost o perioadă pasională, Ion îi promitea luna de pe cer, inclusiv că mama lui o să îl ajute cu copilul. Dar din ianuarie, s-a făcut nevăzut.
Telefon blocat, rețele dispărute.
Ea a născut, a încercat să stea pe la prietene, dar cu examenul în prag, a rămas fără bani, fără sprijin. A încercat să-l caute pe Ion, era în alt oraș, nimeni nu voia să-i dea detalii.
Acasă, la Florești, tatăl nu i-a vorbit, mama vitregă a aruncat-o aproape pe stradă.
Cu puțini bani de la o mătușă, trăia în cămin, cu fetița.
A ajuns la capăt, disperată de pozele online cu rivală la brațul lui Ion.
Și și-a amintit: Mama lui o să te ajute! S-a dus în blocul greșit, în apartamentul 21, ca și cel al lui Ion, doar că la altă scară. A lăsat copilul, a fugit cu sufletul cât un purice, nu a dormit toată noaptea, a mers la facultate groggy, cu spaima în suflet.
A doua zi l-a găsit pe Ion online, care habar n-avea de nimic: Nimeni la mine nu a adus copil. Era clar greșise blocul.
Fata era copleșită de spaima că a dat copilul unor străini.
S-a întors alergând, direct la Mariana.
Eu… M-am gândit să-l dau mamei lui Ion, dar… după ceea ce am trăit azi, nu pot. Noaptea asta mi-a ajuns. Mai bine cu Ilinca la cămin, acolo oricum am un pat. Dacă mă dau afară, mă duc la mătușa.
Rămâi aici! i-a zis Mariana. Măcar luna asta, până vezi ce faci. Când ai examene?
Poimâine… Dar…
Niciun dar, rămâi! Mâine eu mă duc la lucru, tu rămâi cu fata, studiezi în liniște… Ai de toate în bucătărie, lapte pentru fetiță, ba și lapte tău ai, nu?
Se uita la ea, Viorica deja adormise pe fotoliu, fetița lângă ea.
Vica, să știi că nu e copilul lui Petru. A sunat. Nici vecin… Stai liniștită, am lămurit. Nu pot s-o dau afară, Vica… Bine că nu am sunat la poliție…
***
Laptele nu i-a secat. Sesiunea, trecută cu note bune. Viorica a început să-și plimbe picioarele la al cincilea etaj la mama Marianei, să-i ducă plăcinte și să-i dea sfaturi medicale.
Ei, dacă are studii proaspete… ascult mereu ce spune, spunea mama Marianei tuturor vecinelor.
După sesiune, Viorica a găsit prin cunoștințe de la Mariana un post ca infirmieră, apoi a făcut practică pe salvare. Devenise ca familia.
Iar vecinul Ion din bloc, chiar dacă nu era tată, i-a găsit bunicii lui o soră medicală de la el din etaj: pe Viorica. Iar toamna Viorica s-a mutat două etaje mai sus, cu tot cu copil, ca să îngrijească de bătrâna lui Ion și… să-i rescrie viața Ilincăi cu un început cu totul nou, liniștit și cald.
***De atunci, Mariana devenise alt om: nici în vis nu și-ar fi închipuit vreodată că într-o bătrânețe obișnuită, între două scări de bloc, viața îi va trimite atâta sens și strălucire. Acum avea cine să-i umple casa de râs, cine să-i întindă farfuria de ciorbă, ba chiar să-i facă selfie cu Ilinca, pentru marea familie virtuală de pe Facebook.
Într-o seară târzie, după ce și-a uitat din nou rujul pe masă, Mariana a privit în jur: Ilinca dormea liniștită, Viorica citea, iar televizorul murmura încet o știre despre haosul din lume. Și-a zis atunci: “Poate nu există întâmplare fără rost. Poate, cineva, acolo sus, tot vede cine, unde, mai are nevoie de o minune mică…”
Zâmbi. În sfârșit, avea răspuns la întrebarea de ce n-a putut să dea la poliție un copil care n-a întrebat niciodată de unde vine. Pentru că lumea nu are nevoie mereu de reguli și garanții… ci doar de brațe calde și o supă caldă, uneori. Și, în tăcerea aceea blândă de apartament, și-a șoptit: “Ei, Vasile, ai văzut ce cadou mi-ai trimis?”
Iar acolo, pe strada liniștită din Chișinău, doi ochi de copil și două inimi rănite învățau, încet, să-și zâmbească din nouacolo unde universul, uneori, pune la aceeași ușă două vieți ca să se salveze una pe alta. Iar Mariana, cu o bătrânețe redevenită plină de pași mici și de lapte cald, le-a mulțumit tuturor norilor că, într-o zi, cineva a bătut la ușa ei cu o poveste care avea să-i schimbe rostul.
Și de atunci, la etajul patru, nu s-a mai simțit niciodată singură.
