Astăzi, recitind amintirile și lăsând gândurile să curgă odată cu ploaia măruntă, mă amuză cât de caraghios a început totul pentru mine. Îmi amintesc și acum de barza aceea năzdrăvană, care se oferise să mă lase la casa părinților, dar avea un strabism de te lua cu amețeală. Normal, m-a scăpat la orfelinat, vai de penele ei! De atunci totul a mers anapoda.
Dar după patruzeci de ani, parcă am ieșit din groapa în care mă aruncase orătănia. Mi-am ridicat casă în marginea Chișinăului, mi-am luat nevastă, ba chiar și o mașină second-hand de la un prieten forțat de soacră să vândă tot ce nu era mobilă încastrată. Mai rămăsese doar să sădesc ceva și să cresc pe cineva. Pe unu-l creștem, zic, cu Lenuța mea. Să ne mai băgăm la al doilea nici prin minte nu ne-a trecut.
Gândurile mi se învârteau tot în jurul plantatului, creșterii și dimineții ăsteia plouate, în timp ce îmi pregăteam cafeaua la ibric pe aragazul mic din bucătărie. Vântul agita nervos perechea de chiloți cu elastic larg pe care-i atârn de obicei pe uscător. Mi-a venit să râd pe chiloți de-ăștia m-am decis mai devreme decât pe familie!
Dintr-o dată, tropăit în geamul de la balcon. Mă și gândesc oare copiii de la bloc au început să ciufulească iar porumbeii cu pietre? Nu v-ar prinde o barză să vă ducă departe, năzdrăvanilor! Alt zgomot, a treia rundă de bătăi. Mă uit. Stăm la etajul trei.
Dau la o parte draperia. Pe balustrada balconului dădea din aripi aceiași barză aspru privită din copilărie, versată în strabismul acela de poveste.
Ieși, mă-tii de aici! am țipat speriat, cât pe ce să scap sandvișul pe jos.
Petrache, iartă-mă, bagă barza gâtul subțire prin ușa crăpată, recunosc, am greșit. Pișcă-mă, dacă vrei! De pe aripa dreaptă, că-i mai dolofană!
Hai, valea! aș fi împins barza cu tot cu gât afară. Am prins-o hotărât cu ambele mâini.
Petrache, nu fă prostii… Ascultă ce-ți spun! harfă barza sughițând de emoții.
Acum și vorbești? Ți-l fac fundă la gât, orătanie!
Am venit cu scuze.
Cam târziu, cioc lung ce ești.
Tocmai atunci sună interfonul. Lenuța! Am bătut barza cu o ultimă împingere și i-am zis, cât să audă tot blocul:
Să dispari până mă întorc!
Prins cu gândul la soție, aproape că dau peste ușa de la intrare. Mare noroc să fie mecanismele automate la ușile de apartament…
Iartă-mă, Petrache, iartă-mă, se tânguie barza, abia atingând geamul. Am îndreptat tot, să știi.
Lenuța năvălește în casă, udă leoarcă și cu ochii ca două cireșe. Mi s-a părut o clipă că a văzut barza și ea. Dă umbrela cât colo și se aruncă direct la gâtul meu, râzând și plângând deodată.
Patru! Patru! răcnește în tot apartamentul.
Ce-i cu patru? rămân perplex.
Avem cvadrupleți! Patru bebeluși, Petrache!
Dintr-odată am legat și scuzele berzei de vestea asta năucitoare. Am ieșit pe balcon cât am putut de repede, doar-doar o mai prind. Dar barza cu ochi pieziși abia se zburăbea de pe bloc. Am încercat să mă agăț de coada ei.
Prea târziu.
Stai, fir-ai tu de barză! Stai, nas lung ce ești!
Am reparat, am reparat s-a auzit pierdut, din văzduh.
Când m-am întors, Lenuța era tot acolo. Plângea de fericire. Am simțit că, oricât de sucită ar fi lumea, e bine să ai pentru cine să plantezi, să crești și să te bucuri, chiar dacă o barză năzdrăvană are alte planuri pentru tine.
