Lăcrămioara a ajuns singură la spitalul din Chișinău, fără să aibă pe nimeni alături la naștere. Soțul ei, Ion, o părăsise cu câteva luni în urmă, imediat după ce aflase că urma să devină tată.
Nașterea a durat ore întregi, dar în cele din urmă primul plânset al copilului a răsunat în salon. Totul decursese bine, iar copilul era complet sănătos.
Medicul, domnul Gheorghe, l-a luat cu blândețe în brațe ca să i-l înmâneze Lăcrămioarei. Însă, dintr-o dată, s-a oprit. Mâinile i-au început să tremure ușor. S-a uitat lung la fața nou-născutului, apoi la tânără, iar ochii i s-au umplut de lacrimi.
— Domnule doctor, e totul în regulă? — întrebă Lăcrămioara îngrijorată.
Medicul a dat din cap, neputând vorbi câteva secunde. Apoi, cu vocea frântă, a șoptit ceva ce a lăsat-o pe Lăcrămioara de piatră.
El observase micul semn roșiatic de pe brațul copilului. L-a recunoscut imediat: era identic cu semnul fiului său, Andrei, care dispăruse de multă vreme și cu care pierduse orice legătură. Inima i s-a strâns.
Lăcrămioara i-a urmărit privirea, neliniștită, și l-a întrebat ce se întâmplă.
Doctorul a respirat adânc, cu lacrimi în ochi, și i-a explicat că semnul era asemănător cu al fiului său, ceea ce însemna că micuțul era nepotul lui.
Lăcrămioarei i s-a părut că lumea se clatină în jurul ei.
Durerea singurătății din timpul nașterii s-a risipit, înlocuită de o emoție adâncă, copleșitoare.
Și-a strâns fiul la piept cu putere, în timp ce medicul, emoționat, își dădea seama că acest copilaș tocmai redase o legătură pe care o crezuse pierdută pentru totdeauna.
