A plecat și bine a făcut
Cum adică abonatul nu e disponibil? Acum cinci minute vorbea cu cineva! Ileana stătea în mijlocul holului, cu receptorul lipit de ureche.
Își aruncă ochii spre comodă.
Cutia cu bijuterii era la locul ei, dar ceva nu era în regulă capacul nu mai era bine închis.
Rareș! strigă ea spre camerele dinăuntru. Ești la baie?
Ileana se apropie încet de comodă. Când atinse lemnul lăcuit, un fior rece îi trecu pe șira spinării cutia era goală. De tot.
Nici măcar bonul de la magazin, pe care-l folosea la nevoie ca semn de carte, nu mai era la loc.
Odată cu bijuteriile mai dispăruseră și banii strânși. De altfel, ea îi dăduse cu mâna ei…
Doamne… șopti, lăsându-se pe podea. Cum să fie așa? Ieri ne certam de la tapet și tu promiteai că în august mergem la mare…
Totul începuse banal, ca oricare poveste. Prin iunie, anul trecut, la buburuza Ilenei i s-a blocat un piston.
La service i-au cerut un preț de i-a stat inima, așa că, supărată, a intrat pe grupul Ajutor Auto din Chișinău.
Dragilor, știe cineva dacă pot să-mi repar singură pistonul de frână, dacă s-a blocat? a scris ea, atașând poza cu roata plină de noroi.
Comentariile au curs imediat. Unii îi spuneau: Nu te băga-n fiare că-i de necaz, alții îi sugerau să cumpere piesă nouă.
Și atunci a venit mesajul de la Rares_85:
Domnișoară, nu-i așa de complicat. Cumpărați spray WD-40 și un kit de reparații de vreo 180 de lei.
Dați jos roata, apăsați cu grijă pedala să iasă pistonul, dar nu de tot.
Spălați totul cu lichid de frână, ungeți.
Dacă nu sunt zgârieturi, merge perfect.
Ileana a citit sfatul de două ori. Scria clar, direct, fără emfază.
Și dacă e cu rugină adâncă? îl întrebă.
Atunci doar o piesă nouă. Dar după poză, mașina e ținută bine, nu cred să fie chiar așa de rău. Dacă mai ai întrebări, scrie-mi în privat, te ghidez.
Așa au început să țină legătura.
Rareș era neașteptat de priceput la mecanică.
Într-o săptămână a sfătuit-o la schimb de ulei, la cum să aleagă bujiile, ba chiar i-a explicat și ce antigel să nu folosească.
Ileana își dădea seama că ajunsese să aștepte mesajele lui.
Băi Rareș, zici că mi-ai devenit salvator i-a scris la sfârșit de iulie. Sincer, hai să ne vedem! Cafeaua o dau eu. Sau ceva mai tare, să sărbătorim banii rămași.
Răspunsul n-a venit pe loc. Trecură cam trei ore, apoi ecranul telefonului s-a luminat.
Ileana, mi-ar plăcea tare mult. Dar acum… sunt într-o delegație. Lungă și peste hotare, să zic așa.
Vai s-a mirat ea. Unde?
Cât mai departe. Să știi că nu pot să te mint. Îmi ești dragă, ca om. Nu-s nici în delegație, nici la muncă. Sunt la penitenciar. Penitenciarul nr.12, dacă ți-e cunoscut
Ileana a scăpat telefonul pe sofa. A simțit cum îi bate inima prea tare.
Un pușcăriaș? Ea, o femeie serioasă, contabil-șef la una dintre cele mai mari companii din Moldova, de două săptămâni tot scrie cu unul de la pușcărie?!
Pentru ce? a tastat ea cu mâini tremurânde.
Articolul 213. Înșelăciune. Un moment de prostie, m-au prins și un pic am exagerat. Mai am mai puțin de un an. Dacă vrei, șterge discuția, n-am să mă supăr.
Ileana n-a răspuns. L-a blocat și trei zile a mers la serviciu ca-n transă. Colegii au întrebat-o dacă nu s-ar cuveni să stea acasă.
Ea însă gândea întruna:
De ce? De ce un bărbat așa priceput, deștept și muncitor e tot acolo?!
După o săptămână a găsit în mail o scrisoare Rareș îi ceruse cândva adresa. Nu-l scosese din contact, doar că închisese orice discuție.
Ileana, îi scria el. Nu m-am supărat, sincer. Știam că așa o să fie. Ești o femeie bună, luminoasă. Oameni ca mine nu-ți trebuie.
Am vrut doar să mulțumesc pentru cele două săptămâni de discuții au fost cele mai bune din ultimii trei ani. Să fii fericită. Rămâi cu bine.
Ileana citi rândurile la bucătărie, apoi începu să plângă. I se păru deodată milă, și de el, și de ea însăși, și de toată nedreptatea vieții.
De ce toți au noroc și eu, când: sau e însurat, sau mămăligă, iar singurul bărbat care mi se lipește de suflet e după gratii? se întreba ea.
Și, iarăși, n-a răspuns nimic
***
A încercat Ileana să meargă la întâlniri, fără niciun folos.
Unul o tot plictisea povestind trei ceasuri de colecția de timbre, altul s-a prezentat cu unghiile murdare și i-a propus s-o plătească fiecare la cafea.
În martie, când a împlinit treizeci și cinci de ani, Ileana s-a simțit mai singură ca oricând.
Dimineața, telefonul i-a semnalat un mesaj:
La mulți ani, Ileana dragă! era de la Rareș. Știu că n-ar trebui să scriu, dar n-am putut să mă abțin. Îți doresc din inimă tot ce-i mai bun.
Meriți să fii iubită și purtată pe brațe.
Am făcut aici din miez de pâine și sârmă o mică bijuterie Dacă aș putea, ți-aș fi dăruit-o.
Doar să știi: undeva pe la Tighina azi un om bea în cinstea ta o cană cu ceai prost.
Mulțumesc, Rareș i-a răspuns ea, nu s-a mai putut abține. Mi-a făcut mare bucurie.
Ai răspuns! părea să fierbă de bucurie. Ce mai faci? Cum merge buburuza? S-a comportat bine la înghețuri?
Și totul a pornit din nou.
De acum vorbeau zilnic. Rareș îi telefona când putea.
Vocea lui era gravă, cu o tristețe blândă.
Îi povestea de copilărie, de fratele său, de nepoții crescuți de acesta, de visul său să înceapă o viață curată, de la zero.
N-am să mă întorc la Bălți, Ileana îi zicea la telefon, în timp ce ea pregătea cina. Acolo, prieteni vechi, mă târăsc iar prin mocirla de odinioară.
Vreau să plec undeva unde nu mă știe nimeni. O să-mi găsesc la construcții, sau într-un atelier, cine are nevoie de om cu mâinile bune mă ia.
Unde vrei să mergi? întreba ea încet, cu sufletul la gură.
La tine m-aș duce. Mi-aș lua o cameră, ceva modest. Să pot trăi cu gândul că suntem în același oraș, că respirăm același aer.
Mai departe vedem. Promit să nu fiu împovărător…
Până-n mai, Ileana era până peste cap îndrăgostită.
Știa când are control la punct, când era la duș și când muncea la atelierul coloniei.
Îi trimitea pachete: ceai, bomboane, șosete groase, ceva piese pentru meșterit.
Rareș, ai răbdare, nu face probleme, îl ruga ea. Stai liniștit, nu merge la scandaluri.
Pentru tine, draga mea, stau mai cuminte ca apa sub iarbă, râdea el. În aprilie ies.
Te aștept.
***
În aprilie, Ileana ajunse la poarta penitenciarului. Cumpărase o geacă nouă, blugi, teniși.
Inima îi bătea cât să-i sară din piept.
Când l-a văzut ieșind scund, tare la trup, început să încărunțească, și veșnic zâmbitor pentru o clipă a încremenit.
Poza era alta decât omul.
Dar când i-a zâmbit și a spus:
Ei, bună, gazdoaică! i-a sărit în brațe.
Doamne, ai scăpat! șoptea ea, lipindu-se de obrazul lui aspru.
Unde altundeva, a strâns-o el la piept. Miroși frumos. Ce parfum e ăsta? Floral?
Au mers la ea acasă.
O săptămână a fost ca în povești. Rareș s-a apucat imediat: a reparat robinetul care curgea, a reglat yala blocată de un an.
Serile stăteau la bucătărie la un pahar de vin dulce, el povestea istorii amuzante din viața veche, evitând orice subiect dureros.
Ascultă, Rareș, i-a zis a zecea zi. Spuneai că vrei să stai cu chirie.
Dar poate nu-i nevoie? Apartamentul e mare, împreună e mai vesel.
Iar banii îi păstrezi, îți iei scule, te aranjezi.
Ileana, nu-i normal, s-a posomorât el, amestecând zahărul în cană. Eu sunt bărbat, trebuie să asigur gospodăria.
Deja parazitez pe spatele tău, mănânc la masa ta.
Nu mai spune prostii! i-a acoperit mâna cu a ei. Nu suntem străini. O să te pui pe picioare, găsești de lucru, totul intră pe făgaș.
M-a sunat frate-miu ieri, a zis el apoi, lăsând ochii în jos. Nepotul s-a îmbolnăvit rău, are nevoie de operație, cu plată.
Mă roagă să-i împrumut, dar n-am niciun leu, știi și tu. Mi-e rușine de familie.
Cât trebuie? a întrebat cu grijă.
Vreo zece mii de lei. Dar zice că au adunat deja aproape jumate.
Mă bate gândul să plec la București pe șantier, acolo se câștigă bine, să ajut.
Ileana a tăcut. Cei zece mii de lei moldovenești erau în cutia ei cu bijuterii. Strânși încet, trei ani, cu greu.
Se gândea să renoveze baia, veche și spartă, să pună o cabină de duș, un robinet modern…
Am eu banii ăștia, spuse ea încet.
Rareș a ridicat privirea brusc.
Nu, Ileana, ai strâns tu. Nu pot.
Rareș, e vorba de familie. Îi iei, îi returnezi, îi economisim la loc. Acum suntem împreună, nu mai contează.
S-a împotrivit mult. Două zile a stat bosumflat, fuma pe balcon, deși promisese că lasă țigările.
La final, ea a scos banii, i-a pus pe masă.
Ia-i. Du-te la fratele tău, ajută-l. Sau transferă-i.
Mai bine-i duc eu, o cuprinse. Îl văd și poate găsesc și de lucru în partea lor.
Două zile stau, vin repede…
***
De o oră Ileana stătea pe podeaua holului. Nu-și simțea picioarele amorțite.
Rememora seara trecută. Au privit o comedie ieftină, el râdea, o ținea strâns, iar ea se credea cea mai fericită femeie.
Poate plec poimâine dimineață devreme, spusese el înainte de culcare.
A plecat înainte de vreme. Ea adormise și nici n-a simțit când s-a îmbrăcat.
Doar în vis parcă auzise trântindu-se ușa, dar s-a gândit că-s vecinii.
La două după-amiaza, a sunat la numărul fratelui, pe care Rareș i-l dăduse pentru orice eventualitate.
Alo? a răspuns o voce bărbătească. Cine-i?
Bună ziua… sunt Ileana, prietena lui Rareș. A ajuns la dvs. azi?
A fost tăcere. Apoi un oftat greu.
Domnișoară, nu știu ce Rareș vreți. Fratele meu se cheamă altfel și mai are de stat la pușcărie încă jumate de an. Termină abia în octombrie.
Ileana simți că i se întunecă privirea.
Cum, în octombrie? Dar a ieșit. Eu l-am luat de la poarta penitenciarului 12 chiar în aprilie.
Ascultați, vocea de la celălalt capăt deveni aspră Frate-miu, Alexei, e la penitenciarul 8.
Iar cu Rareș… Rareș e un fost coleg de celulă, el a ieșit acum vreo două luni.
Mi-a luat telefonul când lucram la gospodărie, și-a copiat toate contactele.
Sunteți încă una naivă, se pricepe la aburit femei.
Știe carte, inginer, are gură bună.
Ileana a așezat telefonul pe podea. Își aminti cum îi explica el schimbatul bujiilor.
Să nu strângi prea tare, îi zicea. Rupi filetul, și ai pus-o.
Am rupt totul, a șoptit. Numai probleme mi-am făcut cu mâna mea.
Ileana înțelese brusc că habar n-avea cine e de fapt bărbatul cu care trăise. Niciodată nu-i văzuse buletinul și nici vreun act de eliberare.
Poate nici nu-l cheamă Rareș…
***
Evident, Ileana s-a dus la poliție și a dat declarație. Au cercetat, au aflat destule despre conviețuitorul ei.
Îl chema totuși Rareș, singurul lucru adevărat din tot ce spusese.
Avea condamnări grele, jumătate de viață petrecuse în pușcărie au făcut cunoștință pe când era la a treia condamnare.
Ileana s-a închinat, a schimbat rapid toate încuietorile și a zis că a scăpat ieftin, dacă se compară cu alte femei pe care le-a păcălit înainteCând a ieșit din secția de poliție, orașul îi părea nespus de gol. Mergea încet, cu pașii mici și strânși, ținându-și haina încheiată până la gât, ca și cum s-ar fi apărat de frigul de aprilie. Îi tremurau mâinile, dar nu din cauza vântului.
Ajunsă acasă, a găsit în cutia poștală o carte poștală fără expeditor. Pe față o fotografie veche, în alb-negru, cu un drum de țară printre lanuri de floarea-soarelui. Pe spate, scris ordonat, doar atât: Să nu plângi. Pentru prima dată, cineva ca tine m-a făcut să vreau să fiu om întreg. Nu știu dacă o să reușesc, dar o să încerc. Îți mulțumesc. Rareș.
A strâns cartea la piept. Nu era iertare. Nu era întoarcere. Doar o tăietură curată, peste care nu mai avea voie să se chinuie.
A strâns șurubelnițele, a curățat cutia veche de bijuterii și a spălat toate cănile de ceai ciobite. Apoi, cu mișcări lente, a desfăcut tapetul uzat din hol, acela pentru care se certaseră cândva.
După câteva zile a comandat un robinet nou, singură, de pe internet. L-a montat tot ea nu era nici pe departe atât de complicat pe cât crezuse.
Când a dat drumul la apă și primul jet limpede a căzut cu zgomot în chiuvetă, Ileana a râs pentru prima dată după mult timp. Râs curat, neînlănțuit ca o ușă deschisă larg către vară.
A plâns abia după ce s-a oprit râsul, acolo, sprijinită de peretele proaspăt despuiat, cu sculele lângă ea și umbrele trecutului adunate sub talpă.
Dar după lacrimi, a simțit o liniște adâncă. Una ca după furtună, când forfota se duce și rămâne doar zgomotul simplu al lucrurilor.
Pe hol, în soarele ușii întredeschise, a auzit o buburuză mică, rătăcită în prag. A ridicat-o cu grijă pe vârful degetului și a zâmbit, convinsă că și viața, ca bătrâna ei mașină, mai pornește uneori de la zero.
Apoi a tras aer adânc, a privit înainte și s-a pus pe treabă.
