Să fii jumătăreț, mai jos de demnitatea mea. Așa de oameni nu poţi trăi, să-i laşi să se înmulţească. Asta mio spuse cu mândrie o femeie la propunerea mea.
Ești femeie, e treaba ta, e scris în natură. Tu ești păstrătoarea focului, răspunse ea. Tu trebuie să fii prădător, dar, vai, ești doar un jumătăreț. Aşa că cu astfel de oameni nu poţi locui, nu poţi lăsa să aibă copii.
Ce vrei să spui? Eu propun relaţii adulte, normale.
Nu, Mihai. Tu vrei o viaţă comodă pentru tine.
Dar tu ești femeie, gospodăria e naturală.
Şi atunci unde e prădătorul? Sau patriarhia a devenit 50la50 acum?
În momentul acela, mi sa înfiripat un zgomot de clopoței în urechi. Un lucru e să fii refuzat calm, fără panică, fără să te umilească, pur şi simplu să nu fie potriviţi şi să vă despărţiţi. Un alt lucru e să fii privit ca un băiat de 54 de ani care arată ca un escroc mic, prins în schemă ieftină. Cel mai supărat nu a fost refuzul în sine, ci dispreţul cu care a fost rostit: 50la50 nu era doar un simplu procent, era un stigmat, o scuză pentru a nu doar să respingă relaţia, ci să îţi dea parcă o dezinsecție postîntâlnire.
Mă numesc Mihai, am 54 de ani, divorţat, cu o fiică adultă, alimentele de întreţinere sau terminat de mult, fosta soție locuieşte departe şi, după cum cred, trăieşte destul de bine, luând în calcul toţi anii în care am purtat eu obligaţiile familiale reparaţii, credite, concedii, achiziţii, case de la ţară, frigidere, maşini de spălat şi alţi blenderi de viaţă în care bărbatul devine treptat nu un om, ci un simplu aduc, plătesc, repar.
După divorţ am hotărât clar: la al doilea parcurs al atracţiei bărbatul trebuie săși dea nu mă voi arunca din nou. Nu pentru că aş fi zgârcit, ci pentru că sunt sătul să fiu un bancomat cu picioare.
Lam cunoscut pe Doina pe un site de întâlniri. Are 49 de ani, e îngrijită, liniştită, are un job stabil, nu se plânge de foşti băieţi de laţ sau de abuzatori cum fac multe femei peste patruzeci de ani, ca şi cum ar urma un manual. Am vorbit pe scris trei săptămâni, apoi am început să ne auzim la telefon, neam întâlnit câteva ori, am luat cafea, am făcut plimbări, şi misa părut că în sfârşit am dat peste o persoană adultă, rațională, care ştie că la această vârstă relaţiile nu mai înseamnă prinţul pe cal alb, ci confort, linişte şi coexistenţă avantajoasă.
Şi da, am spus deschis ce caut. La 54 de ani nu mai e timp pentru surprize romantice. Am zis direct: Vreau o relaţie calmă, fără bătăi de cap, fără cerinţe de dovezi de dragoste, fără să-mi încerci să îmi golesti portofelul și să îţi organizezi a doua tinereţe pe cheltuiala mea. Am făcut destul, destul.
Ea asculta liniştită, dădea din cap, chiar era de acord cu unele lucruri, şi eu mam relaxat complet. Pentru că, în sfârşit, cred că am găsit o femeie matură, care ştie că o relaţie e parteneriat, nu vânătoare de sponsori.
Întro seară ne aflam la ea acasă, bem vin, vorbeam, şi discuţia a ajuns, fără să ne dăm seama, la subiectul convieţuirii.
Doina are un apartament cu trei camere în zona Dorobanţi din Bucureşti. Eu am un studio mic, curat, dar ştirb. Şi am propus, ce mise părea logic, un aranjament pentru doi adulţi.
Uite, am zis, putem să locuim la tine, iar eu să închiriez apartamentul meu.
Ea a întrebat calm:
Şi apoi?.
Bine, banii din chirie îi punem în bugetul comun pentru alimente. Cheltuielile la utilităţi le împărţim. Mâncarea, fiecare îşi ia ceși doreşte sau contribuim împreună. Totul corect.
În acel moment am observat prima schimbare în chipul ei. Nu a fost brusc, nici teatral. Dar interesul cald din privire sa stins, lăsând loc unui alt sentiment.
A pus paharul pe masă şi a întrebat:
Deci vrei să locuişti în apartamentul tău, să suporţi gospodăria şi să contribui la cheltuieli?.
Nu înţelegeam de unde vine reacţia.
Şi ce e prost? Suntem adulţi.
Apoi a rostit fraza care ma lovit ca un şoc.
Să fii cu un jumătăreţ sub demnitatea mea.
Am crezut că am auzit greşit.
Ce vrei să spui?.
Ea ma privit cu calmul ei de întotdeauna.
În mod direct, Mihai. Am locuit deja cu oameni ca tine.
Cuvintele cu oameni ca tine au sunat ca o etichetă pentru o categorie de bărbaţi defecuţi, ieftini, incomod. M-am enervat.
Propun relaţii adulte, normale.
Ea a chicăit.
Nu, propui o viaţă comodă pentru tine.
Acum începea să mă frământe ceva. Nu ceream să mă întreţină. Nu ceream maşini noi, credite plătite sau mâncare gratuită. Am propus un plan corect. Adult.
Dar Doina, se pare, avea altă viziune.
Vrei să locuiţi în apartamentul meu, să închiriezi pe al tău şi să trăieşti din aceşti bani. În acelaşi timp gospodăria devine a mea.
Am răspuns:
Dar e firească treaba unei femei, nu?.
Ea ma privit ca pe un gândac vorbitor.
Ce e firească? a întrebat. Femeia păstrătoare a focului. A început să râdă, dar nu era un râs vesel. Era rece.
Adică eu trebuie să gătesc, să spăl, să fac ordine, să aduc căldură, iar tu doar să exiști lângă mine?.
Mă săturase să încerc să interpretez.
Unde vrei să contribuie?
La utilităţi, la mâncare.
Dar apartamentul al cui e? Al tău. Cine va avea responsabilitatea gospodăriei?.
Am început să mă aprind:
Tu exagerezi, femeiapăstrătoare a focului!.
Apoi a aruncat fraza care mia rămas în minte ca o rană deschisă.
Tu trebuie să fii prădător, Mihai. Dar, vai, ești un jumătăreţ. Cu astfel de oameni nu poţi trăi.
Am rămas fără cuvinte.
Ce înseamnă asta?.
A sorbit vinul şi a continuat, fără să se miște:
Nu poţi lăsa ca aceştia să se înmulţească.
Chipul mia roşit. Am 54 de ani, un bărbat adult. Să stau întrun apartament al altei persoane şi să aud o femeie de aproape aceeaşi vârstă să argumenteze că nu pot să am copii pentru că nu vreau să o susţin financiar.
Miam pierdut cumpătul.
Deci ai nevoie de un sponsor?.
Ea a ridicat din umeri.
Nu, am nevoie de un bărbat.
Şi eu cine sunt eu?.
Eşti omul care vrea să se așeze comod.
Acea remarcă ma lovit adânc, pentru că credeam că propun un model de relaţie echitabil, fără părtinire, fără ca bărbatul să poarte toată greutatea pe umeri.
Pe măsură ce vorbea, devine tot mai clar că avea o încredere de fier că a mai trecut prin aşa ceva şi ştie exact cum se termină.
A spus direct:
Mai întâi va fi 50la50, apoi vei mânca mai mult, utilităţile cresc, eu cumpăr eu lucrurile de casă, eu gătesc eu, eu curăţ eu, iar tu, cel mult o dată pe lună, aduci o pungă de la supermarket şi te consideri erou.
Ma înfuriat.
Nici mă nu cunoşti bine.
Ea a răspuns nemișcat:
Cunosc foarte bine acest tip de bărbaţi.
Tip de bărbaţi. Aşa cum dacă aș fi un set de simptome, nu o fiinţă.
Am încercat să explic că nu vreau să mă reîntorc în modelul clasic în care bărbatul face tot, iar femeia crează atmosfera. Am trăit așa suficient de mult. Am avut destul.
Cu fiecare cuvânt spus, am văzut în ochii ei respectul față de mine dispărea complet. Cel mai dureros nu a fost refuzul, ci pierderea respectului. Pentru că odinioară femeile, măcar căci nu erau de acord, mă priveau cu un minim de apreciere pentru sinceritatea mea. Acum, dacă nu eşti pregătit să o susţii pe deplin, ești catalogat imediat ca un ştrengar, un cerşetor, un jumătăreţ.
Ceea ce e hilar, e că Doina câştigă aproape la fel ca mine. Are un job bun, un fiu adult, apartament propriu. Trăieşte liniștit de una singură. Totuşi bărbatul trebuie să fie prădător. E un fel de ecuaţie: egalitatea rămâne până când trebuie să plăteşti ceva.
Am părăsit locul furios ca un demon, fără să ne luăm la revedere, doar am luat hainele şi am plecat. Pe drum spre casă, în cap mia tot răsunat fraza ei: Nu poţi să te înmulţeşti. Parcă nu eram om, ci un deşeu genetic. În noaptea respectivă mam prins gândindumă: poate nu a fost vorba de 50la50, poate că la deranjat deja acel tip de roluri pe care le-am trasat în prealabil.
Ea gospodăria. Eu ajutorul.
Femeile, se pare, s-au săturat de bărbaţi, le interesează doar banii, caută sponsori. În realitate, după cincizeci de ani, oamenii ştiu prea bine cine vrea să se așeze la cel mai convenabil loc.
Cel mai enervant din tot acest şir de întâmplări e că nici măcar nu a încercat să mă ţină. Nu a sunat, nu a scris, nu a explicat. Doar a pus un diagnostic şi a continuat să-şi trăiască viaţa în liniște.
Şi încă îmi trece prin minte întrebarea: oare, în zilele noastre, nu se poate propune o relaţie adultă fără să fii imediat etichetat ca un ştrengar?
**Analiza psihologică**
În povestea de mai sus se confruntă două modele de relaţie. Bărbatul consideră schema 50la50 corectă şi raţională, fiind sătul de rolul de prădător permanent. Totuşi, el menţine încă așteptarea tradiţională: sarcinile casnice şi îngrijirea emoţională rămân la femeie.
Femeia percepe instantaneu acest conflict. Pentru ea problema nu e împărţirea cheltuielilor, ci distribuirea inegală a obligaţiilor: bărbatul vrea egalitate financiară, dar nu şi egalitate în treburile gospodăreşti. De aici reacţia agresivă la eticheta de jumătăreţ. Eticheta ascunde teama de a se trezi din nou întro relaţie în care femeia investeşte mai mult decât bărbatul observă. Agresivitatea bărbatului izvorăşte din percepţia de depreciere a rolului său masculin şi a experienţei de viaţă acumulată.
