A doua soacră
Când Sânziana a pășit în apartamentul lor, primul lucru pe care la observat au fost pantofii soacrei, aruncați în mijlocul holului. Imediat a înţeles că nu va avea parte de odihnă.
Fălina Vasilică a ieșit din bucătărie cu o expresie de judecător în tribunal.
Încă ai venit la acea bătrână neîndemânatică? a întrebat ea. Şi casa, şi soţul, copilul toate-s în pericol. Bine că am venit, că altfel ar fi rămas să înfomete.
Fălina Vasilică, Mihai ştia că azi voi întârzia. Am gătit cina, el are doar să o încălzească. S-ar descurca şi fără ajutorul tău a răspuns Sânziana.
În cei zece ani de căsătorie cu Mihăi, Sânziana s-a obișnuit să vadă soacra mereu nemulțumită, iar cuvintele ei erau ca un radio ce nu se oprește nici dimineața, nici seara.
La început nu a fost uşor. Fălina Vasilică a devenit a doua soacră a Sânzianei. Prima Ana Maria era o femeie deosebit de tactă. Nu se băgă niciodată în treburile fiului ei, nu oferea sfaturi necerute şi nu se impunea.
Totuşi, când era nevoie de ajutor, era mereu lângă noi. Sânziana îşi aminteşte cum soacra stătea noaptea cu mica Cătuşa, când aceasta confunda ziua cu noaptea, cum venea să ia nepoata la plimbare şi îi spunea:
Nu face nimic acum, doarme. Lăsa pe Leu să vină, el îşi va pregăti singur cina.
Când Cătuşa a împlinit cinci ani, la fabrica unde lucra Alex a avut un accident, iar Sânziana a rămas văduvă.
Ana Maria, care pierduse singurul fiu, nu a lăsat nepoata şi ginerele singuri în acea perioadă dificilă. Primele trei luni după pierdere au locuit împreună, sprijininduse reciproc.
Sânziana ia propus Anei Maria să continue să locuiască tot aşa, dar aceasta a ales să se mute în propriul apartament:
Sânziano, ai doar douăzeciopt de ani. Eşti tânără, vei găsi fericirea. Ceci îmi voi călca pe călcâie?
După trei ani de căsătorie, Sânziana a rămas departe de Mihai, dar nu a uitat de Ana. Părinţii ei locuiau departe, aşa că prima soacră a devenit practic a doua mamă, iar Cătuşa nu mai auzea vocea sufletului de la bunică.
Atitudinea Fălinei Vasilică, care a considerat că are dreptul să dispună în apartamentul nepoatei ca stăpână, a şocat profund pe Sânziana.
După prima vizită a celei dea doua soacre, ea ia cerut soţului să îi explice mamei că ea vine doar ca invitată. Trebuie să ne cărturim vizitele şi să ne purtăm cum trebuie, a insistat.
Când Fălina Vasilică a susținut că vrea să ajute şi că are numai intenții bune, Sânziana a răspuns:
Nu mai am optsprezece ani. Deşi, şi în acea perioadă când am plecat de acasă să învăţ, eram destul de independentă.
După ce m-am căsătorit şi am trăit şapte ani cu Mihai, nu e nevoie să mă înveţi să gătesc sau să curăţ apartamentul. Pot să îi învăţ pe alţii.
Aşa că vin la tine, Fălina Vasilică, să trec cu o cârpă albă prin colţuri îţi voi face inspecţia.
Mihai, căci ştia cum săși susţină soţia, se ocupa singur de orice neînţelegere când mama lui confunda marginea.
În esenţă, Sânziana a învăţat a doua soacră să nu se amestece în treburile gospodăreşti şi în educaţia copiilor. Astfel, atunci când, la un an după a doua căsătorie, a devenit mamă a unui băiat, Fălina Vasilică nu a mai insistat cu sfaturile ei. Dar dorul de ași arăta autoritatea a rămas.
Soacra avea o prietenă care îi povestea mereu cum creşte soţia fiului mai tânăr.
Desigur, Fălina voia să împărtăşească și ea ceva, dar nu avea nimic de care să se laude. Singura ei mică plăcere era să îi exprime nemulţumirea faţă de Sânziana pentru că vizita pe Ana şi o ajută.
Ar fi trebuit să fie o rudă apropiată! Când Cătuşa era mică, o trimiteam vara la bunica la sat eram chiar bucuros să fac asta.
Dar acum fetiţa a plecat la şcoală, iar Sânziana merge şiși face tot drumul acolo. De când nu iaţi dat şansa să rămână, venind de douătrei ori pe săptămână, îi spune prietenei.
În ultimul an, Sânziana a vizitat mai des prima soacră. Fălina Vasilică o numea bătrână, deşi Ana avea doar şapte ani în plus peste ea.
Însă boala nu face pe nimeni tânăr, şi Ana a început să se slăbească. Astfel, Sânziana o vedea atât la spital, cât şi acasă.
Cheltui bani de familie pe străini, o mustra soacra.
Nu vă faceţi griji, Fălina Vasilică, Ana a vândut casa de la sat când sa îmbolnăvit, deci are ceşi permite tratamentul şi nu va împrumuta de la noi, răspunse nepoata.
Când starea Anei sa înrăutăţit, Sânziana a angajat o îngrijitoare şi a cerut concediu pentru a petrece jumătăţi de zi alături de ea, în timp ce Mihai era la muncă şi fiul la şcoală.
Totuşi, aceste măsuri nu au întârziat de mult moartea Anei.
Atunci Fălina Vasilică a început să se intereseze de moştenire.
A vândut casa de la sat, dar nu şi banii în anul următor. Pensiunea ei nu e rea, probabil are ceva economii.
După ce se va lăsa, apartamentul cu două camere va merge la moştenitori, specula Fălina, dar Sânziana nu a încărcat niciun subiect, temânduse de răspuns.
A pus întrebarea la fiu, iar răspunsul nu a fost încurajator.
Pe cine va lăsa testamentul? Pe Cătuşa, căci este nepoata ei.
Şi pe Svetlo, ceval face să alerge după bătrână? se miră mama. Oh, să vezi cum va plânge!
Nu vă faceţi griji pentru mine, spuse Sânziana soacrei. Ştiam de mult că Ana va lăsa totul lui Cătuşa. O duse la notar cu un an în urmă.
De ce te învârţi în jurul ei dacă ştiai că nuţi va cădea nimic? a întrebat Fălina. Să o îngrijească pe Cătuşa.
Aş vrea săţi explic, dar mă tem că nu vei înţelege, răspunse Sânziana.
Moştenirea a fost pusă în ordine la timp. Cătuşa a primit toate actele apartamentului şi transferul banilor.
S-a decis ca, până termină studiile şi locuieşte în cămin, apartamentul să se închirieze, iar veniturile să i se vire în cont.
Când va absolvi, va decide singură dacă revine în oraşul natal sau rămâne în centrul judeţean. Atunci va vinde apartamentul şi va cumpăra altul.
Auziţi că se va închiria, Fălina Vasilică a propus:
De ce să lăsăm străini înăuntru? Vor strica totul. Să locuiască acolo Ksenia.
Ksenia, în vârstă de treizecişicinci de ani, era fiica cea mai mică a Fălinei şi încă locuia cu mama. Era drăguţă, avea o siluetă frumoasă, studii superioare, un loc de muncă. Avea şi câteva iubiri, dar nu sa căsătorit.
Fălina, îngrijorată, spunea:
De ce nu-i merge bine lui Ksenia? Sânziana e văduvă, are un copil, şi totuşi a reuşit să-l păcălească pe Mihai! se gândea femeia.
Credea că, dacă fiica ar avea propriul apartament, ar găsi un soţ.
Bine, chiar dacă apartamentul aparţine Cătuşei, gândea ea. În treipatru ani se poate întâmpla orice: poate Cătuşa găseşte un bărbat cu locuinţă şi o convinge săl dea lui Ksenia. Dar nu îi spune nimic de aceste planuri.
Dezamăgirea a fost mare când Cătuşa a refuzat să o lase pe Ksenia în apartamentul ei:
Nu va plăti la fel ca ceilalţi chiriaşi, a zis Cătuşa. Eu plănuiesc să iau un credit ipotecar în viitor. Poate mă mut la capitală după facultate. Atunci banii se vor strânge.
Lăcomă, a reproșat Fălina lui Sânzianei. Vă gândiţi doar la voi. Dacă Ksenia ar fi avut un apartament, poate sar fi căsătorit în aceşti trei ani.
Mamă, eu am un apartament cu trei camere. Vindel, cumpărăţi unul cu o cameră şi dăl lui Ksenia, a propus Mihai.
Interesant, a spus mama, acea treicamere este a mea, nu are loc pentru alţii. De ce ar trebui să mă strâng la bătrâneţe? Trăiesc toată viaţa aici şi nu mă mut.
Nu este Kolya interesat, a intervenit Sânziana. Nu doriţi să sacrificaţi locuinţa dumneavoastră pentru fiica voastră, dar vorbiţi cu gura largă despre alţii.
Așa a rămas Ksenia cu mama ei. Cătuşa a închiriat apartamentul până la terminarea studiilor, apoi la vândut şi a cumpărat altul în centrul judeţean.
A vizitat şi capitala, dar doar pentru o săptămână. Cum se spune pe aici: frumos e acolo unde nu ești.
Povestea ne aminteşte că, în familie, respectul şi înţelegerea nu trebuie să se piardă în lupta pentru putere sau bunuri. Nul lăsa pe mândru să umbrească dragostea şi sprijinul sincer; astfel, viaţa rămâne o călătorie mai uşoară şi mai împlinită pentru toţi cei implicaţi.
