Îmi spune Elena Ionescu și locuiesc în Târgoviște, acolo unde Dâmbovița își croiește drum prin peisajul mioritic al României. Aud adesea cum bărbații ne învinovățesc pe noi, femeile: că i-am folosit, că le-am fost infidele sau că am fost așa și pe dincolo. Dar de ce nu își privesc ei propria imagine în oglindă? Cine sunt ei, de fapt — niște ființe jalnice și fără valoare? De aceea, scriu aceste rânduri, pentru a-mi exprima durerea ce arde în sufletul meu ca un cărbune aprins.
Am trăit 27 de ani fericiți alături de soțul meu, Andrei. Ne-am construit casa împreună, ne-am crescut cei doi băieți, iar acum avem nepoți. Ne-am înțeles mereu, ne-am respectat și am împărțit bucuriile și necazurile. Dar când a împlinit 53 de ani, parcă a fost înlocuit de altcineva. A început să întârzie după serviciu, să se aranjeze cu orele în fața oglinzii, iar în weekenduri dispărea cu totul. Curând, am aflat adevărul: își pierduse mințile după o tânără amantă. Eram gata să-l iert dacă se întorcea la noi și cerea iertare. Dar nu, mi-a aruncat în față că eu, spre deosebire de el, am îmbătrânit și că nu îl mai înțeleg. Mi-a spus că este îndrăgostit de ea, că tânjește după tinerețea și pasiunea ei. Dar ea? Ce urmărește să obțină de la el — un trup ofilit, pielea brazdată de riduri? Nu-i pasă de el, doar banii lui o atrag. Și când aceștia se vor termina, îl va arunca pe stradă precum un gunoi.
Băieții noștri, Alex și Dan, au încercat să-l facă să înțeleagă. I-au spus direct că le este rușine de comportamentul său. Însă el nu i-a ascultat, îi privea ca pe niște străini, cu ochi goi. Am ajuns la capătul puterilor și i-am zis că divorțez, crezând că asta îl va trezi la realitate. În schimb, a acceptat de parcă asta aștepta. Am ajuns să ne despărțim la bătrânețe. Acum trăiește cu acea fată, îngrijește copilul ei în loc să-și bucure nepoții. Eu sunt singură în casa noastră, unde fiecare zid poartă amintirile trecutului, iar el este acolo, cu ea, în iluzia unei noi vieți.
Nu o învinovățesc pe ea, acea tânără. Șiretlicul ei de a supraviețui și a obține o parte mai mare din avere este bine calculat. Fostul meu soț nu este decât un naiv, orbit de o criză de vârstă. Crede el cu adevărat că la anii lui poate construi o nouă familie? Că acel manechin tânăr îi va oferi copii și grijă? Să se hrănească cu poveștile acestea! Eu nu caut alt bărbat — m-am săturat de minciunile și trădările lor. Nu am nevoie nici de compasiunea voastră, nici de lacrimile altora. Și nu îmi trimiteți sfaturi sau reproșuri — nu am de gând să le citesc. Am trecut prin iad: am fost mistuită de disperare, iar ura față de el mă sufoca. Mi-a distrus viața atunci când nu mă așteptam deloc. Dar am supraviețuit, am lăsat durerea să plece.
Acum am copii și nepoți — lumina și sprijinul meu. Ce are el? Va realiza curând cât de mult a greșit. Acea fată nu îl va întreba dacă și-a luat pastila de tensiune, nu-i va spăla șosetele, nu-i va găti vreo ciorbă când se întoarce acasă. Ea trăiește pentru ea, iar el pentru ea este ca un portofel de care să se folosească. Și când el va veni să bată din nou la ușa mea — pentru că știu că acel moment va veni — va găsi o primire rece. Nici eu, nici băieții nu iertăm trădarea lui. Ne-a lăsat pentru o pasionantă aventură de moment, dar noi am rămas o familie — fără el. Să se ducă pe pustii cu amanta lui!
Îl văd în visele mele — tânăr, așa cum era odată, cu un zâmbet ce îmi încălzea sufletul. Și apoi mă trezesc și îmi amintesc cine a devenit: un egoist care a schimbat familia pentru o iluzie. Mă doare, dar nu sunt distrusă. În fiecare zi, mă uit la nepoții mei și îmi spun: pentru ei merită să trăiesc. Iar el? Va culege roadele prostiei sale — singurătatea, golul, disprețul celor care l-au iubit. A crezut că tinerețea poate fi cumpărată, dar dragostea nu se vinde. Și când ea îl va stoarce de ultimul bănuț, va rămâne cu mâinile goale — un bătrân jalnic și abandonat, pe care nu-l va mai aștepta nimeni. Noi, însă, ne vom continua viața fără el, dar uniți. Și asta este răzbunarea mea — nu răutate, ci forța pe care nu a reușit să mi-o ia.”
