– Ia-ți boarfele și dispari, până nu se întoarce Crina! – glasul acela tăios și obraznic o făcu pe Crina Munteanu să înghețe în hol, fără să apuce măcar să-și scoată pantofii.
Alergase acasă la mijlocul zilei de muncă, doar pentru cinci minute, să ia pașaportul uitat. În seara aceea, ea și Radu urmau să achite ultima tranșă, cea decisivă, pentru franciza unei brutării de familie. Era visul lor comun din ultimii trei ani, pentru care își negaseră totul, punând deoparte fiecare leu. Fără pașaportul Crinei, notarul n-ar fi acceptat actele.
Dar, în locul apartamentului gol, Crina a dat peste niște voci străine. Bărbatul și femeia stăteau în bucătărie, cu ușa închisă, și vorbeau tare, așa că n-au auzit cum se deschisese ușa de la intrare.
– Stai, nu te grăbi, – spuse Radu. Vocea lui suna înfundat, nefiresc de blând. – Ne-am înțeles. Mai dă-mi puțin timp. Ea nu știe nimic.
– Timpul s-a terminat, dragul meu, – tăie femeia. – Ori rezolvi problema azi, ori îi spun eu totul. M-am săturat să mă ascund prin colțuri și să aștept până când preacredincioasa ta nevastă se îndură să-mi dea ceea ce mi se cuvine de drept.
Crinei i s-a făcut frig în suflet. Picioarele i se transformaseră în vată. I s-a părut că aerul din hol s-a terminat brusc. După cuvintele acelea, viața nu mai putea rămâne aceeași. Toate planurile, visul comun, micul univers călduros pe care îl clădiseră cărămidă cu cărămidă – totul se prăbușise într-o secundă. Radu avea o altă femeie. Iar acea femeie cerea lucruri hotărâte și revendica drepturi asupra bunurilor lor.
Să intre acum în bucătărie și să facă scandal, Crina nu putea. N-ar fi avut putere. Un frică paralizantă, sălbatică, îi legase trupul. Dar nu putea nici să lase pașaportul acolo – fără el se strica afacerea pentru care munciseră din greu trei ani.
Crina întinse mâna cât mai încet, încercând să nu scoată niciun zgomot, și luă pașaportul de pe comoda din hol. Apoi trase ușa încet, ieși pe palier și o luă la fugă pe scări.
Afară, își mai veni în fire. Prima panică se transformase într-o furie mută și grea. Nu avea de gând să facă scenete fără pregătire. Scoase telefonul și o sună pe sora ei mai mare, Rodica Ionescu.
– Rodica, poți vorbi acum? – încercă Crina să pară calmă, dar vocea i s-a frânt oricum.
– Crina, ce s-a întâmplat? Nu te văd, dar te aud în glas, – răspunse sora ei.
– Vin la tine. Fii acasă, te rog.
După douăzeci de minute, Crina stătea în bucătăria Rodicei, strângând în mâini o cană cu ceai răcit. Rodica ascultase în tăcere, clătinând din cap din când în când.
– Ce nemernic! – izbucni Rodica, după ce Crina termină povestea. – Și ce frumos cânta! Brutărie, afacere de familie, treabă comună. Și acasă și-a băgat o femeie, pe când tu munceai pe rupte! Cine crezi că e?
– Nu știu, – Crina ridică din umeri, încercând să-și amintească detaliile. – Stai, nu i-am văzut fața, dar vocea… Vocea mi s-a părut cunoscută. Insolentă, sigură pe ea. Și vorbea despre niște drepturi asupra proprietății. Rodica, nu cumva vrea să-mi ia partea din afacere? Noi țineam toți banii în contul lui, ca să fie mai ușor la transferuri!
– Stai, fără panică, – Rodica bătu decisiv cu palma peste masă. – Banii din cont trebuie scoși. Dar întâi să ne gândim cine poate fi. Are Radu femei la muncă?
– Acolo sunt aproape numai bărbați, e maistru șef la un service auto. Singura femeie e contabila… Stai. Raluca! Raluca, verișoara lui, care s-a mutat acum trei ani la București!
– Raluca? – Rodica mijl ochii. – Ia mai lăsați-mă, e o prostie. De ce ar zice o verișoară „ia-ți boarfele și dispari”? Sigur e amantă. Crina, treaba e serioasă. Hai s-o sunăm pe Luminița. Ea lucrează la bancă, poate ne spune cum să blocăm contul sau să mutăm banii, până nu-i ia ăsta cu metresa lui.
Rodica o sună imediat pe Luminița Dumitrescu, prietena lor din copilărie. În bucătărie a început o adevărată ședință. Luminița ascultă cu atenție situația, pe difuzor, și scoase verdictul pe loc:
– Fetelor, dacă e vorba de contul lui Radu, Crina nu poate face nimic fără semnătura lui. Dar există o nuanță. Voi ați semnat contractul preliminar pentru franciză, nu? Acolo sunt semnăturile ambilor soți. Dacă Radu încearcă să scoată banii pe lângă afacere, avocații firmei-vânzătoare pot să dea în judecată pentru încălcarea condițiilor. Crina, trebuie să te întâlnești de urgență cu avocatul lor. Dar cel mai important e să afli cine e femeia.
În clipa aceea, telefonul Crinei începu să sune. Pe ecran apărea numele lui Radu. Crina trase adânc aer în piept, încercând să sune normal, și răspunse.
– Crina, unde ești? – vocea lui Radu părea îngrijorată. – Am ajuns deja la notar și ne așteaptă în jumătate de oră. Ai reușit să treci pe acasă să iei pașaportul?
– Da, Radu, l-am luat, e în geantă, – spuse Crina, privind spre soră și abia reținându-și tremurul. – Ajung imediat, ne vedem la intrare.
– Perfect, te aștept. – Radu închise repede.
– Du-te, – zise Rodica cu fermitate. – Fă ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Semnează documentele. Dacă banii intră în afacere, metresa aia nu-i pune mâna prea curând. Între timp, aflăm cine e șarpele.
La notar, Radu o întâmpină cu un buchet de crizanteme, florile ei preferate. Zâmbea și părea perfect liniștit, ceea ce o înfuria pe Crina și mai tare. Cum poate să se prefacă atât de bine? se întreba ea, semnând hârtiile. Tranzacția s-a încheiat. Franciza fusese cumpărată, primul pas spre visul lor mare era făcut. Dar Crina nu simțea nicio bucurie. Înăuntru rămăsese doar o răceală calculată.
Seara, Radu a zis că are treburi urgente la service și a plecat. Crina a înțeles că acesta era momentul ei. Știa că în garajul lui Radu există un laptop vechi, la care era conectat al doilea lui cont de stocare în cloud. Soțul ei obișnuia să salveze acolo contacte de la muncă și arhive personale.
Crina chemă un taxi și se duse la cooperativa de garaje. Pretextul era simplu – trebuia să ia anvelopele de iarnă pentru mașina surorii sale, iar cheile de la garaj atârnau mereu pe același breloc comun.
În garaj mirosea a ulei de motor. Crina găsi repede laptopul, îl porni și îngheță. Pe desktop, un messenger era deschis. Radu uitase să se deconecteze.
Deschise ultima discuție. Interlocutorul era o anumită „Viorica P.”, dar Crina recunoscu imediat avatarul. Era Doina – fosta soție a lui Radu, de care divorțase înainte să o cunoască pe Crina. Doina se remarcase dintotdeauna printr-o rară răutate și invidie la adresa succesului altora. Când au divorțat, Radu îi lăsase aproape tot, doar ca să dispară din viața lui. Dar, se vede treaba, lăcomia Doinei nu cunoștea limite.
Crina începu să deruleze rapid în sus prin conversație, iar imaginea se schimbă radical.
„Mi-ai promis că-mi dai partea mea din apartament imediat ce începi afacerea! – scria Doina. – Nu-mi pasă de Crina ta. Dacă nu transferi azi un milion, mâine depun cerere de partaj. Avocatul a zis că se pun popiri pe conturi imediat. Afacerea ta se închide înainte să se deschidă.”
Radu îi răspunsese: „Doina, ai măcar un pic de rușine? La divorț ți-am lăsat mașina și toate economiile. Apartamentul l-am cumpărat împreună, dar tu n-ai investit niciun leu acolo. Te-am ajutat cât am putut. Acum, cu Crina, fiecare leu contează. Dă-mi timp să pornesc brutăria, iar în șase luni încep să-ți plătesc milionul în rate.”
„Nu! Azi! Sau vin la ea la muncă și fac circ. Ia-ți boarfele din garaj și dispari din viața mea, dar banii îmi dai!” – acesta era ultimul mesaj al Doinei.
Crina citi textul de două ori. Totul i se întorsese în cap. Nicio amantă. Era un șantaj murdar și nerușinat din partea fostei soții, care aflase de achiziția mare și hotărâse să profite, mizând pe naivitatea juridică a lui Radu.
Iar Radu, prost și mândru, încercase pur și simplu să o ferească pe Crina de acel coșmar și să rezolve singur problema, ascunzând amenințarea financiară. De aceea se întâlnea în secret cu Doina la ei acasă – ca să-i dea actele vechi pentru apartament, sperând să-și dovedească dreptatea.
Crina închise laptopul. Tensiunea care o ținuse toată ziua dispăruse, dar în locul ei venise hotărârea. Doina acționa doar din motive meschine – din invidie la adresa noii lor vieți fericite și a succesului lor. Crina nu avea nicio intenție să lase femeia aceea să le distrugă familia.
O sună pe Rodica: – Rodica, dă-i pace cu amanta. E mai rău. Fosta soție a apărut și-l șantajează cu partajul.
– Doina? Lipitoarea aia? – se revoltă Rodica. – Bine, Crina, o prietenă de-a mea are soțul avocat pe drept civil. Ai pozat conversația? Du-te acasă, că o scoatem noi la lumină.
Peste două zile, Crina însăși îi stabilise Doinei o întâlnire într-o cafenea mică de la marginea orașului. Radu nu știa nimic. Când Doina intră, legănându-se provocator și zâmbind cu superioritate, Crina nu clipi nici măcar.
– Ia te uită, a venit și cucoana! – mormăi Doina, așezându-se vizavi. – Ți-a povestit Radu, da?
– Radu n-are nicio legătură, – spuse Crina calm, așezând pe masă un dosar gros. – Aici ai printul conversației tale cu soțul meu. Este o plângere penală pentru șantaj. Iar aici – copie a contractului matrimonial al meu cu Radu și extrasul din Registrul Bunurilor Imobile.
– Apartamentul de care scrii a fost cumpărat de Radu înainte de căsătoria noastră, din banii obținuți din studioul lui de dinainte. Tu nici măcar nu ești înscrisă acolo. Avocatul meu a verificat tot. Niciun tribunal nu-i va pune poprire pe bunul personal, iar tu nu vei primi nicio parte. Doar ai blufat, sperând că Radu se sperie pentru brutărie și îți dă banii familiei noastre.
Fața Doinei se schimonosi imediat de furie. Toată obrăznicia i se evaporase.
– Crezi că ești deșteaptă, nu? – șuieră ea. – Am să vă fac viața un iad.
– N-o să reușești, – Crina o privi drept în ochi. – Dacă te mai apropii de soțul meu, dacă îi mai scrii un singur mesaj ori te arăți pe lângă brutăria noastră, plângerea asta ajunge direct la Procuratură. Juridic, tu ești nimeni. Acum ieși din viața noastră. Pentru totdeauna.
Doina își smulse geanta, sări de pe scaun și, fără să-și ia măcar la revedere, aproape fugi din cafenea. Înțelesese că pierduse.
Seara, Crina pregăti o cină de sărbătoare. Când Radu se întoarse obosit de la muncă, ea veni lângă el, îl îmbrățișă și îi puse pe masă dosarul.
– Crina… ce e asta? – se uită Radu mirat la hârtii, apoi la nevasta lui. – De unde ai toate astea?
– Știu tot, Radu, – spuse Crina blând. – Și despre Doina, și despre amenințările ei. Am auzit discuția voastră atunci, când am fugit acasă după pașaport. La început am crezut Doamne ferește ce, dar apoi, cu fetele, am dat de cap. Problema cu Doina e închisă. Nu ne va mai deranja. Avocatul Rodicei a verificat tot, pretențiile ei sunt aer.
Radu tăcu câteva minute. Își acoperi fața cu mâinile, iar când ridică privirea, în ochii lui se citeau recunoștință și ușurare.
– Iartă-mă, – zise el încet. – Sunt un idiot. Am vrut să rezolv totul singur, să nu te bag și pe tine. Mi-a fost teamă să nu te sperii ori să crezi că ascund ceva pe la spatele tău.
– Suntem o familie, Radu, – zâmbi Crina, așezându-se lângă el. – De acum, toate problemele le rezolvăm împreună. Fără secrete.
Peste două săptămâni a avut loc deschiderea oficială a brutăriei lor. Crina stătea ea însăși la casă, Radu aranja pâinile în vitrină, iar Rodica și Luminița ajutau la tejghea și preluau comenzile primilor clienți. Spre seară, toate produsele fuseseră vândute, iar Crina se așeză la masă să calculeze primul profit. Radu veni din spate, îi puse mâinile pe umeri și o întrebă încet:
– Ei, șefă, am ieșit pe plus?
Crina numără bancnotele, le puse în casa de bani și zâmbi:
– Am ieșit, Radu. Ajunge pentru chiria de luna viitoare, a rămas chiar și ceva în plus. Scrie-i Rodicei să vină la cină, să sărbătorim prima zi de muncă.
Pentru că, până la urmă, cel mai prețios lucru în viață nu sunt banii și nici afacerea, ci încrederea dintre doi oameni. Când înveți să vorbești deschis și să lupți umăr lângă umăr, chiar și cele mai înfricoșătoare nopți se transformă în dimineți cu pâine caldă.
