Înainte, pentru soacra-mea eram o scorpie și o leneșă. Acum am devenit sfântă, mă sună aproape zilnic și își cere iertare. Dar eu nu cred o boabă din ce spune. Vreau să spun doar atât: „Așa vă trebuie! Culegeți ce-ați semănat!”
Deci, în 2017 m-am măritat cu Petru. Ne-am cunoscut în anul întâi de facultate, la Iași, și ne-am căsătorit după licență. Eu nu sunt de-acolo, am venit dintr-un sat mic, de lângă Suceava.
Fiindcă eram studenți și nu aveam bani, am decis să locuim la soacră-mea. Elena avea un apartament de trei camere în centrul Bucureștiului, frumos renovat. La început am acceptat aventura – să strângem mai repede pentru casă nouă, nu să dăm bani pe chirie.
Dar soacra nu m-a primit cu brațele deschise. Nu se sfia să spună că-și dorea o femeie mai bună pentru singurul ei fiu:
– Țărancă nespălată! Aici, la oraș, sunt alte reguli, scumpa mea. Crezi că te-ai măritat să pui mâna pe apartament? Nu-ți iese!
Pe atunci, eu deja găsisem de lucru – asistentă la o agenție de traduceri. Și pe deasupra mai făceam curățenie și găteam acasă. Dar tot nu-i făceam pe plac soacrei:
– Ce e asta, apă de spălat vase?
– E ciorbă, tocmai am fiert-o.
– Sigur, așa ciorbă dădeai la porci în sat!
Petru nici nu încerca să vorbească cu mama lui, că-i era frică. Se temea să nu fim dați afară din apartament.
Dar problemele nu s-au oprit aici. După un an, reușisem să strângem o sumă frumoasă, dar toți banii s-au dus pe renovarea apartamentului soacrei. Am cumpărat frigider nou, cuptor cu microunde, chiuvetă, hotă și dulapuri. Iar frigiderul vechi nu l-a aruncat – l-a mutat în dormitorul nostru. Țineam acolo toate alimentele noastre. Odată am luat o bucată de unt de la ea – și a făcut un scandal de parcă aș fi jefuit-o!
Am trăit în nebunia asta încă trei ani. Când a venit pandemia, totul s-a dus de râpă. Petru a fost concediat, stătea toată ziua acasă. Eu lucram remote, cu laptopul de la firmă.
Soacra, și acum tot îmi reproșa:
– Asta e muncă? Mai bine te-ai ridica și ai spăla vasele!
– Acum, imediat, termin niște documente.
– Dar de gătit? Uite-l pe Petru, cât a slăbit! Ești o gospodină proastă!
Atunci am explodat. Mi-am strâns lucrurile și m-am întors la părinți, în sat. Petru m-a sunat o singură dată – să mă împac cu mama lui.
Așa am divorțat. Slavă Domnului, munceam bine și mi-am cumpărat un apartament în București. Acum mi-am deschis propria agenție de traduceri și am angajați minunați.
Acum o lună, soacra m-a sunat pe neașteptate:
– Ralucă, ce deșteaptă ești! Am auzit că ai o afacere grozavă. Mereu am spus că o să reușești în viață.
Am rămas mută de uimire, că îmi aminteam cum mă „lăuda” înainte.
– Mulțumesc…
– Mai ești măritată?
– Nu. Dar ce vă pasă?
– Petru se ofilește fără tine. Poate v-ați întâlni?
Se pare că după divorț, Petru n-a găsit pe nimeni – nici soție, nici slujbă. Toți anii ăștia a stat pe capul maică-sii, cu venituri mărunte.
Probabil soacra a aflat de afacerea și apartamentul meu și a vrut să „facă pace”. Acum mă sună aproape zilnic. M-am săturat și am decis să pun capăt prostiei:
– Știți ce? Ați uitat cum mă numeați „țărancă nespălată”, cum criticați mâncarea mea, cum mă certați pentru muncă?
– A fost demult, s-a dus!
– Nu, nu merge așa. Dumnezeu v-a pedepsit! Creșteți-vă băiatul și găsiți-i o nevastă vrednică. Eu sunt țăranca nespălată, nu?
Nu-mi pare niciun pic rău că am trimis-o la plimbare pe fosta soacră. Ea a distrus familia, iar acum vrea pace? Mulțumesc, dar cum se spune – nu intri de două ori în aceeași apă.
