Toată viața, Ion visase la un băiat. Îi și alesese numele – Ștefan. Dar, cum s-a întâmplat, în familie creșteau trei fete…
Soția Elena nu se lăsa descurajată:
— Uite ce frumoase le avem! — spunea ea.
Ion zâmbea și dădea din cap. Desigur, își iubea nespus fetițele istețe. Cu toate astea, câteodată simțea o ușoară invidie când îl vedea pe vecin jucând fotbal cu băieții lui.
— Lasă, Ioane! Ioana ta face karate. Se bate mai bine decât orice băiat! — îi spunea prietenul.
Ion râdea. Ioana, la zece ani ai ei, era într-adevăr o fată de temut. Surorile ei, gemenele Sonia și Daria, de șapte ani, tot de un caracter energic erau.
Dar visul despre un băiat nu-l părăsea pe Ion…
Și fetele aveau un vis – un animal de companie.
— Nici vorbă. Nu mai suport un animal care lătră în casă tot timpul, — respingea Ion rugămințile lor de a lua un câine.
— Pisica strică tot tapetul. Hamsterii miros. Papagalul e prea gălăgios, — respingea el și următoarele propuneri.
Fetele se încruntau, chiar se supărau.
— Uite, la Ana și la Letiția sunt doi câini în casă! Și totul e bine! — murmura Ioana, dar tatăl rămânea neclintit.
— O să găsim noi o soluție, — le liniștea Sonia, care nu se dădea bătută.
Se apropia ziua de naștere a lui Ion. Fetele stăteau în camera Ioanei și se certau ce să-i cumpere.
— Un termos? Un set de ras?
— Nu! Sunt prea banale!
— Atunci gândește tu, dacă ești deșteaptă! Noi facem o felicitare! Mai sunt două zile până la sărbătoare!
— Ce, suntem la grădiniță? Cadoul trebuie să fie neașteptat și memorabil! Așa zice mama.
Discuția dura de o jumătate de oră și amenința să se termine cu bătaie, când deodată a sunat telefonul:
— Ioana, ați scos gunoiul? — întrebă mama.
— Desigur… l-am scos. Totul e rezolvat. Tu vii acasă? — minți Ioana fără să clipească. Și, convinsă că mama nu vine curând, se pregăti repede de ieșire.
— Venim și noi! — o susținură gemenele.
— Păi, numai cu un sac de gunoi, mergem toate trei? — se încruntă Ioana.
În câteva minute, toată gașca ieșise din bloc.
— Auziți? Pare că acolo, la tomberon, — șopti Daria.
Fetele se opriră și dădură din cap. Apropiindu-se, înțeleseră că din tomberon se auzea un mieunat jalnic.
— N-or fi băgat o pisică acolo? — spuse Ioana nesigură.
Sonia ridică din umeri și începu să arunce energic pubelele cu care era plin tomberonul.
Surorile, strâmbându-se, începură s-o ajute. De parcă ar fi simțit că salvarea e aproape, motanul scoase un țipăt disperat.
— Sper să nu sară pe noi. Și de ce nu iese? S-a blocat? — mormăia Ioana, aplecată peste marginea tomberonului.
Cealaltă parte era gestionată de Sonia și Daria.
Peste câteva minute, răspunsul a venit:
— Au înnebunit oamenii ăștia! Să înfășoare o pisică într-o pungă de plastic și s-o arunce! — se indigna Ioana, desfăcând polietilena foșnitoare în care se afla un motan roșcat speriat.
— Ce frumos și blând e! Cum poți să arunci o biată vietate? — oftă Daria.
Motanul se cățără imediat în brațele fetei și se lipi, tremurând de frică.
— Ce-ați făcut voi, banditelor? Ați vărsat tot gunoiul pe drum! Mă plâng părinților vouă! Așa vă trebuie, cât timp mama și tata nu sunt acasă! — se răsti baba Maria în toată curtea.
Să te cerți cu femeia amenințătoare era inutil. Se apropia repede, deși era în vârstă.
— Fugiți, — ordonă Ioana.
Și fetele o zbughiră spre bloc. În urma lor, se auzeau urletele babei Maria.
— Uf, pare că am scăpat, — oftă Sonia, trântind ușa de la intrare.
— O să se plângă, veți vedea. Țineți minte când am spart geamul de la scară? A apărut imediat și i-a spus tatei în aceeași seară, — rânji Ioana, amintindu-și de faptele lor.
Între timp, Ion se întorcea acasă de la muncă. Era într-o dispoziție excelentă. Urma weekendul și ziua lui de naștere. Încă din copilărie iubea această sărbătoare și se bucura s-o petreacă în familie.
Deodată, lângă el apăru o țigancă:
— Un cadou neașteptat te așteaptă, dragă! O să te bucuri, o să râzi! — spuse ea repede, atingându-i mâna, și dispăru.
„Ciudate mai sunt ghicitoarele astea. Altădată cereau să le dai o monedă de aur”, își zise Ion zâmbind, și fără să dea importanță, grăbi pasul spre casă…
În casă, discuțiile erau încinse:
— Dar mama ce-i dă? Ați aflat? — întrebă Ioana surorile, dar ele dădură din umeri.
— Am întrebat, dar mama a zis că e o surpriză. Aflăm când va fi momentul, — răspunse Sonia.
Și asta era ciudat. Mama de obicei se pregătea împreună cu ele pentru sărbătoarea tatei.
— Am văzut că punea ceva într-un plic de cadou. Poate o vacanță la o stațiune? Vă amintiți că visau la o vacanță împreună? — gândi Daria.
— Posibil. Dar surpriza noastră nu va fi mai prejos. Ba chiar va fi memorabilă și complet neașteptată pentru tata, — chicoti Ioana.
— Important să nu o descopere prea devreme, — își puse degetul la buze Sonia.
Atunci soneria sună, iar fetele se repeziră să deschidă. În prag erau părinții.
— Ceva sunteți prea tăcute azi. Hai, spuneți repede ce-ați mai păcălit, — zise Elena, privindu-le scrutător.
Dar fetele asigurară că totul e în regulă.
— Am scos și gunoiul! — raportă Ioana.
— Bine. Dar de ce e așa ud în baie? — întrebă mama, apropiindu-se de chiuvetă.
Fetele se uitară una la alta.
— Scuze, mămico, am vrut să spăl un tricou. M-am murdărit puțin, — coborî ochii Daria.
— Nici o zi fără aventură! — râse Ion. Era foarte bine dispus.
Fetele se retraseră repede în camerele lor și, fără să mai fie nevoie de insistențe, se culcară.
— Crește echipa… Uite ce ascultătoare sunt azi. Sigur pregătesc o surpriză, — zâmbi Ion, sărutându-și soția.
— Mai degrabă pare liniștea dinaintea furtunii, — spuse Elena cu îndoială. Își cunoștea prea bine fetele…
Se culcaseră deja când din camera Ioanei se auzi un zgomot.
— Mi s-a părut că cineva a mieunat, — șopti Ion, pe jumătate adormit.
Când intrară în camera copiilor, Ioana stătea cu Sonia:
— Am avut un coșmar, dar acum e bine. Pot să dorm cu Ioana? — spuse fetița încet.
— Desigur, dragă. Sigur nu aveți nevoie de ajutor? — întrebă Elena.
Surorile dădură din cap, iar restul nopții fu liniștit…
În ajunul zilei de naștere, Ion dormi prost. Visează tot felul de coșmaruri cu o țigancă roșcată. Mieuna și se uita la el cu ochi verzi strălucitori.
Până la urmă, bărbatul deschise ochii și îngheță. Chiar pe pieptul lui stătea o bestie roșcată, care-l fixa!
— Miau, — îl salută monstrul.
— Aaaah, — scăpă Ion.
Elena sări în sus, încercând să înțeleagă ce se întâmplă.
— Ce? Ce-i asta? — bâlbâi sărbătoritul, holbându-se la motanul roșcat care încerca să se cuibărească la picioarele lui.
Elena clipea nedumerită.
— O, tată! Ai văzut deja surpriza noastră! — intră în cameră Ioana, încercând să pară cât mai veselă.
În spatele ei veniră gemenele:
— La mulți ani, tăticule! Am vrut să-ți facem un cadou memorabil. Fă cunoștință cu Pufi. E foarte bun, liniștit și educat.
Apropo, trăiește la noi de două zile și nici nu l-ai observat. Toate canapelele sunt intacte, și tapetul la fel, — spuseră Daria și Sonia una după alta.
Elena râse văzând cum Ion gâfâia.
— Nu te îngrijora, tată. Mama o să-ți dea o vacanță la o stațiune, și o să vă relaxați departe de noi. Noi ne descurcăm singure, — spuse Ioana.
— Ce stațiune? Stați, fetelor, — Elena se uită mirată la ele.
— Dar cadoul tău din plic nu e o vacanță? Am văzut eu, — sări în ajutor Daria.
Elena râse nervos.
— Se pare că în casa asta nu se poate ascunde nimic, — spuse ea în cele din urmă.
— Dar ce fac acum cu bestia asta? — întrebă Ion pierdut, uitându-se cum motanul torcea liniștit la picioarele lui.
— Vezi, tată, a fost din întâmplare. Am ieșit în curte și l-am găsit într-o pungă… în tomberon. Apoi a apărut baba Maria. Țipa așa de tare. Știi tu cum e, — începu Ioana.
— Ne-am speriat și am fugit acasă cât am putut, — adăugă Sonia autoritar.
— Totul s-a întâmplat de la sine, și pisica a ajuns la noi. Dar nu s-o aruncăm din nou la gunoi? L-am și spălat, e în regulă. E foarte calm și răbdător, — spuse Daria cu lacrimi în ochi.
Ion oftă. În cap îi răsunau cuvintele țigancei despre cadoul neașteptat.
— Da… Cadoul e pe măsură, — murmură el, privind toată gașca.
— Dragă, poate fetele au dreptate. Pisica e de plâns. Câte a îndurat. Și pare foarte blândă și afectuoasă, — sări soția în ajutorul fetelor.
Ion oftă, cântărind situația.
— O să ne prindă și șoareci. Sunt sigură! — spuse Sonia, cu argumentul de fier.
— Dar n-am avut niciodată șoareci, — zise Ion trist, uitându-se în jur.
— Se poate oricând, am auzit eu zilele astea un foșnet în perete, — o susținu Daria pe sora ei.
— Bine, banditelor. Mai vedem cum vă comportați. Și, bineînțeles, cum se comportă și Pufi, — râse Ion.
— Dar de ce Pufi? — întrebă Elena.
— Dacă l-ați fi auzit cum toarce când îl mângâi pe burtă, — zâmbiră fetele.
— Până la urmă, ce era în plic? — întrebă Daria.
Elena se stânjeni puțin. Apoi aduse soțului o cutiuță în care se afla un plic.
— Nu se poate! — spuse bărbatul emoționat, privind conținutul.
Nu-și putu stăpâni lacrimile…
*****
— Bine, un frățior e minunat. Dar mie mi se pare că Pufi tot a făcut o impresie puternică asupra tatei, — șopti Daria seara, în pat, către soră-sa.
— Pufi e un trădător. Două nopți a dormit cu noi, iar azi s-a mutat la părinți, — se încruntă Sonia.
— Lasă, e pisica tatei, până la urmă, — chicoti Daria.
Ion zăcea fericit în pat și asculta torcăitul lui Pufi.
— Ce sunet liniștitor. De ce n-am luat o pisică mai devreme? Nu pricep, — șopti el, strângându-și soția în brațe.
— Bucură-te de liniște și pace, că în curând n-o să mai fie timp de dormit în casa asta, — râse Elena.
— Știi, nici nu-mi vine să cred că o să avem un băiat! Mulțumesc, draga mea, e cel mai frumos cadou! — spuse Ion zâmbind și închise ochii de fericire.
