Andrei rămase nemișcat, agitația din jurul lui continuând să bată în același ritm nebun, în timp ce el se fixa pe chipul unei femei pe care nu crezuse că o va mai întâlni nu așa, nu printr-un mesaj, ci în mijlocul străzii.
Ilinca Vasile. Prima lui dragoste. Singura, dacă e să fim sinceri.
Fata care îl făcuse să se cațere pe turnurile de apă ale lacului Herăstrău, care dansa desculță când se lovea furtuna, care îl sărutase sub trecerea de la Piața Unirii și îi șoptise vise despre Viena, poezie și o lume mai mare decât mica stație de metrou de unde veniseră amândoi.
Dar ea dispăruse după terminarea facultății. Fără un bilet de plecare. Fără un telefon. Pur și simplu a dispărut.
Și acum era aici, ținând în brațe două fetițe tremurânde pe trotuarul din fața boutiqueului Coco dOr, privind parcă că și lumea s-a uitat de ele.
Andrei se trage în genunchi.
Exact acolo, în costumul său croșetat pe măsură și pantofii italieni, pe trotuarul pietruit al Bulevardului Unirii, sub luminile strălucitoare ale orașului.
Ilinca, șopti el încet, de parcă cuvintele i se lipseau.
Ea nu reușea să-i prindă privirea.
Nu voiam să mă vezi așa, murmură cu vocea răgușită. Aproape că am fugit când te-am recunoscut.
Cele două gemene se uitau la el cu ochi mari și speriați. Una dintre ele o trage pe Ilinca de mânecă.
Mami, mi-e frig.
Inima i se strânse. Mami.
Se uită la Ilinca, cu o voce mai blândă decât își amintea ea. Sunt ale tale?
Fetița dă din cap entuziasmată. Ana și Mara. Au trei ani.
Respirația lui se oprește.
Trei ani.
Se asemănau cu ea, dar era ceva familiar în înclinarea bărbiei lor, în felul în care Mara închidea ochii când soarele îi mângâia fața, exact cum el făcea când era copil.
Inima îi bate cu putere.
Sunt ale mele?
Ilinca ridică în sfârșit privirea, cu lacrimi în ochi. Nu știam cum să te găsesc. Am căutat dar când am aflat ce ai devenit, m-am gândit Vocea îi tremură. M-am gândit că nu ți-ar plăcea să vezi asta. Pe mine. Pe ele.
Un silențiu mai greu decât orice altceva ce-l cunoscese se așeză între ei.
Nu știa dacă a durat o clipă sau o eternitate.
Apoi, încet, de parcă decizia fusese deja scrisă în adâncul sufletului său, își scoase haina și o înfășură în jurul umerilor Ilincăi. O luă pe Ana în brațe cu blândețe, apoi îi întinse mâna Marăi.
Hai să mergem acasă, spuse el cu voce hotărâtă. Să ne facem un cuib.
În săptămânile ce au urmat, presa a fost în furie.
Miliardarul tech din România, Andrei Popescu, surprins cu o femeie și copii necunoscuți în centrul capitalei
Familia secretă a magnatului retras?
De la mică afacere la penthouse: femeia care a rupt tăcerea lui Andrei Popescu
Dar Andrei nu se deranja.
Nu-l deranjează titlurile din ziare.
Nu-l deranjează telefoanele îngrijorate ale directorilor de consiliu.
Nu-l deranjează bârfă de la cocktailurile de la Hotelul Intercontinental.
Pentru că Ilinca și fetițele dormeau sus, în penthouseul său, la căldură, în siguranță, hrănite.
Și el simțea în sfârșit ceva din nou.
Câteva săptămâni mai târziu, Ilinca stătea în fața ferestrelor de la etajul zece, de la podea până în tavan, privind spre orașul luminat.
Nu aparțin acestei lumi, Andrei, spuse ea încet. Tu ești tu. Iar eu sunt doar
Ești mama lor, o întrerupse el. Ești singura persoană care ma cunoscut cu adevărat. Tu aparții acestui loc mai mult decât oricine.
Se întoarse spre el, cu ochii încă umezi. Miera frică.
Și mie, șopti el. Dar acum nu mai am.
Apoi se trage din nou în genunchi nu pentru un inel, nu încă ci cu inima lui.
Stai. Hai să găsim o cale, împreună.
Și Ilinca rămase.
Nu pentru bani. Nu pentru apartament, pentru presă sau lux.
Ci pentru că bărbatul care odată îi strângea mâna în holul liceului a revenit de data aceasta pe cea mai rece stradă, în cel mai greu moment al vieții ei.
Și în loc să se întoarcă cu spatele
S-a întors acasă.
La ea.
La fetele lor.
La viața pe care o așteptau cu toții.
