Din nou mama, cu vecinul ei și încă cu un alt bărbat, intră în casă. De parcă ar fi fost prea multă băutură, Ancuța se trage într-un colț, lângă măsuța de lângă perete.
Nu pot să scap de nimic, afară a început să ningă. Sunt sătulă de tot. Vara termin clasa a IXa și plec în oraș. Mă înscriu la colegiul pedagogic și devin profesoară. E la doar zece kilometri, dar voi locui în cămin.
Mama și oaspeții se așază la bucătărie. Un sunet de clocot se aude când toarnă ceva în pahar, iar mirosul de cârnați umple încăperea. Ancuța își lăcrimează gura.
Stai, tu! strigă mama.
Ce s-a întâmplat?
Sunteţi doi
E prima oară când suntem doi, rostește vocea lui Mihai, vecinul mamei.
Se aude un zgomot de vase căzând. Zgomotul se liniștește brusc. Ancuța se adăpostește și mai strâns în colț. Sunetul se stinge.
Ascultă, Mihăi, ea doarme, spune vecinul.
Eu însumi am zis că e o fată faină, dar ceva nu-mi place la ea
Dar are o fiică
Ce fiică?
Irina, e deja mare. Probabil sa ascuns în camera.
Aduo aici, spune cu bucurie Mihăi.
Mihai intră în cameră, zâmbind feței lui Ancuța, și o invită: Hai, stai cu noi!
Eu pot și eu.
De ce te rușinezi? încearcă Mihai să o îmbrățișeze.
Ancuța ridică o vază de pe măsuță și o aruncă peste capul vecinului. Se aude spargerea unui geam. Ea fuge din cameră.
Prindeo! strigă Mihai.
Ancuța e deja lângă ușa de la intrare. Nu are timp să se îmbrace, în șosete, pantaloni scurți și tricou, și iese pe stradă.
Următorii bărbaţi ies după ea. Strada satului e pustie. Unde sa poate fugi în zăpadă, seara? Din spate se aud strigăte. Întrun imens bloc pe lângă care ea fuge, se aude lătratul unui câine, apoi o voce ce strigă la animal.
Ancuța lovește la poartă și bate. Un bărbat de aproximativ patruzeci de ani deschide ușa.
Ajutaţi-mă! spune ea, cu glas sfânt, privind către bărbat.
Intră! trage de mână pe Ancuța și închide uşa.
Ion, cine e acolo? iese pe prispa o femeie.
Aaia, indică gazda spre Ancuța. Câteva bărbaţi o urmăresc.
Repede în casă! femeia o prinde de mână. Vom vorbi acolo.
Irina, ieşi frumos! strigă Mihai.
Ion, nu te apropia! țipă gazda. Intră în casă!
Din curte se aud strigăte, și lătratul câinelui.
Trebuie să sunăm la poliție, scoate femeia telefonul.
Polina, nu. Eu mă ocup eu. Ei par să fie locali.
Cum vrei să rezolvi?
Pașnic, să calmezi fata!
Gazda ia un pachet, merge la frigider, pune înăuntru o sticlă și o bucată de cârnaţi. În curte mângâie câinele și ies împreună pe uliță. Mihai aleargă spre ei:
Dăi fugi Irina!
Iao și plecaţi!
Ce e asta? deschide pachetul, zâmbește și clipește spre prietenul său. Hai, Mihăi!
***
Mă numesc Maria, spune femeia, punând fierbătorul pe aragaz. Stai, stai! Spune cine ești și ce sa întâmplat.
Eu sunt Ancuța, începe fata, strângând din dinți. Loc pe această stradă, de la marginea satului.
Eşti fiica lui Kira?
Da.
Chiar dacă noi venim recent, deja am auzit de mama ta.
Fata își pleacă capul și începe să plângă.
Nu plânge! o apropie femeia la piept, un gest neobișnuit pentru Ancuța. Ea îl strânge în brațe și plânge și mai tare.
Bine, bine, acum să bem ceai.
Intră gazda casei:
Gata! Să bem.
Ce facem cu această frumoasă? Maria clipește spre Ancuța și zâmbește larg.
Vom discuta mâine. Pentru acum, să bem ceai și apoi să o ducem la baie.
Vrei ceva de mâncare? pune Maria un ceainic de ceai în față. Se vede că ție foame.
Pe masă apar sandvișuri și resturi de tort.
Mănâncă, mănâncă! zâmbește gazda, observând cum Ancuța se uită la mâncare.
Nu o mai bombardează cu întrebări. Încercă să nu o facă să se simtă jenată.
Când cină se termină, Maria o conduce pe Ancuța în baie:
Spalăte, iați această halat!
***
Ancuța vrea doar un lucru: să nu fie dată afară în acea seară. Ce plăcut să stai întro baie caldă, când afară e frig. Dar trebuie să plece, gazdele așteaptă.
Ieși. Bărbatul și soția lui stau pe canapea. Ancuța zâmbește rușinată:
Mulțumesc!
Așa, Ancuța, începe să vorbească gazda. Se pare că nimeni nu te caută. Nu vrei să te întorci acasă?
Ancuța își înclină capul jos.
Mâine trebuie să plecăm devreme, dimineața.
Înțeleg, Ancuța lasă capul și mai jos.
Vei rămâne singură. Nu deschide ușa nimănui! Jack nu va lăsa pe nimeni să intre. Înțeles?
Da! strigă, fără să-și poată controla emoțiile.
Poţi să faci borș, când noi nu evom, zâmbește șiret Ion Răduț. Știi să gătești?
Știu, răspunde anxioasă Ancuța, temânduse că o vor da afară. Gătesc bine și pot curăța casa.
Curăță jos, dacă nu e prea greu, spune Maria.
***
Se trezește în același moment ca gazdele. Stă tăcută în pat, temânduse că o vor da afară. Din curte se aude o mașină. După puțin, liniștea revine.
Se ridică, se spală. Pe bucătărie fierbă un ibric, pe masă pâine, cârnaţi și brânză. Pe o masă de lucru sunt coaste de porc.
Mănâncă, strânge masa, șterge tot. Curăță podeaua. În hol găsește un aspirator, îl pornește și începe să aspire.
Abia oprește aspiratorul
Ce înseamnă toate astea? rostește o voce din spate.
Se întoarce brusc. Un tânăr înalt, de optsprezece ani, cu ochi căprui, privește curioasă.
Curăț, murmura Ancuța. Iar voi cine sunteți?
Ei bine tânărul clatină din cap, scoate telefonul din buzunar:
Mamă, sunt acasă. Cine eaceasta?
Fiule, lasăi să stea puțin la noi.
Ce sămi fac?
Își bagă telefonul în buzunar, o privește de sus în jos cu atenție și se îndreaptă spre bucătărie.
Doriți ceai? întreabă fata.
Eu mă descurc.
***
Ancuța oprește aspiratorul și începe să șteargă praful, ascultând fiecare scârțâit din bucătărie. Tânărul ia micul dejun, intră în baie și iese dezbrăcat, mirosind după loțiune.
Hei, stăpâne, dămi încă o sticlă! se aude din stradă.
Ce e asta? se apropie de fereastră.
Nu le daţi voie să intre! strigă Ancuța, speriată.
Tânărul se uită la ea cu interes, zâmbește și se îndreaptă spre ieșire. Ancuța aleargă la fereastră. La gard stă vecinul mamei cu un prieten și strigă ceva. Ancuța se sperie.
Ieși fiul gazdelor. Cei doi sar spre el și, deodată, alunecă în zăpadă; Ancuța crede că au căzut amândoi în același timp. Tânărul se apleacă, le spune ceva, iar ei se ridică, cu capul plecat, îndreptânduse spre casa mamei.
***
Tânărul revine. Privirea îi cade pe Ancuța, încă înghețată. Se apropie:
Ție frică?
Fără să poată să controleze, ea se lipsește de el și începe să plângă în brațe.
Cum te cheamă? întreabă el brusc.
Ancuța.
Eu sunt Radu. Nu plânge. Nu se vor întoarce din nou.
Radu urcă la etaj și nu mai iese până seara. Ancuța pregătește borș. Se așază la masă și se gândește.
Desigur, ar vrea să rămână aici, alături de acești oameni buni, dar știe că a depășit limitele de respect.
Se întorc gazdele. Maria, uimită, clatină din cap, admirând ordinea. Ion Răduț aprobă borșul.
Cred că mă voi întoarce acasă, spune resignată Ancuța. Vă mulțumesc pentru tot.
Ancuța, rămâi cu noi câteva zile!
Mulțumesc, Maria! Mă întorc acasă, repetă ea.
Face un pas spre ușă și se oprește. Din ziua de ieri poartă un halat și papuci străini.
Hai! o ia pe umăr gazda și o duce în sufragerie.
Deschide dulapul, privește hainele. Scoate blugi, un pulover și o geacă sport călduroasă.
Îmbrăcăte! Suntem la înălțime similară.
Numai, numai
Nu poți să pleci goală acasă. Îmbracăte, nuteroga! Nu voi rămâne săracă.
Se îmbracă. Se uită în oglindă pe furiș; nu a avut niciodată haine atât de frumoase.
În hol, gazda îi pune o căciulă și cizme de iarnă.
Ancuța, poftă bună!
Mulțumesc, Maria!
***
Viața își recapătă ritmul. Mama își găsește un loc la ferma din apropiere. Vecinul ei dispare cu prietenul său.
Vine primăvara. Întro zi, Ancuță studiază în casă când cineva bate la poartă. Ea deschide fereastra și nu poate să creadă ce vede lângă gard stă Radu. El ridică din sprâncene, ca și cum ar spune: Hai, ieși!.
Nu iese se aruncă în sus.
Salut! zâmbește Radu.
Bună!
Mama ta te cheamă.
***
Și iatăse întoarce în acea casă în care a petrecut o zi fericită.
Bună, Ancuță! o întâmpină pe prag Maria și o îmbrățișează.
Salut, Maria!
Intră! Hai să bem un ceai!
Maria o așază, toarnă ceai, apoi se așază și ea la masă.
Am o trebă cu tine. Eu și Ion plecăm în Turcia pentru o lună, îi apare o zâmbetă visătoare. Fiul stă acasă rar. Poți să ai grijă de casă. Trebuie să hrănești pe Jack și pe pisica, să uzi florile. Am multe ghivece.
Desigur, Maria!
Bine, iai banii. scoate bancnotele. Douăzeci de mii de lei.
Maria, de ce?
Iai! Nu ne vom sărăci. Hai, îți explic și îți arăt tot!
Ancuța notează cu atenție unde se află ghivecele cu flori, unde este mâncarea pentru câine și pentru pisică și unde sunt bucățile de carne. Maria strigă:
Radu! fiul sări imediat din camera lui. Prezintăi pe Ancuță lui Jack!
Hai să mergem! tânărul pune ușor mâna pe umărul ei.
Iei afară în curte, le dezleagă pe Jack și pleacă să se plimbe.
Pe drum, Radu povestește despre studii la facultate, karate și afacerea cu tatăl lui.
Ancuța se gândește la altceva. Înțelege că între ea și Radu există o prăpastie la fel de mare ca între mamele lor și părinții lui. Sunt oameni buni, dar nu e o poveste cu Prințesa și Scufița.
În două luni am examene la colegiu, le voi trece. Voi învăța, voi lucra, mă voi forma. Mă voi căsători, dar nu cu acest frumos. E un tip grozav, dar nu al meu!
Sunt recunoscătoare Măriei Maria pentru haine și pentru cei 20.000 lei. Cel puțin, voi rezista primul timp în oraș.
Un sentiment interior îi spune Ancuții că momentul acesta marchează sfârșitul copilăriei grele. Începe viața adultă tot atât de grea, dar acum totul depinde doar de ea.
Ajung la căsuța de la țară. Ancuța mângâie pe Jack la gât, zâmbește lui Radu și se îndreaptă spre casă. Mâine începe munca la căsuță. Doar munca și totul!
