Starea de spirit a lui Mihai Popescu se spărge în două de îndată ce, parcând mașina în fața blocului, intră în hol. În casă îl așteaptă o rutină previzibilă: papuci la ușă, aroma apetisantă a cinei, apartament curat și vaze cu flori proaspete.
Nimic nu-l impresionează: soţia, Mariană, stă acasă toată ziua, căci la vârsta ei nu-i rămân prea multe proiecte decât să coacă plăcinte și să tricoteze șosete. Desigur, a exagerat puțin cu vorba șosete, dar esența rămâne aceeași.
Mariana îl întâmpină cu zâmbetul ei obișnuit:
Căci ai obosit? Iată plăcinte cu varză și mere, exact cum îţi place
apoi îşi încheie replică sub privirea grea a lui Mihai. Stă în costumul ei casnic, cămașa scurtă de lucru, părul ascuns sub batiste mereu gata de treabă.
Încă din tinerețe a lucrat ca bucătăreasă, așa că are obiceiul să-și aranjeze părul cu meticulozitate, ochii ușor conturaţi, buzele cu un luciu discret. Pentru Mihai acest ritual pare ceva vulgar, o încercare de a vopsi bătrâneţea întrun mod prea strident.
Poate ar fi trebuit să fie mai blând, dar îl izbucneşte:
Cosmeticele la vârsta ta nu au sens! Nu-ţi vin pe picior.
Mariana rămâne mută, dar nu se grăbeşte să-i întindă masa. Mai bine să-şi facă singur plăcintele sub prosop și ceaiul să-l pregătească în felul său.
După duș și cină, bunăvoinţa îi revine ca o amintire de zi. Mihăi, îmbrăcat în halatul său de bumbac, se așază în scaunul vechi care pare făcut special pentru el și mimează că citeşte. Așa cum i-a spus noua colegă:
Sunteţi un bărbat destul de atrăgător și, pe deasupra, interesant.
Mihăi are 56 de ani și conduce departamentul juridic al unei mari firme din București. Sub comanda lui lucrează un proaspăt absolvent, trei colege peste patruzeci de ani și, recent, o femeie în concediu de maternitate. Locul ei îi este ocupat de Ilinca Dobre, cea mai recentă angajată.
În timp ce Mihăi era în delegație la Iaşi, a întâlnit Ilinca pentru prima dată în birou. A invitat-o să-l cunoască, iar când a intrat, a fost întâmpinat de parfumul fin al unui parfum delicat și de aerul proaspăt al tinereţii. Faţa ei ovală era încadrată de bucle luminoase, ochii albaștri străluceau de încredere, buzele suculente erau însoțite de o aluniţă pe obraz. În ciuda vârstei de 30 de ani, Mihăi ar fi crezut că ar putea să-i ceară și 25, dacă ar fi dorit.
Ilinca este divorțată și mamă a unui băiat de opt ani, Vasile. Mihăi, fără să ştie exact de ce, se gândește: Bine, de ce nu?.
Vorbind cu noua colegă, începe să se joace cu cuvintele, spunând că, de acum, ea are un șef de vârstă. Ilinca răspunde cu ochii mari și cu o replică care îl agită pe Mihăi.
Mariana, ieşind dintro anxietate temporară, apare lângă scaun cu ceaiul de mușețel de seară. Mihăi ridică din sprâncene: Întotdeauna la momentul nepotrivit.
Totuși, savurează ceaiul cu plăcere. Se întreabă ce ar putea face o tânără frumoasă ca Ilinca în prezent și simte un fior de gelozie, ca un vârf de săgeată pe care nu ştia că îl are încă în carcan.
****
După muncă, Ilinca intră în supermarket. Cumpără brânză, o pâine și ia kefir pentru cină. Întoarce acasă fără zâmbet, ca și cum ar fi îmbrăcat un robot în loc de uman. Întrun gest automat, își învăluie braţul în jurul fiului Vasile, care aleargă spre ea.
Tatăl, Mihăi, îşi petrece timpul pe balcon, unde are un mic atelier, în timp ce mama ilustrează cina. După ce a așezat cumpărăturile, anunță că are dureri de cap și cere să nu fie deranjată. În realitate, era tristă.
Ilinca, de când și-a rupt legăturile cu tatăl lui Vasile, suferă în încercările zadarnice de a deveni femeia principală din viaţa cuiva. Toţi bărbaţii demni erau căsătoriţi și căutau relaţii uşoare.
În cele din urmă, cu Ilinca la birou, se pare că sau îndrăgostit până la urechi. Două flăcări de doi ani. Chiar ia închiriat un apartament (mai degrabă pentru confortul propriu), dar când a început să miroasă de friptură, a declarat că trebuie să se despartă şi să o lase să plece şi de la muncă.
A găsit chiar și un alt loc pentru ea. Astfel, Ilinca sa mutat înapoi cu părinţii şi cu fiul. Mama ei, cu milă feminină, îi spune că ar trebui să crească copilul alături de mamă, nu doar de bunici.
Mariana, soţia lui Mihăi, observă de mult timp criza de vârstă a lui. Pare că are tot ceși doreşte, dar lipseşte cel principal. Se teme să nu devină cea principală pentru el. Încearcă să ușureze situaţia, găteşte cei place, rămâne mereu îngrijită, nu se amestecă în discuţiile profunde, deşi îi lipseşte acea conexiune.
Încercă să îl atragă la casa de vacanţă, dar Mihăi doar oftează şi se încruntă.
Poate că, pentru că amândoi caută schimbare, romanceul dintre Mihăi şi Ilinca a pornit repede. La două săptămâni de la sosirea ei la firmă, el o invită la prânz şi o duce acasă cu maşina.
A atins mâna ei, iar Ilinca isa întors obrazul roşu ca o piersică.
Nu vreau să ne despărţim. Vii la casa mea de la lac? a şoptit Mihăi, răguşit. Ilinca a încuviinţat şi maşina a pornit.
În fiecare vineri, Mihăi termina munca cu o oră înainte, dar la ora nouă se întorcea acasă, iar Mariana primea mesajul: Mâine vorbim.
Mihăi nu ştia cât de potrivit a fost să spună acel mesaj, ce avea să devină o discuţie inutilă. Mariana ştia că nu mai poate ardă după 32 de ani de căsnicie.
Totuşi, bărbatul era atât de apropiat de ei, încât pierderea lui ar fi însemnat să pierzi o parte din sine. Chiar dacă se încruntă, scârţea şi pare uneori un copil mare, rămâne în scaunul său preferat, mănâncă şi respiră alături de ea.
Mariana, căutând cuvinte care să oprească rozluierea vieţii lor (în special a ei), nu a dormit toată noaptea.
Probabil din disperare, a scos albumul de nuntă, cu poze din tinereţe, pline de speranţe. Ce frumoasă era! Mulţi visau să o aibă al lor. Bărbatul trebuie să-şi amintească. Se pare că va veni, va vedea (chiar dacă condiţia este săși vadă fragmentele fericirii şi să înţeleagă că nu totul se poate arunca la gunoi.
Dar el sa întors doar duminică, iar ea a realizat: totul sa terminat. În faţa ei era un alt Mihăi, fără ruşine, cu adrenalina la cote maxime. Incomoditatea şi ruşinea nu erau în el.
În contrast cu soţia care se temea de schimbare, el îşi dorea toate schimbările şi le îmbrăţiase cu hotărâre. Vorbea cu un ton care nu tolera obiecţiile.
De acum, Mariană se poate considera liberă. Va depune cererea de divort mâine, singură. Băiatul, cu familia lui, va trece la ea. Totul legal. Apartamentul de două camere, în care locuia familia lui Vasile, aparţinea lui Mihăi pe hârtie mostenire.
Mutarea în apartamentul cu trei camere al mamei nu va afecta condiţiile de viaţă ale tinerei familii şi va avea pe cineva săl îngrijească. Maşina, desigur, va rămâne a lui. Cât despre casa de vacanţă, îşi rezervă dreptul să se odihnească acolo.
Mariana ştia că arată neplăcut şi neatractiv, dar nu a putut opri lacrimile. Îl făceau să vorbească neclar. A cerut să se oprească, să se uite în amintiri, să se gândească la sănătate, măcar la a sa Ultimul lucru ia aprins furia. S-a apropiat de el, şoptind:
Nu mă trage în bătrâneţea ta!
Nu ar fi corect să susţinem că Ilinca la iubit pe Mihăi şi a acceptat din prima căsătoria lor în prima noapte la casa de la lac.
Statutul de femeie căsătorită o atrăgea, iar răspunsul iubitei sale, care refuza să rămână singură, o încălzea.
Să trăieşti întrun apartament cu un tată autoritar nui plăcea. Dorea stabilitate. Mihăi îi putea oferi asta. Cel puţin nu era cea mai proastă opţiune.
Deşi avea şasezeci de ani, arăta mult mai tânăr decât un bunic. Era bine pus pe picior, cu părul scurt, un şef de departament inteligent şi plăcut la discuţii. În pat, nu era egoist, ci dăruitor. Nu avea temeri legate de chirii, lipsuri sau furturi. Un singur dubiu: vârsta.
După un an, Ilinca a început să se simtă dezamăgită. Se simţea încă ca o adolescentă, dorea aventuri, nu ocazii anuale şi respectabile. Îi plăceau concertele, parcurile acvatice, plajele, costumele de baie provocatoare şi serile cu prietenele.
Tineretul şi temperamentul îi permiteau să combine toate acestea cu viaţa de familie. Chiar şi fiul, Vasile, nu îi sta în cale să ducă o viaţă activă.
Mihăi, pe de altă parte, era un avocatdirector experimentat, rezolva rapid problemele la birou, dar acasă era o persoană obosită, dornică de linişte, respect pentru obiceiurile sale. Oaspeţii, teatrul şi chiar plaja erau acceptate, dar cu moderaţie.
Nu se opunea intimităţii, dar dorea să se culce devreme, în jurul orei nouă.
În plus, trebuia să se gândeşte la stomacul său sensibil, care nu suporta prăjituri, cârnaţi sau produse de tip fastfood. Fosta soție îl critica pentru asta, firește.
Se întorcea uneori la mâncărurile cu aburi ale Marianei. Ilinca gătea pentru Vasile, fără să înţeleagă de ce o durere de burtă poate apărea după un cotlet de porc.
În capul ei nu ţinea lista de medicamente, crezând că un bărbat adult le poate cumpăra şi săşi amintească singur când să le ia. Astfel, o parte din viaţa ei a continuat fără el.
Îşi organiza timpul în funcţie de interesele lui Vasile, se întâlnea cu prietenele. Ciudat, dar vârsta lui Mihăi părea să o împingă să trăiască mai repede.
Împreună nu mai lucrau directiva companiei le considera neetice şi Ilinca a trecut la o birou notarial. A respirat uşurat că nu va trebui să stea tot timpul în faţa unui bărbat ce îi amintea de tată.
Respectul era sentimentul principal pe care Ilinca îl simţia faţă de Mihăi. Poate nu era suficient pentru fericirea lor.
Se apropia ziua de 60 de ani a lui Mihăi, iar Ilinca dorea o sărbătoare grandioasă. El a rezervat o masă la un restaurant mic, cunoscut, pe care îl frecventase de ani de zile. Se părea că se plictiseşte, dar la această vârstă e firesc. Ilinca nu sa îngrijorat.
Colegii sărbătoresc jubiliul, dar cuplurile de la care el obișnuia să discute cu Mariană erau incomode de invitat. Familia era departe şi nu găsea înţelegere în căsătoria cu tânăra.
Fiul său nu mai există, a renunţat la el. Dar nu are dreptul să decidă totul în viaţa unui părinte? A crezut că ași gestiona viaţa va arăta altfel când e căsătorit cu o tânără.
Primul an alături de Ilinca a părea o lună de miere. Îi plăcea să fie în public cu ea, încurajândui cheltuielile (nu prea risipitoare), prietenele, pasiunea pentru fitness.
Suportă cu brio concertele zgomotoase şi filmele nebune. În această perioadă, lea închiriat pe Ilinca şi Vasile complet dreptul de proprietari în apartamentul său. După un timp, a împărțit cu Mariană partea de casă de la lac.
Ilinca, de pe spatele lui Mihăi, a cerut Mariane să-i cedeze jumătatea ei din casă. A amenințat să vândă cota mare a casei fraților de la vecinătate.
După ce a cumpăÎn final, Mihăi a închis ochii, a respirat adânc și a lăsat trecutul să se rătăcească în amintirile unui ceai fierbinte și al unei flori de lămâi pe masa de lemn.
