Când Dumitru i-a înmânat Doinei cheia apartamentului său, ea a înțeles pe loc: Bastila a căzut. Niciun Leonardo DiCaprio nu a așteptat cu nerăbdare un Oscar ca Doina a așteptat pe Dumitru, și cu atât mai mult cu casa lui proprie.
Dezamăgită, la treizecișicinci de ani, Doina arunca tot mai des priviri compătimitoare spre pisicile care hoinăresc pe trotuarele din București și spre vitrinele Tot pentru cusut.
Apoi a apărut el un singuratic care și-a cheltuit tinerețea pe carieră, alimentație sănătoasă, sala de sport și alte năzbâtii despre descoperirea de sine, fără totuși să aibă copii.
Doina visase acest dar încă de la douăzeci de ani, iar, parcă de undeva din ceruri, a sosit în cele din urmă senzația că nu glumește.
Am ultima călătorie de serviciu din acest an și sunt tot al tău, a spus Dumitru, dându-i cheia cu dorință. Doar să nu te sperii de bârlogul meu. De obicei vin acasă doar pentru o mică șezută, a adăugat el și a plecat într-un alt fus orar pentru weekend.
Doina a luat periuța de dinți, pastă de față și s-a îndreptat să vadă ce ascunde bârlogul. Problemele au apărut de îndată la ușă. Dumitru ia spus că încuietoarea uneori se blochează, dar Doina nu se aștepta să fie atât de dificil.
A forțat ușa șaptezeci de minute: împinge, trage, înfășoară cheia până la capăt, o introduce cu grijă, dar ușa refuza să se deschidă pentru noul locatar.
Doina a început să apese psihologic, așa cum în școală se învăța să se împingă pe ușa garajului. Zgomotul a trezit ușa vecinului.
De ce încercaţi să intraţi în apartamentul altcuiva?, a întrebat o voce feminină îngrijorată.
Nu mă forțez, am cheia, a replicat Doina, ștergânduși sudoarea de pe frunte.
Și dumneavoastră cine sunteţi? Nu vam văzut niciodată, a tot insiști vecina.
Sunt prietena lui!, a răspuns Doina strigând, sprijininduse de pereţi, dar a văzut doar o crăpătură prin care se vorbea cu ea.
Serios?, a exclamat femeia, uimită.
Da, am ceva probleme? a întrebat Doina.
Nimic, doar că el nu a adus niciodată pe nimeni acasă (atunci Doina șia îndrăgit și mai mult pe Dumitru), iar acum apare așa.
Ce fel de așa?, a întrebat Doina, nedumerită.
Nu e treaba mea, îmi pare rău, a închis vecina ușa.
Înțelegând că nu are altă opţiune, Doina a înfipt cheia și a împins cu toată voinţa să pătrundă în bârlog, aproape că a făcut să se învârtă toată încuietoarea. Ușa sa deschis.
Întregul univers interior al lui Dumitru sa așternut în faţa ei, iar sufletul ia învelit o mantie de ger. Desigur, un tânăr singuratic are un anumit ascetism, dar acea locuinţă era o adevărată oază de căldură.
Săraca, inima ta a uitat de odinioară ce înseamnă cu adevărat confortul, a izbucnit Doina, privind la modestul apartament în care trebuia săși petreacă zilele.
Pe de altă parte, era încântată. Vecina nu o înşelase: nici mâna ei nu atinsese acele pereţi, acel podea, acea bucătărie și acele ferestre cenuşii. Doina era prima locatară.
Fără să poată sta locului, a alergat spre cel mai apropiat magazin de decoraţiuni pentru a cumpăra draperii, covoraș de baie şi prosoape, plus ustensile şi produse de curăţare.
În magazin au căzut pe ea tot felul de obiecte: covoraş, draperii, odorizante, săpunuri artizanale şi cutii de depozitare pentru cosmetice.
A adăuga astfel de detalii întrun apartament nu e nicio îndrăzneală, îşi spunea Doina, încărcând primul cărucior cu cumpărături și adăugând al doilea.
Încuietoarea nu ia mai pus nicio rezistenţă. De fapt, deja nu mai îşi îndeplinea funcţia, ca un portar de hochei care a uitat săși pună mănuşa.
Realizând ce a făcut, Doina a dezasamblat vechiul lacăt cu ajutorul unor cuţite de bucătărie până în zori, iar dimineaţa a alergat la magazin să cumpere unul nou. Cuţitele trebuiau înlocuite şi cu furculiţe, linguri, şerveţi, plăci de tăiat şi suporturi pentru oale fierbeţi.
Întro duminică la prânz, Dumitru a sunat și a spus că trebuie să rămână în deplasare încă câteva zile.
Voi fi bucuros dacă vei aduce puţină căldură în apartamentul meu, a zâmbit el la telefon, când Doina ia mărturisit că a luat câteva libertăţi în amenajare.
De altfel, confortul a fost transportat cu camionul şi aranjat conform unui plan tehnic și documentaţii. Atâţi ani de acumulări în interiorul unei femei singure au găsit în sfârșit ieșire, iar ea nu se mai putea opri.
Singurul locuitor rămas de la plecarea lui Dumitru era un păianjen lângă ventilație. Doina a vrut să îl alunge, dar, observând opt ochi strălucitori, a decis să nu-l deranjeze, lăsândul să rămână simbol al respectului pentru bunurile altora.
Apartamentul lui Dumitru arăta acum ca şi cum ar fi fost fericit opt ani de căsnicie, apoi dezamăgit, iar apoi fericit din nou, în ciuda tuturor obstacolelor.
Doina nu sa limitat să amenajeze locuinţa, ci a anunţat întregului bloc că este noua gazdă și că toate întrebările se adresează ei. Nu are încă verighete, dar asta e doar o chestiune tehnică.
Vecinii, la început, erau suspicioşi, dar apoi au ridicat din umeri: Cum vă spuneţi, noi nune încurcăm.
***
În ziua în care Dumitru urma să se întoarcă, Doina a pregătit o cină tradiţională de casă, a împachetat bucăţi de friptură în ambalaje elegante, a așezat parfumuri în colţuri și a întunecat lumina nou instalată, aşteptând.
Dumitru se tot totora. Când Doina a simţit că ambalajul îi apasă în cotul pe care îl lucrase la sală luni şi luni, a introdus cheia în lacăt.
Lacătul e nou, împingel, nu e închis!, a răspuns Doina, puţin jenată, dar cu un ton melancolic. Nu se temea de judecată; ştia că a muncit din greu la apartament și că îi va fi iertată totul.
În momentul în care uşile sau deschis, Doina a primit un SMS de la Dumitru: Unde ești? Sunt acasă. Apartamentul nu a suferit nicio schimbare. Prietenii miau zis că îl vei înconjura de cosmetice.
Mesajul la citit mult mai târziu; între timp, în interior au intrat cinci străini necunoscuţi: doi tineri, doi elevi şi un bătrân, care, văzând-o pe Doina, sa aranjat rapid părul cărunt.
Ce surpriză, domnule! Ce faceţi aici? De ceţi doreşti un sanatoriu când acasă e allinclusive?, a început primul tânăr, primind imediat o palmă de la soţia sa.
Doina stătea pe prag cu două pahare încă pline, incapabilă să se mişte. Vroia să strige, dar na putut să învingă stânjenirea.
Întrun colţ, un păianjen chicotea fericit.
Scuzaţi-mă, cine sunteţi?, a întrebat Doina, tremurând.
Sunt proprietarul bârlogului. Tu, cred eu, vii de la clinică săte faci o schimbare? Eu am zis că mă descurc singur, a răspuns bătrânul, aruncând o privire la uniforma de asistente pe care o purta Doina.
Mhm, Adam Matvich, aici domneşte liniştea și binecuvântarea, a intervenit soţia tânărului. Altă poveste decât să trăieşti întrun subteran. Cum te numeşti, fată? Nuţi este prea bătrân Adam Matvich pentru tine?
Donanava, a ezitat ea.
Aşa e! Ai ales bine, Adam Matvich, oamenii tei găsesc, nu poţi să nu recunoşti!. Bătrânul, cu ochii strălucind, a considerat totul o coincidenţă fericită.
Unde e Dumitru?, a şoptit Doina, ştergânduşi cu o mişcare rapidă ambele pahare.
Eu sunt Dumitru!, a strigat un băiat de opt ani, ridicând mâna.
Aşteaptă, e prea devreme să fii Dumitru, ia oprit mama şi a trimis copiii şi tata în maşină.
Îmi pare rău, cred că am greşit apartamentul, a început să îşi recapete mintea Doina, amintinduşi de blochezul cu cheia. E Bușkovă, 18, apartament 26?
Nu, e Bucova, 18, a corectat bătrânul, pregătit să desfacă darul neaşteptat.
Bine, am încurcat, a oftat Doina cu melancolie. Intrăţi, faceţivă confort, eu voi apela.
A luat telefonul şi a fugit în baie, încuinduse la uşă cu prosopul pe umeri. Acolo a citit mesajul lui Dumitru.
Dumitru, vin curând, am rămas la magazin, ia trimis ea.
Bine, aştept. Dacă poţi, adu o sticlă de vin roşu, a lăsat Dumitru un mesaj vocal.
Vinul roşu era deja în ea. Plecând cu covorașul sub braţ şi draperia pe umăr, a aşteptat ca străinii să treacă în bucătărie şi abia apoi a ieşit din baie.
Cu tot cea strâns întrun sac, a fugit din apartament.
***
Voi povesti mai târziu, a explicat Doina, când un tânăr ia deschis ușa.
Înaintând ca printro ceață, a trecut pe lângă el fără săl privească, a intrat în baie, a schimbat perdeaua și a așezat covorașul, apoi sa aşezat pe canapea şi a adormit până dimineaţa, lăsând stresul şi roşul să se evapore.
Când sa trezit, un tânăr necunoscut o aștepta săi ofere explicaţii.
Spuneţi-mi, care este adresa?
Blocul, 18.
Prieteni, dacă doriţi să citiţi şi alte poveşti, lăsaţi un comentariu şi nu uitaţi de likeuri. Ne inspiraţi să scriem mai departe!
**Învățătură:** nu lăsaţi niciodată uşile inimii să rămână blocate; cu răbdare și puţină curaj, fiecare blocaj se poate transforma întro nouă intrare spre fericire.
