Dar cui ție de folos? strigă Mihai, scuipă și pleacă.
Eu am alergat spre fereastră și am privit omul cu care am trăit cincisprezece ani. Credeam că neam găsit sufletul pereche, dar la plecare mia spus că era doar pentru comoditate.
La apartamentul Ilenei din București, gazda gătește de minune, e o femeie superbă, totul a fost pus la cale doar pentru el. Ilena sa gândit că ar trebui să deschidă fereastra și să-i ceară să nu o lase. Era gata să accepte orice umilință: să-l lase să locuiască cu ea, chiar și fără să fie acasă câteva zile, să împartă cu altă femeie
Mai bine decât să rămân singură la patruzecicincisprezece ani, părăsită. Am deschis fereastra, dar privirea mia căzut întâmplător pe portretul tatălui, în uniformă militară, cu bărbia ridicată, privind mândru prin vizor. Am simțit o rușine adâncă pentru slăbiciunea mea.
Mam uitat din nou la bărbatul elegant, în haină, urcând întro mașină frumoasă cu bagaje. Am mers spre bucătărie, pe coridor am trecut pe lângă un dulap înalt, moștenit de la bunica. În el se vedea reflexia unei femei supraponderale, obosite, cu păr cenușiu și ochi stinși. Știam că nu sunt frumoasă. Sănătatea începea sămi dea semne de slăbiciune: dinții se rupeau, nu aveam bani pentru alții noi. Soțul îmi cerea o mașină nouă și la serviciu trebuia să apar în haine scumpe.
Ce nebunie! a zis colega mea Livia. Păi, Mihail e îmbrăcat ca un actor, iar tu doar cu un pulover larg, o fustă din epoca de piatră, două bluze uzate, pantofi sparte și în loc de cizme, teniși. Și haina cu guler, pe care nici bunica nu o poartă! Meniul tău arată ca la un restaurant: friptură, chiftele la aburi, clătite umplute, carne Nu crezi că ar pleca? Nu poți să te duci așa pe jos, prieteno!
Eu ascultam, dar făceam pe la sine. Apoi Mihail a zis că pleacă la o tânără de douăzecișapte de ani cu patru copii.
E tânără, am oftat.
Livia, prietenă și colegă, a hăituit pe rețele, a întrebat vecinii și a scos:
Nicio șansă să o pui pe scenă! Te numește necăsătorită! Dar e dintro familie decentă! De fapt nu a lucrat niciodată. Toți copiii sunt de la alți bărbați. Pe aloptulea trimestru nu sa născut niciodată. Mama ei e la fel de imorală. Taci despre tinerețe. Bărbaților îi place cum se poartă, dar nu e bază pentru familie. Nu știu. Pătrul tău tea surprins. Ținete tare!
Părinții miau lăsat un apartament mare în centru. Tatăl, parcă simțind ceva, a aranjat totul ca Mihail să nu aibă drepturi pe metri pătrați ai mei. Am decis să închiriez o cameră, să am mai mulţi bani.
În zonă se construiau câteva blocuri. Sa întors inginerul, un tip cu barbă, drăguț și inteligent, pe nume Vladislav Bălan. Sa uitat atent la mine și a zis brusc:
Hai săți plătesc în avans! Dute săţi faci dinții. Ești o doamnă frumoasă, nu te chinui!
Mam luminat. Nu mă consideram frumoasă, dar voiam să rezolv dantura. Vlad mia dat și mai mulţi bani, promițând că îi voi returna. Apoi a venit fratele lui Vlad, pe care nul văzusem niciodată. Era îmbrăcat întro jachetă canar, pantaloni violeţi și cu o coafură extravagantă.
Mă numesc Cătălin, lucrez ca stilist, sa prezentat. A decis să viziteze fratele și a luatmă sub protecție. Când servisem prăjituri oaspeților, Cătălin mia propus sămi schimb imaginea.
Și a făcut. Părul mia luminat, machiajul mia scos trăsăturile frumoase, dinții ia aliniat. La muncă începeam să merg pe jos. Kilogramele în plus au dispărut. Am început să fac jogging dimineața în parc. O femeie drăguță, cu zâmbet delicat și gropițe pe obraji, ca un fluture ce iese dintro păpușă obișnuită.
Întro zi a sunat telefonul. Un vecin a deschis ușa și a strigat:
Ilenico, vin la tine!
Pe prag stătea fostul soț. Abia căl recunoșteam. Mihail îmbătrânise întrun an, arăta palid, slăbit, pierdut. Nici o urmă de strălucire anterioară. Lângă el erau bagaje.
Ce vrei? am întrebat.
Îmi aminteam cum încercasem săl sun la început, dar el nu voia să vorbească și mă băsese pe lista neagră. Acum venise.
Ceai devenit! a exclamat Mihail.
Complimentele nu au avut efect. Îmi aminteam nopțile nedormite, dorința de ami pune ordine în viață, lacrimile nesfârșite, panica.
O, Ileno, am suferit atât. O oră și jumătate mia mâncat bani. Copiii păreau normali la început, apoi neascultaţi, țipă tot timpul. Nu vor să-i crească. Stau tot pe telefon, nu gătesc. Au cumpărat niște găluște. Au făcut un fel de tăiței. Crezi? Tăiței! Pentru mine! Tricourile leam spălat toate împreună, sau decolorat. Eu nu am cumpărat nimic în tot acest timp. Tot pe ei am cheltuit. Parcă am ajuns în nebunie. Ileno Eu sunt al tău. Cu tine mă simt bine. Te am mereu în gând. Hai să începem de la capăt, ok? implora.
Dar în urechile mele bubuiau cuvintele lui:
Dar cui ție de folos? Fără dinţi, fără roade, fără copiiÎn sfârșit, am închis ușa și am deschis inima către un nou început.
