Să trăiești cu un împărțitjoc e sub nivelul meu. Cu așa tipuri nu poţi să te înţelegi, cu atât mai puţin să îi laşi să se înmulţească. Aşa că, ma înfruntat o femeie la propunerea mea.
Tu ești femeie, deci ţie datorie și e în sângele tău. Tu ești păstrătoarea căminului. mia răspuns ea. Şi eu ţiam zis: Tu trebuie să fii căutător, dar, din păcate, eşti un împărțitjoc. Aşa că cu astfel de nu poţi să locuieşti, nu poţi să îi laşi să se înmulţească.
Cum adică? Eu vreau relaţii de adult.
Nu, Mihai. Tu propui o viaţă comodă pentru tine.
Dar tu ești femeie. Întreţinerea casei e naturală.
Şi atunci unde e căutătorul? Sau patriarhia a devenit și 50la50?
În clipa aceea, mia bătut în urechi un ecou. E uşor să spui nu, liniştit, fără crize de nerv, să-ţi dai seama că nu se potriviţi şi să plecaţi fiecare pe drumul său. Dar altceva e să fii privit ca un bărbat de 54 de ani, nu un șarlatân mic ce încearcă să pună în aplicare o schemă ieftină şi a fost prins în flagrant. Cel mai ofensator nu a fost refuzul, ci felul în care a fost spus: ca şi cum 50la50 ar fi deja un diagnostic, o etichetă, un motiv să nu se accepte relaţia şi să treci printro dezinfectare după întâlnire.
Mă numesc Mihai, am 54 de ani, am un divorţ, o fiică adultă, alocaţia pentru întreţinere sa terminat de mult, fosta soţie locuieşte departe și, cum cred eu, duce o viaţă decentă, având în vedere că am tras eu pe mine toate obligaţiunile familiale reparaţii, credite, concedii, cumpărături, case de vacanţă, frigidere, mașini de spălat şi tot felul de cotlete ale casei, în care bărbatul devine nu un om, ci funcţia aduplăteştereparaţi.
După divorţ, am decis cu tărie: la a doua runda a acestui carusel numit bărbatul trebuie nu mai voi intra. Nu pentru că-s zgârcit, ci pentru că-s sătul să fiu un ATM cu picioare.
Pe siteul de întâlniri lam cunoscut pe Anca. Are 49 de ani, e îngrijită, liniștită, are un job stabil, nu se înfurie pe foștii capre sau pe bărbaţi abuzivi, așa cum le povestesc multe femei de peste patruzeci de ani, ca și cum ar fi urmat un manual. Am vorbit pe scris câteva săptămâni, apoi am început să vorbim la telefon, ne-am întâlnit de câteva ori, am mers la cafenele, am plimbat, şi am simțit că în sfârșit am găsit un adult rațional, care ştie că, la vârsta noastră, relaţia nu înseamnă prince pe cal alb, ci confort, liniște şi conviețuire reciproc avantajoasă.
Încă de la început am fost sincer despre așteptările mele. La 54 de ani nu mai e loc pentru surprize romantice. Am zis clar: vreau o relaţie fără bătăi de cap, fără cerinţe de dovește dragostea, fără să încerci să-mi umpli portofelul şi săţi iei a doua tinereţe pe seama mea. Am avut parte de destule astfel de încercări. Destul.
Anca asculta calm, dădea din cap, chiar era de acord cu unele lucruri, şi eu mam relaxat. Pentru că, în sfârşit, părea că am găsit o femeie adultă, care înţelege că o relaţie e parteneriat, nu căutarea unui sponsor.
Întro seară, stăteam la ea în apartament, bem vin, vorbeam, şi discuţia a ajuns inevitabil la viaţa în comun.
Anca are un apartament spațios cu trei camere în un cartier decent din Bucureşti. Eu locuiesc întrun studio mic, curat, dar limitat. Am propus, pe care mil consideram ideal, ceva simplu:
Uite, putem să locuim la tine, iar eu să închiriez apartamentul meu.
Ea a întrebat liniştită:
Şi apoi?
Apoi chiria se pune în bugetul comun pentru mâncare. Facturile la utilităţi le împărţim. Mâncarea fiecare câteacât, sau contribuim împreună. Totul corect.
Acolo am observat pentru prima dată cum ia schimbat expresia faţa. Nu a fost brusc, nici dramatic, dar interesul cald din ochi a dispărut, lăsând loc unui alt fel de privire.
A pus paharul pe masă şi a întrebat:
Deci îmi propui să locuiesc în propriul meu apartament, să mă ocup de gospodărie şi să contribuim la cheltuieli?
Nu am înţeles de unde vine reacţia.
Şi ce e rău în asta? Suntem adulţi.
Apoi a rostit cu o voce ce mia încărcat fiecare fibră:
Să fii cu un împărțitjoc este sub nivelul meu.
M-am gândit că am auzit greşit.
Cum adică? am întrebat.
A privit calm:
În direct, Mihai. Cu bărbaţi ca tine am mai locuit.
Cu bărbaţi ca tine mia părut ca o etichetă pentru o categorie specială de bărbaţi: defectaţi, ieftini, incomod.
M-am iritat.
Propun relaţii adulte normale.
Ea a zâmbit uşor:
Nu. Propui o viaţă foarte comodă pentru tine.
A început să mă preseze, pentru că nu înţelegeam careeste problema. Nu îi ceruiam să mă întreţină, nu îi ceream mașini, credite sau mese gratuite. Propunam un plan cinstit, adult.
Dar Anca, se pare, avea o altă viziune.
Vrei să locuieşti la mine, să închiriezi pe al tău și să trăieşti din aceşti bani. Atunci gospodăria devine automat a mea.
Răspunsul meu a fost firesc:
Tu eşti femeie. Asta e firească.
Şi ea a privit ca şi cum în faţa ei ar fi stat nu un bărbat, ci un gândac vorbitor.
Ce e firească? a întrebat, apoi a chicotit rece. Femeia păstrătoare a căminului.
Aşa că eu să gătesc, să spăl, să aranjez, să creez atmosferă, şi tu să fii doar prezent?
Ma enervat această distorsionare.
De ce să doar exist? Eu contribuiesc.
Cum?
Prin facturi, mâncare
Ea a întrerupt:
Şi apartamentul al cui e? Al tău. Şi gospodăria al cui va fi?
Începuse să mă agite:
Tu exagerezi. Femeia păstrătoare a căminului!
Apoi a scos fraza care mia rămas imprimată în minte:
Tu trebuie să fii căutător, Mihai. Dar, din păcate, eşti un împărțitjoc. Cu așa tipuri nu poţi să trăieşti, nu poţi să se înmulţească.
M-am înăbușit.
Ce înseamnă asta?
A sorbit vin şi a continuat cu calm:
Nu poţi să te înmulţeşti.
Feţele misau înroşit. La 54 de ani nu aştept să fiu interzis să am copii doar pentru că nu vreau să o susţin financiar.
Stăteam în apartamentul ei, ascultând cum o femeie de aproape cincizeci de ani argumentează că nu pot să mă înmulţesc pentru că nu vreau să o susţin complet.
Mam pierdut răbdarea.
Deci vrei un sponsor?
Ea a ridicat din umeri:
Nu. Vreau un bărbat.
Şi eu cine sunt?
Eşti un om ce vrea să se așeze comod.
Acel comentariu ma lovit cel mai tare, pentru că credeam că propun un model normal de relaţie, fără dezechilibru, fără ca bărbatul să mai tragă totul de pe umeri.
Pe măsură ce vorbea, simţeam că respectul ei pentru mine se stingea complet. Nu era refuz, nu era dispută. Era lipsa de respect. În trecut, femeile mă ţineau măcar la respectarea onestităţii mele. Acum, dacă nu tragi femeia în toate, te marchează imediat drept ştrengă, hălău, împărțitjoc.
Paradoxal, Anca câştigă aproape la fel de mult ca mine. Are un job solid, un fiu adult, apartament propriu. Trăieşte bine singură. Totuşi, bărbatul trebuie să fie căutător. Între timp, egalitatea e la nivel teoretic, până când trebuie să plăteşti.
Mam plecat din apartamentul ei furios ca un diavol, fără să o salut, doar mam îmbrăcat şi am dispărut pe stradă. Pe drum, în cap îmi tot răsuna nu poţi să te înmulţeşti. Ca şi cum nu aş fi o fiinţă, ci un rest genetic.
Apoi, în toiul nopţii, mam prins gândindumă: poate nu a fost cuvântul 50la50 cel care a lovit-o, ci ideea mea deja împărțită a rolurilor. Ea era gospodăria, eu eram ajutorul.
Femeile sau săturat, le interesează doar banii, caută sponsori. Dar, să fim serioşi, după cincizeci de ani ştiţi bine cine şi cum îşi poate permite o viaţă confortabilă.
Cea mai enervantă parte a acestei poveşti e că nu a încercat să mă ţină. Nu ma sunat, nu mia scris, nu mia explicat, pur şi simplu a pus un diagnostic şi a mers mai departe.
Şi încă mă întreb dacă, astăzi, nu se poate propune o relaţie adultă fără să fii catalogat drept ştrengă.
—
Analiza psihologică În această poveste se vede clar ciocnirea a două modele de relaţie. Bărbatul vede schemă 50la50 ca fiind corectă şi raţională, fiind sătul de rolul de căutător permanent şi de donator financiar. Totuşi, el îşi păstrează așteptarea tradiţională ca sarcinile gospodăreşti şi sprijinul emoţional să rămână la femeie.
Femeia percepe instant conflictul: problema nu e împărţirea cheltuielilor, ci distribuţia inegală a responsabilităţilor. Bărbatul oferă egalitate financiară, dar nu împărţeşte munca de zi cu zi, aşa că reacţia ei la păstrătoarea căminului devine izbucnirea.
Eticheta împărțitjoc ascunde frica ei de a se trezi din nou întro relaţie în care femeia investeşte mai mult decât bărbatul. În timp ce furia bărbatului izvorăşte din simţirea unei devalorări a rolului său masculin şi a experienţei acumulate.
