Tatiana Antonie a intrat în holul blocului din Chișinău, unde locuia familia fiului ei, cu inima bătând de o bucurie aproape copilărească. Ce surpriză avea să provoace cu apariția ei! Mai ales cu darul special pe care la adus: o mică perlă, bunicuța pentru nepoata ei. În mâini strângea o cutiuță de jumătate de metru, legată în cruce cu un pangliciu de satin roz și împodobită cu un fundiţă pufoasă.
Nu a zgârțit nimic nici efort, nici timp, nici bani pentru acest cadou. A pus în mișcare o adevărată operațiune specială. A călătorit până la Iași să îl vadă pe meșterul specializat în restaurarea păpușilor vechi, a cusut cu proprie mână o rochiță albastru-celeste și un şepciuc, și, pe lângă ele, a completat setul cu o jachetă din fetru, cizme de lână, un şal cu căciulă, laşeţe de dantelă și, la final, o rochiță cu buline. Totul, de la zero, cu grijă și migală! Acea păpușă era exact aceea cu care, la opt ani, isă primise la aniversare o fetiță modestă, la sfârșitul anilor şaizeci. Era singura jucărie frumoasă, iar atunci copilăria ei sa umplut de bucurii. Tatiana Antonie a decis să îi dea o a doua viață. Pentru că, să fim serioși, păpușile moderne sunt adesea fără suflet, goale și cu fețe ciudat de deforme. Iar această
Vai, ce ciudă! a exclamat nora, și de unde a scosţi acestă raritate?
E prima și singura mea păpușă! a răspuns Tatiana Antonie, fără să observe mirarea norei. Am călătorit la sora mea din sat să o recuperez; a rămas la noi în casa de la părinţi. Toţi fraţii noştri au fost băieţi, așa că nu a rămas nimeni să o poarte de la mine. A stat mulţi ani în cutie, cu piciorul rupt Da, am plâns mult când sa rupt piciorul! Cu timpul a devenit altceva, dar acum e ca nouă, chiar mai frumoasă! Restauratorul a făcut minuni!
Bunico, dămămă, dămă! a sărit nepoata, în timp ce adulţii admirau păpușa.
Îţi place?
Ce frumoasă ce rochiţă și eu vreau una așa!
Hai săţi fac şi eu una, să fim aproape la fel?
Păi, mama, cine poartă astăzi haine de tip sovietic? a intervenit fiul, Sasha.
Taci, tată! Vreau, vreau! a exclamat cu încântare Karina, de cinci ani.
Va fi a ta, micuţa mea perlă, tot ce vrei! a promis bunica. Apropo, ea se cheamă Natașa.
Beee, nume urât! O să o chem Chelsea! a protestat fetiţa.
Dar, drăguţă, așa se numesc câinii! a intervenit bunica, amuzată.
Nu, o să fie Chelsea, ca din desenul animat! a încheiat Karina, lovind uşor cu picioruţele păpuşa. Ochii ei albaştri sau deschis din nou, strălucind. Uraţivă, aţi văzut!?
Sogra, spre deosebire de nora, a arătat o admirație sinceră:
Ah, am avut şi eu una asemănătoare când eram mică! Corpul era pufos, umplut. Ce frumoasă! Karine, lasămă să o ţin un minut
Fetiţa a predat cu reticenţă păpuşa celeilalte bunici, urmărind cu atenție cum aceasta o mângâie.
Ce frumoasă! Priviţi doar cum luceşte obrajul și ochiţele clare! Ce privire deschisă și emoţionantă! Haideţi să vedem cum a fost cusută rochiţa exact ca cea albastră pe care am avut-o eu în copilărie!
Eu cus şabloane de la vremea sovietică, a explicat Tatiana Antonie, puţin jenată.
Ce? Tu chiar le-ai cusut tu? Şi restul hainelor? Mă întreb cum poţi ţine pasul cu atâta fineţe! Eşti o adevărată meiştră, Tatiana!
Minunată, cu adevărat, a intervenit ginerele, mângâind cu mândrie mustaţa de culoarea grâului copt.
Tatiana Antonie, obișnuită să nu primească atât de multă atenție, a ridicat mâna, iar obrajii i sau împânzit de pete roşii ca rubinele lui Chelsea.
Sogra a aprins din nou flacăra încântării, ca în tinereţe, şi a zis, cu un strop de năzbânăciune:
Hai să vedem ce poate face păpuşa! Și să nu ne jignim, Nataša scuze, Chelsea
A apăsat pe burtă şi păpuşa a scos un glas isteric, de copil: Mama!.
Tinerii părinţi, uşor ironiţi, sau privit şi au zâmbit. Lacrimile din ochii Tatianei Antonie sau strecurat, amintindui de copilăria de odinioară. Sogra a şoptit un chicot, iar bunica a zâmbit larg, ca un copil la izvor.
Aşteaptă puţin! a exclamat sora, punând păpuşa pe podea şi începe să cânte: Toc, toc, toc, se plimbă micuţa merge! Merge!
Mama, a început Sasha, nu cred că e ceva deosebit pentru copiii de azi.
Cât ştii! În tinereţe eram gata să vând sufletul pentru o astfel de păpuşă! Sau să mănânc un kilogram de ridiche aburindă, dacă nu găsisem altceva nui așa, Tatiana? a replicat bunica, dândui jucăria nepoatei. Cel mai frumos dar de azi a venit de la tine!
Îţi mulțumesc, a murmurat Tatiana Antonie, îndreptânduse spre masă, însă ochii i sau aţintit spre Karina, care căuta sub rochiţă un nasture pierdut. Mama! Mama! se auzea neîncetat.
Karine, scumpă, nu desfaceţi nasturele să vezi cum e făcută, bine? Lam restaurat şi pe el, ia explicat bunica, totul sa uzat în timp.
Nora, cu o clipă de reflex, a gândit: Bătrânii mereu scot chestii vechi din cufere și apoi se agită la fiecare detaliu.
Karine, ai auzit bunica? a întrebat mama, adoptând o faţă îngrijorată.
Da, da.
Adulţii au continuat discuţiile, ridicând primele toasturi pentru sărbătorită. Karine fugea la masă, apoi revenea la jucării noi, în timp ce urmărea desene animate. Păpuşa, acum dezbrăcată, zăcea pe podea. Lângă ea sa așezat motanul de casă, lingând cu delicăţie părul alb al păpuşii. Tatiana Antonie, așezată lângă fereastră, nu observase ce se întâmpla cu Natașa. Ceilalţi au uitat de păpuşă.
Unde e nepotul nostru, Andrei? a întrebat brusc bunica.
E afară cu prietenii, a răspuns fiul, nu ne place să ne uite de noi, are distracţiile lui de tinereţe.
Lai şi felicitat pe sărbătorită?
Da, iam tras urechile de cinci ori, pe fiecare an, apoi iam dăruit carioci şi o carte de colorat.
Cum poţi să tragi urechile unui copil! a exclamat sora.
Era doar o glumă, nue adevărat, a intervenit nora, amintindui de vremurile când sora ei o tragea pe coadă.
Sogra a pus paharul jos și a ridicat din ochi spre tavan. Hehe, a spus, întinzând mâna spre spătarul scaunului soţiei.
Nu inventaţi poveşti. Aţi certat, nu vaţi placut, dar eu vam despărţit când am crezut că sunteţi în pericol. Astfel de dureri din copilărie Tatăl nu nea atins niciodată, eu nam înţeles decât cu un prosop!
Nu, am fost biciuiţi, îmi amintesc. Olya era favorita, iar eu
Mai bine să-ţi aduci aminte de lucruri reale, nu de fabule. Cât de mult vam dat, negratuită!
Şi nul uităm pe Olya: iam cumpărat un apartament.
Da, am plătit şi colegiul, şi am ţinut până la douăzecidoi de ani! Olya a muncit din a doua facultate şi şia cumpărat apartamentul, noi doar am ajutat.
Nora a împins buzele, voia să spună ceva, dar Tatiana Antonie, simţind miros de frigărui, a încercat să destinde atmosfera:
Ştiţi că am un papagal? Ieri dimineaţă am ieșit la balcon, iar el stătea pe ușa dulapului și îmi spunea: Bună, frumoaso!
Toţi, cu excepţia norei, au chicotit. Sogra a speculat că apariţia papagalului era o curiozitate vecinilor.
Am întrebat pe toţi, nimeni nu ştie! Măsa Maria, vecina noastră de lângă curte, ştie. Sasha mia dat cuşca veche a papagalului. Îl numim Petrovici. E roşugalben, mare, nui place prea mult cuşca
Deodată faţa Tatianei Antonie sa strâns întro grimă de groază. Toţi sau uitat în direcţia ei.
Ah, ce faci, mică perlă!, a strigat ea, ridicând masa, nu poţi săţi pui carioci peste păpuşă!
Karine a ridicat ochiţi inocenţi. În mâna dreaptă ţinea păpuşa, iar în cea stângă un creion roşu, cu care adăugase puţină roşeaţă obrajilor.
Hai să nuo stric, tată! a luat tatăl, sărind să-i ia creionul, bătrâna o să plângă, iar Chelseaa va fi supărată că a rămas urâtă!
Oh, Karine, Karine, a mărturisit sora, privindula cu teamă. Fără chip, ca la un funerariu.
Fata a început să plângă şi a aruncat păpuşa, alergând spre mamă. Sasha a ridicat jucăria, arătând regret.
Poate se curăţă? a întrebat el.
În baie, cu săpun, dar să nu-ţi uzi părul, a sugerat soacra. S-a aplecat spre soră, strângândui mâna cu compasiune:
Copilul prost, nu ştie să preţuiască, aşa sunt toţi astăzi. Nu vă supăraţi, Tatiana. Doar o jucărie.
Nu e doar o jucărie, a şoptit Tatiana Antonie. Mă duc puţin să ajut pe Sasha.
Sasha sa întors primul. Puţin după el, sa liniştit şi Tatiana Antonie a revenit, cu păpuşa în braţe, ca un mic prunc. Toţi au privit în tăcere cum ridica rochiţa albastră, o aşeza pe canapea şi o îmbrăca din nou. Pe obrajii NatașeiChelsea rămăseseră urme de creion. A netezit părul şi a zâmbit nepoatei:
Vino aici, Karine. Vreau săţi spun ceva. Nu-ţi fie frică, bunica nu te va certa.
Karine a venit încet, iar Tatiana Antonie a aşezat-o pe un genunchi, cu păpuşa alăturată.
Când eram eu mică, puţin mai mare decât tine, nu aveam jucării şi haine noi tot ce aveam era împrumutat de la surorile mari, trei dintre ele. Aveam şi un frate mai mare, care lucra la cooperativă, apoi a fost chemat la armată; se numea Nicolae. Viaţa noastră era săracă mama ne trăia singură. Tatăl meu a murit când nu împlinisem încă un an. La zile de naştere mama neo dăduse o chiflă de şase lei era tot ce putea săi ofere. Eu, fiind cea mai mică, primeam mereu ce rămânea, dar nu mă plângeam, ştiam că nu e vina mea. Mama făcea tot ce putea; de la cinci ani eram ajutorul ei la treburile gospodăriei, creând gâște.
În anul în care Nicolae era la armată de doi ani, în magazinul satului au adus nişte jucării și printre ele o păpușă de o frumuseţe de nedescris! Nam putut săo cumpărăm, era prea scumpă, așa că am numit-o Natașa.
Când Nicolae sa întors, cu o zi înainte de ziua mea de opt ani, mama a copt un cozonac de măceş și un tort cu căpșuni, şi am chemat toate prietenele. Deodată au aparut un grup de fete şi au strigat:
Natașa a venit pentru tine, Natașa! Ce noroc, ce fericire! Vrem să ne jucăm!
Am rămas fără cuvinte să cred? Nam avut niciodată jucării noi, nici ceva nou cumpărat. Mise oferea o păpușă! Visul oricărei fetiţe! Numam putut să cred! Dar atunci Nicolae a venit, ascunzând ceva în spate, ma sărută pe obraji și spuse:
La mulţi ani! Am un dar pentru tine, frumoasa mea! Să fii mereu isteaţă şi drăguță! Iatăţi păpuşa!
Şi mia înmânat cutia. Stăteam cu mâinile pe cutie, privind cu uimire. Miam invidiat chiar eu! Nicolae a zis:
Încât am privit-o, am ştiut că e a ta. Are chipul tău!
Câtă fericire mia adus această păpuşă! Iam cusȘi așa, Natașa a rămas în inima Karinei ca un simbol al iubirii și al amintirilor de neprețuit.
