Mamă, pot să intru? Am nevoie să vorbesc, Anca stătea în pragul apartamentului părinților, strângânduși în brațe o geantă mare.
Intră, dar desparte pantofii cu grijă, am șters podelele, îi spuse mama, dândui loc. Tata e acasă, citește ziarul.
În casă mirosea de cartofi prăjiţi și sarmale în foi de varză. Vasile, fratele mai mic, urma să se întoarcă de pe traseul de transport, iar mama întotdeauna îi pregătea mâncarea preferată.
Anca intră în sufragerie, se lăsă pe canapea, suflând adânc. Rochia largă îi lăsa burta deja vizibilă.
Încă se umflă picioarele? întrebă tatăl, lăsând ziarul jos. Poate ar trebui să vezi un doctor?
Totul e în regulă, tăticule, e prima dată, nu? Anca a pus perna în spate. Ascultați, aș vrea să discut ceva se opri. Am o idee legată de apartament.
De ce apartament? mama intră cu o cană de ceai aburind pentru fiica ei.
Al dumneavoastră, sorbi din ceai fierbinte. Vezi, încă aveţi loc de capăt în două camere, nu? Întruna e el, în cealaltă voi. Dacă am vinde apartamentul cu două camere, am putea să luăm un studio
Săţi dau diferența? răspunse vocea batjocărească de la ușă. Vasile stătea sprijinit de prag, încă în hanoracul cu sigla firmei de transport. Mă uit, nu pierzi vremea, soră.
Vasile, teai întors deja? se ridică mama. Îţi încălzesc ceaiul
Mai târziu, el făcu semn să se retragă, fără să-și ia ochii de la soră. Mai întâi ascultăm ce idei țiau cuvintele.
Vasile, de ce te repeţi mereu? se încruntă Anca. Vorbeam despre lucru. O săva trebuiască să locuiţi întrun studio, nu?
Cui iar conveni mai bine? el intră în cameră și aruncă cu zgomot o valiză grea în colț. Eu cu părinţii întrun studio? Sau tu cu banii noştri?
Fiule, nu striga așa, încercă să-l liniștească tatăl. Hai să discutăm cu calm.
Ce să discutăm? Vasile începu să umble prin cameră. Acum cinci ani am vândut casa de la țară, am dat-o. Acum ce, și apartament tot acolo? Vă spun ceva? Săvă cumpărăm un apartament pe sora cea mare? exclamă el.
Eu am un al treilea copil! ridică vocea și Anca. Trebuie să ne lărgim! În apartament de două camere începe să fie strâmtă!
Ce ar trebui să fac eu? Vasile se întoarse brusc spre soră. Am douăzecidouă de ani și încă nu am un colț al meu, pentru că toţi banii familiei au mers la tine! La apartamentul tău de două camere!
Exact, oftă Anca. Pentru că eu în sfârșit am realizat ceva în viaţă. Soţul meu e decent, am afacere, copii, apartament
Soţ decent? râse Vasile. Cel care închide magazine unul după altul? Toată oraşul ştie că Ion este înecat în datorii.
Anca înroşie:
Ce spui tu?
Hai să nu te prefaci, soră. Eu sunt şofer de camion, merg prin toată zona. Ştii câte bârfe circulă? În orașul vecin deja sau închis două magazine, iar aici încă trei se zbat să respire. Furnizorii nu ne dau marfă pentru că nu am plătit datoriile vechi. Asta e de ce ai nevoie de banii părinţilor?
O linişte grea se așeză în cameră. Mama privea speriată de la un copil la altul:
Ancuţa, spune că nu e adevărat. Nu e adevărat, nu?
Anca se încruntă pe canapea:
Nu am vrut săvă spun Ion chiar are probleme. Probleme serioase. Magazinele nu mai aduc profit, două leam închis. Furnizorii cer restituirea datoriilor. Dacă nu găsim bani urgent
Şi ai decis săne laşi fără locuinţă? Vasile clătină din cap. Ca să ne strângem întrun studio, în timp ce tu îţi îngropi datoriile?
Ce să fac eu? se ridică Anca, cu ochii roşii. Am doi copii mici! Al treilea va veni curând! Putem pierde totul!
Rezolvăţi problemele tu singură! exclama Vasile. Gata să stai pe spatele părinţilor! Îţi au dat totul au vândut casa de la țară, toate economiile şi acum vrei să iei tot ce rămâne?
Eşti gelos! izbucni Anca, aproape răsturnând cana. Gelozie pentru că am reuşit să mă căsătoresc cu un om decent, nu ca tine Cine eşti tu? Şofer!
Da, ai avut noroc, mormăi Vasile. Şi acum vrei să furi părinţii. Ce zici, îi iei la tine? Dacă ţiau dat totul casa de la țară şi banii să rămână la tine!
Ce? se clătină Anca. Nu! Am propria familie, copii mici
A, deci poţi să le ceri, dar nu să le ajuţi? Doar să tragi pe sfoară?
Nu înţelegi nimic! strânse Anca geanta, mâinile tremurând. Suntem în criză Ion ar putea pierde totul!
Atunci să rămânem fără acoperiş? Vasile se apropie de soră. Pleacă de aici. Gata să înfigi părinţii. Rezolvăţi singură problemele.
Anca ieşi fulgerând, trântind ușa cu atâta putere încât geamurile de pe măsuţa din sufragerie tremură. Mama se așeză pe scaun, îşi acoperi faţa cu mâinile:
De ce teaşa cu sora? E însărcinată
Cum să nu? zise Vasile, aşezânduse în faţa ei, frecânduşi gâtul obosit. Vedeţi, ei nu ne pasă. Principalul e să scoatem banii.
Dar situaţia ei e cu adevărat complicată
Şi a noastră nu e? privi spre apartamentul vechi, cu tapetă descoperită şi vopsea crăpată la ferestre. Tatăl se pensionează anul viitor. Mama are tensiune. Ea vrea să ne mutăm întrun studio, în cartier nou, departe de cabinetul medical
Poate îşi va da seama, murmură tatăl.
Anca nu se linişti. O săptămână nu se auzi nimic din partea ei. Mama încerca să sune, dar ea respindea apelurile. Apoi, neaşteptat, bătu la uşă Ion.
Vasile se pregătea să plece la drum începea o nouă rută. La ușă era soțul lui Anca, îmbrăcat în costum cărât, cu ochii goi.
Pot să intru? vocea lui era răgușită, obosită. Trebuie să vorbim.
Mama îl duse în bucătărie, fără să spună nimic. Vasile voia să plece, dar tatăl-l opri:
Stai, fiule. Ascultă. E pentru toţi noi.
Ion stătea tăcut, rotinduși în mână o cană cu ceai rece. În cele din urmă vorbi:
Am venit să mă cer scuze. Pentru mine, pentru Ancuţa. Nu ar fi trebuit să vă implicăm în toate astea.
Ce sa întâmplat? întrebă mama încet.
Totul. Afacerea a crăpat, zâmbi amar. Ieri am închis ultimul magazin. Cred creditorii au venit, au luat marfa, mașina, tot ce aveam. Am crezut că mă voi descurca singur, am împrumutat, am împrumutat din nou Ancuţa a crezut în mine şi a venit la voi. Sa gândit că dacă vindeţi apartamentul
Şi v-aţi gândit la părinţi? La faptul că le cereţi ultimele economii de la pensionari? nu se putea abţine Vasile.
Ai dreptate, Ion ridică privirea. Am greșit. Am vrut să mă prefac în mare afaceri, am luat credite. Când sa prăbuşit totul, nu ştiam ce să fac. Parcă îmi e ruşine să privesc în ochii voştri.
Dar Ancuţa cum e? se temea mama.
Plânge tot timpul. Zice că viaţa nu ştie cum săo reconstruiască. Îi este rușine să vină la voi după ce am vorbit. Ştiţi ce mândră e
Dar reuşiţi săvă descurcaţi? Copiii sunt mici
Încercăm, încuviinţa Ion. Am luat un loc ca expeditor la o firmă de comerț en gros. Ancuţa a găsit și ea un job va fi administratoare la un centru comercial imediat după ce se va naştere. Vom trăi ca toţi ceilalţi. Doar se bâlbâi, iertaţine, chiar. Nu trebuia să vă implicăm.
Când Ion plecă, tăcerea grea se așeză din nou în bucătărie. Vasile privea pe fereastră curtea gri de toamnă. Gândurile îi învârtau în jurul surorii. Cum se schimbase ea în aceşti ani dintro fetiță veselă întro soţie încăpățânată şi bogată? Şi acum
Ştii, fiule, spuse brusc tatăl. Ai făcut bine că nu ai vândut apartamentul. Întotdeauna am iertat-o pe Ancuţa. Dar ea
O lună mai târziu, Anca apăru din nou la uşă. Slăbită, cu burta încă proeminentă, purta o rochie simplă, fără bijuterii, fără machiaj. Îşi așeză bagajul în hol şi începu să plângă:
Îmi pare rău. Sunt aşa Aţi făcut atât de mult pentru mine și eu
Mama fu cuprinsă de compasiune:
Hai, dute, o să trece şi asta.
Vasile privea la soră şi nu o recunoștea unde a dispărut mândria de odinioară? Stătea abătută, fără machiaj, în pantofi uzaţi.
Bine, spuse el în cele din urmă. Hai să mergem mai departe. Acum vei trăi ca toţi, fără prefăcut.
Mulțumesc, ochii iţi erau încă umezi. Că nu ai vândut apartamentul. Ai avut dreptate, trebuie să ne descurcăm singuri.
În acea seară, au stat toţi la bucătărie. Anca povestea cum a căzut totul primul magazin sa închis, apoi al doilea. Cum Ion rătăcea prin oraș căutând bani. Cum nu a dormit nopţi, gândinduse la ce să facă.
Ştii, spuse ea fratelui. Credeam că suntem mai buni decât toţi. Că dacă avem bani, suntem speciali. Şi acum Ion transportă încărcături, eu voi merge la centrul comercial. Ca oamenii normali.
Bine, încuviinţă Vasile. Nu e nimic grav. Şi eu zburdăc pe drumuri şi nu mă plâng.
Un an se scurge. Al treilea copil al lui Anca sa născut, un băieţel. Ion lucra ca expeditor, plecând zile întregi, dar se întorcea mereu acasă cu provizii. Anca a început să lucreze de acasă ca copywriter, a învăţat repede şi a primit un premiu pentru primul trimestru.
Întro seară, Vasile intră la soră după o rută lungă. Anca era la bucătărie cu copiii:
Frate! Intră, îţi varsăm supă.
Tot un minut, am săvă aduc ceva, spuse el, scoţând din geantă o pungă cu bomboane și jucării.
Copiii mari alergau spre el, scârțâind. Anca îi zâmbea:
Mereu îi învăluiţi cu dulciuri.
Ce să nu îi învălui? aruncă Vasile un copil în braţe. Cresc ca nişte puşti de treabă.
După ce copiii sau dus în cameră, Anca-l oferă său fratelui o ceașcă de ceai:
Ascultă, voiam să te întreb ceva. Ştii firma Transoil? Ion are o ofertă să se mute acolo, cu salariu mai mare.
E o firmă decentă, zise Vasile. Lucrez cu ei des. Plătesc la timp.
Îi spun să accepte. E speriat de schimbări.
După afacerea lui? Normal, dar acolo plătesc bine.
Anca se gândi o clipă, apoi spuse:
ţiam trecut pe lângă vechile noastre magazine. Acum sunt farmacii. Şi, deşi nu-mi este trist, parcă totul e ca întraltă viaţă.
Asta e bine, sorbi Vasile din ceai. Trăiţi normal. Aveţi muncă, copiii cresc.
A doua zi, Vasile fu la părinţi. Tatăl citea ziarul, mama îşi îngrijea plantele de pe pervaz.
Vasi, stai, tatăl lăsă ziarul. Am vorbit cu mama.
Fără preambul, tati.
Pe scurt, am decis săţi dăm bani pentru avansul la ipotecă. Am pus deoparte ceva.
Ce? se ridică Vasile. Bani de la voi? De ce nule păstraţi pentru voi?
Nu discuta cu tatăl, întrerupse mama. Ştii că economiile tale nu cresc. Pensiunea îţi va veni în curând
Nu, mulţumesc. întoarse Vasile capul. Voi gestiona singur. Păstraţi banii pentru voi.
Ştim cum te descurci, murmură tatăl. În final, fiecare a învățat că adevărata bogăție nu stă în ziduri sau bani, ci în iertare, susținere și în puterea de a păstra familia unită în ciuda dificultăților.
