Nu. Am hotărât că e mai bine să nu-ți aduci soţia şi copilul în apartament. Nu vom mai suporta aceste neplăceri mult timp și, în cele din urmă, vă vom cere să plecaţi.
Iar soţia ta va începe să spună tuturor că ne-am dat afară pe stradă cu pruncul. Asta ne va strica reputaţia și nu vreau să vorbim rău despre noi. Deci nu încerca nici să aduci pe Daria şi bebeluşul aici. Găseşte o altă soluţie.
Vecina de deasupra a observat imediat că Doina se întorsese de la discuţia cu soţul, cu o faţă abătută. Amândouă deveniseră mămici cu trei zile în urmă și, în ziua următoare, trebuiau să fie externate. Un eveniment fericit! Niciun motiv să fim trişti.
Doina, nu ai expresie pe faţă. Ce sa întâmplat? întrebă vecina.
Mihai a zis că deţinătorul apartamentului ne-a poruncit să plecăm. Imediat. Se pare că la închiriat unei familii fără copii, iar noi venim cu un bebeluş. El va plânge noaptea, vecinii se vor plânge și nu vrea să se încurce în bătăi de cap. răspunse Doina.
Şi ce? Nu mai aveţi unde să mergeţi?
La părinţii lui Mihai este o locuinţă cu trei camere. Dar acolo locuieşte şi sora lui mai mică. La părinţii mei suntem în sat, la douăzeci de kilometri de oraş. zise Doina.
Aşa că veţi sta o săptămână sau două la socri, până găsiţi ceva, sugeră femeia.
Mihai a căutat deja. Dar dacă proprietarii ştiu că vine un copil mic, renunţă imediat.
E o problemă, dar nu e de nimic, încă mai avem două zile. Soţul tău va găsi o soluţie.
Mihai nu a găsit însă nicio soluţie. A sunat la câteva anunțuri, a primit refuzuri şi, în final, a mutat toate lucrurile din apartamentul închiriat la părinţii săi.
Totuşi, părinţii şi sora cea mică nu erau încântaţi de faptul că în casa lor ar locui familia lui Mihai, cu un locatar atât de zgomotos.
Fiule, aminteşteţi că, înainte de nunta voastră, am stabilit că nu veţi locui la noi, spuse mama. Ai dreptul să rămâi în camera ta, dar nu vrem străini în apartamentul nostru.
Iar Doina este străină. Pentru tine e soţia, pentru noi e o persoană necunoscută. Tu ai ales-o, noi nu iam ales.
Mamă, dar e temporar, până găsim ceva decent, încercă să înţelegi.
Ştii că nimic nu e mai permanent decât temporarul. Mai întâi veţi sta o săptămână, săptămâna se transformă în lună, luna în eternitate.
Nu. În plus, lucrăm amândoi cu tata, iar sora ta studiază. Vrem linişte. Cu un copil în apartament nu poţi să vorbeşti tare, să te uiţi la televizor, iar nopţile te trezeşti la fiecare plâns al bebeluşului.
Vom căuta ceva mai repede, promiţi băiatul.
Nu. Am decis că e mai bine să nuţi aduci soţia şi copilul în apartament. Nu vom mai tolera disconfortul şi, în final, vă vom cere să plecaţi.
Iar soţia ta va povesti că neam dat afară cu pruncul, lucru ce ne va strica reputaţia; nu vreau să ne vorbim rău. Deci nu aduceţi nici Daria nici copilul aici. Găsiţi altă cale.
Cu aceste veşti, Mihăi a mers la spital.
Ascultă, Doina, poate stai la părinţii tăi cu copilul pentru o vreme? întrebă el.
Nui place mamei tale să se uite la nepot? surprinsă răspunse Daria.
Nu ştiu, mama a zis să nu mergem la ei, răspunse Mihai.
Așa e perfect! Altă femeie cu copii primeşte flori, cadouri, bucurie. Noi, ca niște fără adăpost, nici nu vrem să fim văzuţi, se plânse Doina.
Seara a sunat la părinţii ei, iar în ziua în care au fost externate, pe lângă Mihai, a venit şi tatăl ei.
Hai, fetelor, săduprindem pe bunica, să mergem acasă. Iar tu, îi spuse socrul lui Mihai, adu toate lucrurile Doinei şi cea cumpărat pentru bebeluş.
Au ajuns la sat în treizeci de minute. Acolo era deja pregătit totul pentru copil: întro cameră mică stătea un pătuţ de copil cu lenjerie cu urşi şi iepuri, lângă un dulap cu hăinuţe şi un fotoliu comod pentru alăptat.
În sufragerie îi aştepta o masă îmbrăcată pentru o masă festivă. Nu era nimeni străin, doar părinţii, bunica Doinei şi Irina sora ei mai mică.
Rudele din partea lui Mihai nu au fost menţionate la masă, dar au discutat cu veselie ce nume să pună băiatului. Au hotărât să-l numeşte Ilie.
Mihai a plecat imediat după masă spre oraş, promiţând că va aduce mâine lucrurile Doinei.
Când sa întors, îl aşteptau veşti bune.
Doina, Mihail spuse tatăl când toată familia sa strâns la masă. Am vorbit cu mama şi am decis să vindem casa bunicii, iar banii urmaţi îi vom da vouă.
Îi vom prezenta ca un dar al familiei Doinei, dar există o condiţie: casa în care locuim acum va rămâne în testament Irinei. Eşti de acord, Doina?
Desigur, sunt de acord.
Atunci mâine punem anunţ de vânzare, a spus tatăl.
Casa a fost vândută în trei luni. În tot acest timp Doina și Ilie au locuit în sat, iar Mihai în oraş, în apartamentul părinţilor, dar în weekend venea la soţia şi la bebeluş.
Mai a durat o lună şi jumătate să găsească un apartament, să obţină creditul ipotecar şi să refacă finisajele.
În cele din urmă, Doina, Mihai şi micuţul Ilie sau mutat în noua lor locuinţă. Au locuit acolo aproape o lună, apoi, când fiecare lucru a căpătat locul său, au organizat o petrecere de casă nouă.
Au invitat părinţii Doinei, prietenele ei şi pe prietenii lui Mihai. Dar părinţii lui Mihai nu au fost la sărbătoare. Ei aflată întâmplător că fiul lor a cumpărat un apartament, au crezut că îşi mută lucrurile în altă chirie.
Când Mihai îşi strângea bagajele, mama a zis:
Ce, fiule, ai chema ţara la noua casă şi nu neai spus că ai deja un apartament? Ai fi putut să ne inviţi şi pe noi!
Păi, încă nu am văzut nepotul. Nuvă comportaţi ca o familie, fiule, îi spuse mama lui Mihai la telefon.
A nul lăsa pe soţia mea şi pe copilul nostru în casa voastră, înseamnă că faci asta în spiritul familiei? întrebă el.
ţiam explicat că suntem oameni în vârstă, avem nevoie de linişte, răspunse mama. Dar acum putem veni pe ocazie?
La ce să vin?
La ce? Ilie este nepotul nostru.
Mamă, fiul nostru are aproape şase luni, dar deodată ţia reapărut dorinţa să-l vezi. E ciudat, nu?
Nimic ciudat. Când era mic nu aveam ce să vedem toate copilaşii par la fel, răspunse mama.
Eu cred că motivul e altul. Poate că vaţi temut să nul aduceţi pe Mihai în casa voastră şi aţi apărat pereţii ca pe un bastion.
Şi în timp ce Doina locuia cu Ilie la părinţii ei, nici voi nu vaţi grăbit să-l cunoaşteţi. Acum, când avem propria casă, vaţi gândi să ne faceţi de ştire în vizită. Scuzaţi, dar încă nu suntem pregătiţi să vă primim, spuse Mihai.
Aţi fost supăraţi, nu? întrebă mama. Eu, de altfel, trebuia săţi invit pe soţia ta şi pe copil să stea la noi la vară.
De ce ar fi săne vină? surprins băiatul.
Copilului îi trebuie aer curat. În oraş în mai e deja călduros, iar vara va fi și mai toridă și praf.
Atunci soţia ta ar locui la casă, singură, nu va deranja pe nimeni, noi venim doar weekendurile.
Anul acesta am concediu în octombrie, iar el în noiembrie. Nuvo vom cere bani, doar că Doina să aibă grădină, castraveţi să culeagă, să nu crească prea mari şi gata.
Am înţeles, mamă! Aveţi nevoie de o muncitoare la casă pentru vară. Nu, descurcaţivă singuri. Dacă vrem săl ducem pe Ilie la aer curat, Doina şi el vor merge la părinţii ei, răspunse fiul.
Prima dată când mama şi sora lui Mihai au văzut pe Ilie, când avea deja doi ani şi jumătate, au dat cu ochii pe el întrun mall. Lau privit de departe, dar nu sau apropiat.
Aşa sunt bunicile şi mamele!
Scrieţi în comentarii ce părere aveţi despre această poveste şi daţi likeuri.
