Măicuță, nu te gândi la lucruri rele! Nu sunt fără adăpost. Mă numesc Mihai Popescu. Am venit la fiica mea. E greu de povestit
Erau câteva ore până la Anul Nou. Toţi colegii plecaseră deja acasă, dar nimeni nu aştepta pe Viorica
Pentru a nu mai merge la muncă pe 1ianuarie, ea hotărî să-şi facă munca dinainte.
În casă a găsit deja două salate, fructe şi șampanie în frigider, pregătite din timp.
Nu avea pe cine să se îmbrace. Îşi dorea să dea jos tocurile şi să poarte pijamaua moale.
Se întâmplase ca, cu Andrei, despărţiseră acum câteva luni; despărţirea fusese atât de dură încât Viorica nu se grăbea să înceapă alte relaţii.
Acum îi era comod să fie singură
Andrei încerca să o recupereze, o suna de mai multe ori, dar Viorica nu voia să reînceapă; nu putea să fie cu el, era prea complicat.
Nici măcar să-l amintească nu îi dorea, era trecut, nu să-şi strice sărbătoarea.
Viorica coborî din microbuz. Mai făcând câţiva paşi şi ajungea acasă.
În faţa blocului, pe o bancă, observă un bătrân cu o mică pom de Crăciun lângă el.
Probabil a venit la cineva în vizită! gândi ea.
Salută bătrânul şi el încuviinţa din cap, fără să-i întâlnească privirea.
În ochii lui părea să se aprindă lacrimi sau poate doar reflexia luminiţelor, dar nu îi dădu suficientă importanţă şi se repeşi spre intrare.
Se facea seara, era camger, iar Viorica tremură.
După duș îşi puse pijamaua pufoasă preferată, turnă o cafea şi se aşeză la fereastră.
Ciudat, bătrânul rămăsese pe bancă.
Deja a durat o oră de când Viorica a ajuns acasă, mai sunt două ore până la Anul Nou. Dacă a venit în vizită, de ce stă afară? Şi acel luciu din ochi! se gândea ea.
A pus masa, aprinse ghirlanda de la pomul din sufragerie, dar gândul îi rămânea la bătrânul singuratic.
După o jumătate de oră Viorica se uită pe fereastră; bărbatul încă şedea nemișcat.
Poate nu se simte bine? De ce sar fi înghețat așa?
Viorica se îmbrăcă repede în haina groasă şi ieşi afară.
Ajunsă lângă bancă, se aşeză lângă el.
El o privi şi se întoarse spre ea.
Îmi pare rău, totul e în regulă? Am observat că staţi singur mult timp. E frig afară. Pot să vă ajut cu ceva? întrebă ea.
Bătrânul oftă:
Nimic, fetiţă! Totul e bine, voi sta puţin şi apoi plec.
Unde?
La gară. Îmi iau drumul spre casă.
Să ştiţi, nu e nevoie. Nu vreau să vă văd dimineaţa pe bancă. Ridicaţivă! Haideţi la mine, încălziţivă, apoi plecaţi unde trebuie.
Dar
Fără dar! Hai să mergem!
Viorica ştia că, dacă ar fi fost acolo Sânziana, prietena ei, ar fi făcut ochi mari şi Dar Sânziana nu era, iar să lase bătrânul singur nu îi era în inimă.
Bătrânul se ridică de pe bancă şi se îndreptă spre pomul de Crăciun.
Pot să-l iau?
Desigur, luaţil.
Intră în apartament, pune pomul modest în hol şi se dezbrace lent, căci fiecare pas îi era greu, se vedea că era cam îngheţat.
Se aşeză la masă, Viorica îi turnă ceai, iar el încălzi mâinile ţinând căniţa. Luă câteva înghiţi şi ridică privirea.
Măicuță, nu vă gândiţi rău! Nu sunt fără adăpost. Mă numesc Mihai Popescu. Am venit la fiica mea. E greu de spus
Cu mama mea ne amintim că ne-am despărţit de mult, eu greşeam, am găsit o altă femeie.
M-am îndrăgostit ca un tânăr, n-am văzut nimic altceva
La început mă ascundeam, apoi soţia, Maria, aflată la curând cu Măria, a aflat de noi prin fiii, iar acasă au început certurile. Întro zi am dat cu piciorul în uşă şi am fugit la cea pe care o iubeam
Măria avea atunci cinci ani.
La început veneam să ajut, dar Maria, fosta mea soție, era mândră, nu primi nimic de la mine, niciun sprijin nul dădu, voia să crească fiica singură.
Încercam să ajut prin părinţii mei, prin ea, dar Maria nu accepta nimic! Nu şi nimic!
Însă, ea începu să îi întoarcă pe gândurile Măriei împotriva mea.
O dată, când am venit la grădiniţă să-i dau jucării, Măria a fugit, nu a vrut să vorbească cu mine, a zis că nu sunt nimic pentru ea.
Atunci am decis să mă retrag, să nu mai apar în viaţa ei. Eu şi Maria am plecat din oraş. Am încercat să-i trimit bani Mariei, pentru Măria, dar banii întorceau mereu la mine. Am încetat să-i trimit. Am înţeles că Maria nu va primi nimic de la mine.
În urmă cu zece ani neam întors în acest oraş. Părinţii mei nu mai erau şi ne-am mutat în apartamentul lor. Apoi lam vândut, am cumpărat o căsuţă la sat, lângă oraş, şi am locuit acolo.
Cu copiii nu am avut noroc
Acum doi ani a murit Maria şi am rămas singur.
Nu ştiu de ce, astăzi am mers la fiica mea Nu aşteptam iertare.
Nu o văd de ani de zile. Trăieşte în acelaşi apartament în care am locuit noi.
Am cumpărat un pom de Crăciun, am venit la ea, dar nu ma lăsă să trec pragul
Înţeleg totul
De ce am venit? Ce am vrut să văd? Sunt străin pentru ea. La ce speram?
Nu am nevoie de nimic am casă, pensie bună, aș putea să o ajut, căci ea e singura mea familie!
Totul ar fi fost altfel dacă Maria miar fi permis să fiu alături de fiică și să particip la viaţa ei!
Am ieşit din apartamentul ei şi am umblat mult, fără să ştiu unde, aşadar am ajuns aici. Mă aşez pe o bancă şi parcă rămân nemișcat. Nu aş vrea să mă mişc. Poate aş fi şezut aşa tot timpul
Dar soarta a ales altă cale! Probabil mai am un rost aici Mulţumesc, fetiţă, mam încălzit, voi aştepta autobuzul şi mă voi întoarce acasă.
Dar, unde să mergeţi noaptea! Autobuzul vine doar dimineaţa, iar în jumătate de oră e Anul Nou. Rămâneţi, voi face un pat pe canapea, iar dimineaţa plecaţi.
Mihai Popescu se uită la Viorica.
Îmi este foarte incomod, măicuță! Astăzi puţini ar lăsa pe lângă ştiinţă un străin aşa. Să fiu sincer, nu vreau să rămân singur, dacă mă lăsaţi, rămân. Dimineaţa plec.
Aşa se va şi să fie.
Dimineaţa Mihai se pregăti să plece.
Îţi mulţumesc, Viorico, pentru tot. Eşti ca un înger, mai salvat de un act nebun, căci eu voiam să rămân pe bancă.
Ştii, vino când vrei la mine! Nu e departe, am locuri multe, o stupină mică, cinci stupi lângă casă, vara e frumoasă.
Maria iubea să lucreze în grădină mere, pere, nu leam de toate! Iarna e încă plăcută, vino, fetiţă, să te odihneşti, lângă râu. E bine aici!
Bine, Mihăi! Voi veni cu siguranţă!
Aşa să fie! Eu plec, încă o dată mulţumesc!
Viorica privea pe fereastră până ce Mihai Popescu dispăru în spatele colţului.
Aşa se întâmplă! Cei apropiaţi nu-ţi spun adevărul, iar străinii uneori devin apropiaţi!
Viorica pierduse părinţii devreme, şi, ascultând povestea tristă a bătrânului, hotărî să îl viziteze cu siguranţă!
Prieteni, dacă vă place să citiţi poveştile noastre, lăsaţi un comentariu şi nu uitaţi de likeuri. Asta ne încurajează să scriem mai departe!
