Ana Popescu se grăbește spre casă. Pe ceas arată deja aproape ora zece seara, iar ea abia așteaptă să ajungă la apartament, să ia cina și să se arunce în pat. Ziua a fost epuizantă. Soțul ei, Ion, e deja acasă, masa e pregătită, fiul lor, Andrei, are 12 ani și e hrănit.
Ana lucrează întro mică frizerie din cartierul Berceni și astăzi îi revine turul de seară. După ce își închide stația de lucru, pornește alarma, încuie ușa și își ia câteva clipe în plus.
Calea spre casă trece pe lângă un mic parc. De obicei e liniștit și sigur aici. Ziua, bătrânele stau pe bănci, iar seara e gol, dar felinarul luminează suficient, așa că nu e niciun motiv să se teamă.
Totuși, în această seară o bancă nu e goală. Lângă ea stau două copii, strânsă întrun fel: un băiat de aproape nouăzece ani și o fetiță care, din fire, nu pare să aibă și cinci. Ana încetinește pasul și se apropie.
Ce faceți singuri aici? E târziu! Hai, să mergem acasă!
Băiatul o privește atent, o sărută pe frunte pe fetiță și o strânge și mai tare în brațe.
Nu avem unde să mergem. Tatăl vitreg ne-a alungat.
Unde e mama?
Cu el. Bea.
Ana nu ezită niciun minut.
Stați jos, veniți la mine. mâine ne vom ocupa de toate.
Copiii se ridică încet. Ana ia pe Măriuca, cum o cheamă fetița, de mână și îi întinde și băiatului, pe Ionuț, mâna.
Așa îi aduce în apartamentul lor. Le explică totul lui Ion și lui Andrei. Cei doi, știind bunăvoința Anei, nu pun întrebări îi arată imediat unde se pot spăla și îi așază la masă. Copiii flămânzi mănâncă cu poftă tot ce le oferă.
După aceea, Ana se duce la vecina de la etajul de sus, al cărei copil merge la clasa întâi, și cere câteva haine pentru Măriuca. Recoltă multe lucruri la fiecare familie rămân tot felul de lucruri după copii.
Ana o spală pe fetiță, o îmbracă în haine curate. Ionuț se duce și el la duș și găsește și el ceva din hainele vechi ale lui Andrei. Se așază să doarmă pe canapea în sufragerie, Măriuca nu se desprinde de fratele ei, iar el o ține în brațe.
Obosiți și sătui, copiii adoarmă repede pe patul curat. Ana își trimite pe Andrei în camera lui, iar ea și Ion stau la bucătărie să discute cât de mult să facă mai departe.
Dimineața, Ana se trezește devreme, îl duce pe Ion la muncă. Ea are a doua schimbare la frizerie. Copiii se trezesc, îi hrănește, adună hainele spălate și uscate în sac și se pregătesc să plece spre casă.
Îl însoțesc pe Ion până la blocul de lângă. Apartamentul de la etajul al treilea este deschis. Copiii intră și rămân nemișcați în hol
Ana se oprește lângă ușă. Vrea să-i privească pe ochi pe acea femeie și să întrebe ce a gândit toată noaptea, când copiii ei au rămas singuri, necunoscuți undeva.
Din interior iese o femeie tânără, dar foarte slabă, cu un chip marcat de un semn de la ochi. Ea aruncă o privire nepăsătoare spre copii și spune:
A au venit și asta cine e?
E bunica Ana. Am stat la ea peste noapte, răspunde băiatul.
A bine, spune ea, și, ca și cum nu sar fi întâmplat nimic, se întoarce în camera ei. Ana rămâne fără cuvinte. E mama lor?
Întrun moment, femeia se întoarce spre Ana și spune:
Hai în bucătărie, să vorbim.
Ana o urmărește. Spre surprinderea ei, deși locuința e modestă, totul e curat. Vasele sunt spălate, podeaua e lustruită, hainele la locul lor. Chiar halatul ei, deși vechi și cu nasturi lipsiți, e curat. Stai, spune femeia, arătând spre un scaun.
Ana se așază. Femeia se așază în față, o privește cu ochiul său lăsat pe spate și întreabă:
Ai copii?
Da, un fiu, are doisprezece ani, răspunde Ana.
Ascultă Dacă mi se întâmplă ceva, nu le lăsa pe copiii mei, înțelegi? Nu au făcut niciun păcat.
Ce vrei să spui, îi spune Ana, surprinsă.
Nu mai pot. Am încercat să mă opresc de nenumărate ori dar nu reușesc. Și el arată spre camera de unde se aude un țipăt de somn. Mă duse la poliție. Stă câteva zile, apoi revine, și bate și mai rău. Nu mai pot să nu beau. Bem zilnic. El îi aruncă copiii pe ușă. Nu sunt ai lui.
Unde e tatăl?
S-a scufundat când Măriuca avea doar un an. De atunci am rămas singură.
Nu lucrezi?
Curăț în magazin. Săptămâna trecută m-au dat afară pentru absențe frecvente.
Iar bărbatul?
Încă lucrează ocazional. Trăim cum putem
Femeia tăcută își încrucișează brațele, apoi spune din nou:
Dacă se întâmplă ceva, te rog, nu-i abandona. Ești bună. Dacă nu poți să-i iei, du-i la un azil, okay?
Ana se ridică. Mintea ei nu poate să absoarbă tot ce a auzit. Totul pare un vis îngrozitor. Copiii apar și o înconjoară. Ambii o îmbrățișează. Lacrimi i se scurg pe obraji. Le șterge repede cu mâna și îi spune lui Ionuț că știe unde să o caute.
Ieși în stradă și își lasă lacrimile să curgă ca un torent, făcând trecătorii să se întoarcă să privească. În aceeași seară, le povestește totul lui Ion. El nu întreabă nimic doar spune că, oricum, copiii nu vor fi lăsați singuri. Andrei a auzit discuția, sa apropiat și ia îmbrățișat pe amândoi. Așa au stat la masă, în liniște, strânși în brațe.
După trei zile, Andrei apare îngrijorat și tremurând:
Mama a dispărut, iar vitregul a fost arestat de poliție. Măriuca e la vecina noastră, dar azi trebuie să o ducă la azil. Le spune tot și aleargă spre sora lui. În aceeași zi, copiii sunt duși la instituție.
A doua zi, găsesc mama copiilor în râu. A murit violențial. Probabil că, anticipânduși soarta, a cerut ajutorul Anei în felul acela.
Ana și Ion încep să depună actele la autorități pentru a adoptă copiii. Nu există rude pentru Ionuț și Măriuca, iar, datorită mărturiei Anei despre discuția cu mama, li se acordă custodia.
Ana părăsește frizeria. Măriuca e foarte speriată, se încrede doar în fratele ei, rămânând mereu lângă el. Chiar și când o lingură cade de pe masă, se uită speriată la Ion, de parcă aștepta o pedeapsă.
A fost nevoie de multă răbdare pentru a-i câștiga încrederea. Andrei, fiind mai mare, înțelege repede că în această familie nu există nici durere, nici teamă.
În timp, fetița se deschide. Se apropie cu încredere de Ana, se joacă cu fiul ei, zâmbește, vorbește, deși încă o urmă de teamă față de Ion rămâne. Frica de bărbații adulți este adânc înrădăcinată.
Ion o tratează cu blândețe și mare grijă. Întotdeauna și-a dorit o fiică, dar din cauza problemelor de sănătate ale Anei nu mai poate fi mamă. Întro zi, când se întoarce de la o delegație de trei zile, Ana și Măriuca ies să-l întâmpine. El se învârte încet și îi întinde brațele spre fetiță.
Măriuca se apropie cu prudență și îl îmbrățișează la gât. El o ridică în brațe și amândoi intră în bucătărie. Văzând zâmbetul ei, se apropie și ceilalți băieți, apoi Ana. Toți se îmbrățișează și rămân așa, în liniște, cu căldură în inimă.
În această familie, acum, totul va fi bine.
