**Jurnal, 19 iunie 2026**
Astăzi am recitit cu ochii plini de amintiri prima trădare pe care am suferit-o o lecție pe care n-am uitat-o nici de acum 30 de ani. Din mică mea copilărie, în grădinița de la Iași, eram mereu cel mai scund dintre colegi. Chiar și fetele păreau că-mi depășesc înălțimea, așa că am învățat să mă ascund în colțuri și să mă joc singur. Când alți copii îmi luau jucăriile, rămâneam tăcut, suportând fără să strig la părinți.
În clasa a patra, la școala generală Mihai Eminescu, nimic nu s-a schimbat. Mă strigau puișor și îmi batjocorea de toate părțile, iar eu strângeam din dinți și îmi înălțam pumnii. Când batjocura a devenit prea grea de suportat, am cerut părinților să mă înscrie la o secție de arte marțiale. Acel pas a fost primul fir de speranță.
După câțiva ani, n-am mai fost același băiat. Am crescut, am căpătat mușchi și o încredere nouă în sine. În clasa a IX-a, fetele din liceul Mihai Viteazul au început să-și arate interesul, dar am păstrat încă amintirea rânjetelor din copilărie și am refuzat să mă apropii prea mult de oricine.
Când am intrat la Facultatea de Automatică și Calculatoare din București, viața mi s-a schimbat din nou. Am devenit mai sigur de mine, am legat prietenii noi și fetele începeau să mă abordeze cu zâmbete deschise. Așa am întâlnit-o pe Ana, o studentă de la aceeași facultate care închiria un apartament în cartierul Pipera. La început, o însoțeam doar până la intrare, dar într-o seară mi-a deschis ușa și am început o relație apropiată.
Totuși, acel fericire nu m-a umplut cu adevărat. Într-o zi, lăsându-mă ghidat de inimă, i-am spus cu voce tremurată:
Hai să ne căsătorim.
Ana a izbucnit în râs:
Paul, ai toată viața în față! Ești chipeș, sportiv și, crede-mă, vor veni și alte fete. Poți să te întâlnești cu oricine și apoi să alegi cea mai bună.
Serios? mi-am răspuns eu, cu tonul rece al unui om dezamăgit.
Bineînțeles! a ridicat din umeri și a continuat: Am un pretendent. E cel mai frumos și bogat din zona noastră, îmi trimite bani în fiecare săptămână ca să nu stau în cămin. Ne vedem doar în vacanță, iar cu tine petrec nopțile.
Cuvintele ei mi-au străpuns sufletul ca o săgeată.
Deci, sunt doar o opțiune temporară? am întrebat, amărât.
Paul, chiar îmi place! Dar știi cum e… a răspuns ea, zâmbind sarcastic.
M-am ridicat și am început să îmi strâng lucrurile.
Te supărești? a zis ea, aruncând o privire spre mine. Mai bine că ai aflat adevărul acum. Nu te încrede în fete la prima vedere. Cunoaște-le mai bine înainte să îți deschizi inima.
Am plecat, simțind cum mă folosesc ca pe o jucărie.
M-am întors acasă, am aruncat valiza lângă prag și am auzit vocea mamei, brusc îngrijorată:
Fiule, ce s-a întâmplat? Nu va fi nicio nuntă?
S-a stricat planul, i-am răspuns scurt, scotind din buzunar un inel de aur de 200 de lei. Ia-l, îți va servi mai bine decât mie.
După ce a privit inelul cu ochi triști, a oftat:
Frumos, îl voi purta eu. Hai, vino în bucătărie, am făcut cornulețe cu gem de vișine și am pus ceai de mentă pe masă. Hai să ne așezăm și să povestim.
Căldura și grija mamei mi-au încălzit inima, așa cum nu se întâmplase de mult timp.
În facultate am evitat să mă întâlnesc cu Ana, dar ea se purta ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. După cursuri, era adesea alături de Costin, șoptindu-i ceva, apoi dispărea spre un loc necunoscut. Am înțeles că cuvintele ei erau doar scuze. Eu eram doar un divertisment temporar, o înlocuire până găsea altă variantă.
Această realizare a lăsat un gust amar în sufletul meu.
Câteva zile mai târziu, am primit o invitație neașteptată:
Paul, vino la petrecerea mea de ziua de naștere! mi-a spus Tamara, una dintre cele mai frumoase colege de grupă.
Mă întrebam dacă era o șansă de a găsi ceva real sau doar o altă capcană. În timp ce îmi învăluia mintea, am decis să rămân vigilent și să nu las din nou să mă înșele cineva cu promisiuni goale.
