Bine, băieți, pescuitul așteaptă, hotărî Victor și apucă plasa de pescuit. Trebuie să salvăm sărăcălașul.
Victor conducea barca de pescuit pe liniștea Mării Negre, lângă Constanța, iar călătorii săi turiști de la București aruncau cu îndrăzneală undițele. Ziua era senină: soarele strălucea aprins, briza adia blând, iar peștii mușcau cu spor.
Victor, Ionuț, e ceva în depărtare? strigă brusc unul dintre turiști, arătând spre orizont.
Capitanul încleștă ochii, cercetând apele îndepărtate:
Parcă ar fi o pasăre nu, ceva ciudat.
Când barca se apropie, toți se priviră surprinși. În apă, abia ținânduse la suprafață, se zbătea cu disperare o pisică. Roșcată, udă, complet extenuată.
O, Doamne! clătină Victor din cap. Cum a ajuns aici? 1,5 kilometri de țărm!
Poate a căzut din barcă, zise un turist.
Sau a fost împinsă de curent, completă altul.
Pisica mârâi slab și încerca să înoate spre barcă, dar forțele îi scădeau cu fiecare val.
Bine, băieți, pescuitul poate aștepta, hotărî Victor și strânse plasa. Trebuie să salvăm sărăcălașul.
Să scoată pisica nu fu ușor se sperie, zgâria, se clătina dintro parte în alta. În cele din urmă o împinse spre plasă și, cu grijă, o ridică la bord.
E pe moarte, zise Victor, învelind animalul tremurător întro haină veche. Cât a rezistat în apă?
Pisica se strânse întrun colț al punții și privea oamenii cu ochi speriați și tremurători. Blana udă se răspândea în toate direcțiile, mustățile se arcuiau.
Ce frumosă, exclama soția unui dintre turiști. Și pare tânără.
Trebuie să o ducem la veterinar, adăugă Victor, îngrijorat. Nu știu câtă apă a înghițit.
Veterinarul examină animalul și liniștește grupul:
E sănătoasă, doar e epuizată. Deshidratată și speriată, dar încă vie. Va avea nevoie de zece zile de odihnă și va reveni ca nouă.
Poate ar trebui să căutăm stăpânii? întrebă Victor.
Putem da un anunț, răspunse veterinarul. Dar pare abandonată, de pe străzi.
Victor duse pisica acasă. Soția lui, Ana, o întâmpină cu căldură:
Vai, ce slabă! O să te hrănim bine!
Primele zile, pisica se ascunse sub canapea, ieșind doar pentru mâncare. Treptat începu să exploreze noul cămin. Întro săptămână, începu să torcă când Ana o mângâia pe spate.
știi, spuse Victor Anei, poate să o ținem la noi? Probabil că stăpânii nu vor apărea.
Nu mă opun, zâmbi Ana. Visam să avem un pisoi de mult timp. Cum îl numim?
Fericit, răspunse Victor fără ezitare. Nu toți au norocul să scape din marea deschisă.
Pisica, auzind noul nume, ridică capul și lătră puternic, parcă aprobând alegerea.
Luna trecu și Fericit deveni pe deplin parte a familiei. Îl întâlnea Victor la ușă, se încălzea în poala Anei și cerea cu îndemânare peștele din bucătărie. Totuși, apa îl evită încă se apropie cu grijă de bolul său.
Probabil are o traumă psihologică, spunea Ana vecinilor. Nu e de mirare.
Sau poate e destinul care a decis să ne vină, medita vecina Tatiana. La adus chiar la noi.
Victor îi mângâie urechea cu blândețe:
Poate chiar a fost destinul. Bine că în ziua aceea am plecat la pescuit. Altminteri
Pisica se freacă de mână și începe să torcă, parcă spune: Totul va fi bine, acum suntem împreună, pentru totdeauna.
Și Victor cu Ana își dădeau aprobarea în tacere.
Uneori, un ajutor oferit la momentul potrivit se transformă în cea mai neașteptată fericire. Uneori, salvarea apare nu acolo unde o cauți, ci norocul își croiește drumul spre tine. Important este să nu ratezi clipa în care cineva are nevoie de tine.
În acele clipe, viața aduce iubire nouă și neașteptată. Chiar dacă începutul e tulburător, cele mai puternice legături se nasc în vremuri grele.
