În viață, totul se întoarce… Soțul a cerut divorț și s-a întors la fosta iubită!
Mă consideram un maestru în jocul numit dragoste. Dar viața mi-a oferit o lecție dură: fiecare acțiune are consecințe și mai devreme sau mai târziu trebuie să plătești pentru ele.
M-am căsătorit la 25 de ani – nici prea devreme, nici prea târziu. Dorința de a evita întoarcerea în orașul provincial natal, unde fiecare mișcare e sub privirea tuturor, m-a împins să rămân în București. Aici mă puteam bucura de anonimitate, așa cum visasem de multă vreme.
Prietenul prietenei…
Este vorba despre Șerban. Înalt, cu ochi căprui, el era prietenul din liceu al prietenei mele Andreea. Însă asta doar a alimentat dorința mea de a-l cuceri. Șerban, se pare, nu părea împotriva flirtului în spatele Andreei.
Așadar, în joacă, am început să ne vedem, chiar dacă el era încă cu Andreea. Nu mă limitam la cunoștințe și nu ascundeam asta. Șerban știa că nu e singurul din viața mea, dar nici el nu era liber, nu-i așa?
Într-o zi, Șerban m-a văzut coborând din mașina altui bărbat. Așteptând să plece acesta, s-a apropiat și mi-a spus că trebuie să vorbim. Mi-a declarat că nu mai vrea să mă împartă cu alții, că nu se poate imagina cu altcineva în afară de mine. Mi-a propus să se despartă de Andreea și să începem o viață împreună. Ideea mi-a surâs, mai ales că rezolva problema locuinței și în același timp o deranja pe Andreea cea plină de sine.
Am început să locuim împreună, dar după câteva săptămâni mi s-a făcut dor de diversitate și senzații tari. Am realizat asta când, din întâmplare, l-am întâlnit pe Iulian – unul dintre foștii iubiți, alături de care am avut momente vesele. Am mers să bem o cafea, ne-am relaxat și am ajuns la el acasă. A fost amuzant și revigorant. După două săptămâni am repetat, și așa am început să ne vedem pentru plăcere, fără obligații.
Încetul cu încetul, m-am întors la vechiul meu stil de viață, întâlnindu-mă cu diferiți bărbați. În cele din urmă, l-am părăsit pe Șerban, lăsând un bilet: „Nu mai vreau să locuim împreună”. Simplu și fără explicații.
Un cotitură neașteptată…
La o lună după aceea, am aflat că sunt însărcinată. Speriată, m-am întors la Șerban. Aflând despre sarcină, mi-a propus să ne căsătorim. Am acceptat, fără să simt o iubire nebună, dar considerând că e cea mai corectă și ușoară soluție. Mai mult, astfel evitam întoarcerea în plictisitorul oraș provincial.
Un an după nașterea fiului, am rămas însărcinată din nou – încă un băiat. Grija pentru doi copii mici și treburile casnice îmi ocupau tot timpul. Șerban lucra mult, era ambițios și deseori se reținea până târziu. Poate că pur și simplu nu se grăbea acasă, la o soție iritată și copii gălăgioși. Nu prea eram o companie plăcută: obosită, iritată, fără timp liber. Așteptam întoarcerea lui Șerban ca să încep să mă plâng.
Dar… a trebuit să plătesc pentru greșeli.
Poate vă întrebați cine e tatăl fiului meu cel mare. Șerban sau cineva dintre foștii iubiți? Consideram că nu contează. Poate să fie Șerban, poate că nu. Îmi spuneam: „Toți greșesc, eram tânără, nu a fost intenționat…”
Încă nu știu cine e tatăl fiului meu cel mare și probabil nu voi ști niciodată. Toți cred că e Șerban – și el, și fiul, și cei apropiați.
Dar oare contează, dacă Șerban oricum nu s-a mai interesat de copii? Nu din cauza îndoielilor privind paternitatea. Într-o seară, când copiii aveau 4 și 2 ani, m-am întors acasă și am găsit un bilet: „Am cerut divorț. Între noi nu mai funcționează nimic”.
Am divorțat. Acum îmi cresc singură copiii. Șerban plătește pensie alimentară, care abia ajunge. Cel puțin, ne-a lăsat apartamentul – să locuim în el până când copiii vor deveni majori.
Și totuși, Șerban s-a căsătorit… cu Andreea. Și acum așteaptă primul lor copil.
