Așa este viața: Am pierdut 20 de ani prețioși, dar ceasul nostru a sosit!
Mă numesc Ana Popescu și trăiesc în Hîncești, unde județul Cahul își ascunde străzile sămănate cu salcâmi și tei. Niciodată n-am putut să-i fiu iubita — soarta n-a dat laolaltă firele noastre. Iar el, Sandu al meu, se arunca mereu în vâltoarea pasiunii, dăruindu-se femeilor care-i sfâșiau inima. Două decenii am dansat un vals aproape, dar abia acum, când tinerețea ni se stinge, viața ne-a miluit.
Totul a început în clasa a zecea, când Sandu a apărut în școala noastră. Nou-venit, sfios, cu ochii plini de curiozitate, m-a fermecat din prima clipă. Șapte luni mai târziu, s-a îndrăgostit de Lăcrămioara, colega noastră — vioaie, șireată, cu zâmbetul iscoditor. Îl păcălea cu prefăcătoria ei, il manipula ca pe o măruță. L-a prezentat părinților, încântați de „băiatul cumsecade”. Însă în spate, Lăcrămioara se învârtea cu Andrei, flăcăul cel popular. Sandu închidea ochii până ce i-a văzut împreună la o petrecere. Dar nici atunci n-a plecat — a rămas umbra ei, scutul ei. Părinții ei îl disprețuiau pe Andrei, iar Sandu era „ginerele ideal”. A împărțit-o cu altul și a suportat. Eu, prietena lui, îi ascultam scuzele, lacrimile, durerea. Și asta ani la rând.
Apoi a venit Doina — dulce, veselă, dar nepregătită pentru căsnicie. Sandu visa la familie, la copii. Când a spus „da” la cererea lui, a crezut că e pentru eternitate. Dar în ziua nunții, a dispărut — fără rochie de mireasă, fără „da” la Starea Civilă. Sandu s-a prăbușit în întuneric. Eu eram acolo — colegă, mâna lui dreaptă la serviciu. Îl vedeam cum îneca durerea în hârtii, cum jura să nu mai iubească. Până ce a apărut Otilia — sufletul petrecerilor, amuzantă, ușoară. Toată lumea o adora. Sandu s-a îndrăgostit orbeste. Apoi a aflat: ea aștepta un copil de la altul. La naștere, tatăl biologic s-a lepădat de bebeluș. Sandu i-a dat numele său, l-a crescut ca pe propriul fiu. Otilia îl înșela iar și iar, dar el îndura — pentru copil, pentru scânteia ce-i mai ardea în suflet. Până ce l-a anunțat că-l vrea naș la nunta ei cu alt bărbat. Sandu a acceptat — a rămas să aibă grijă de băiat, iertându-i nestatornicia.
Urma Mariana — exigentă ca o prințesă. Îl punea să o ducă prin restaurante scumpe, să-i servească micul dejun în pat, să-i organizeze vacanțe de vis. Trei ani s-a străduit pentru ea, până când a făcut criză într-un avion din cauza unui întârziere. L-a părăsit chiar în zbor, strigând că nu-i vrednic. Apoi a venit Iuliana — geloasă patologic. Sandu, loial, nu dăduse niciodată motive. Dar ea m-a urât pe mine, prietena lui. Lucram împreună, inseparabili ca frații. Iuliana a cerut să demisioneze de la serviciu — din cauza mea. Zicea că vorbește prea des despre mine acasă. Da, petreceam zilele alături, dar între noi era doar prietenie. Îl iubeam în secret, el nu vedea. Aveam un iubit, Mihai, care știa că inima îi aparținea altcuiva. A acceptat, așteptând un miracol. Iar Sandu se arunca în noi idile, crezând în sinceritatea lor. Așa ne-am despărțit pentru un deceniu.
Zece ani mai târziu, ne-am întâlnit într-o cafenea din Piața Centrală. Timpul s-a oprit. Am vorbit ore întregi, am râs, am readus aminte. Eu rămăsesem nemăritată, el — necăsătorit. În anii aceia, mai trăise trei relații goale, iar eu mă despărțisem de Mihai — el găsise pe cineva care i s-a dedicat cu tot sufletul. Eu îl așteptam pe Sandu. „N-o să găsesc iubirea adevărată cu care să trăiesc. Se pare că nu sunt vrednic”, a spus el, privind ceașca goală. Atunci n-am mai rezistat — l-am sărutat. S-a dat înapoi: „Ce faci? Nu-mi fie milă!” Milă? Mila mea era pentru mine — pentru deceniile de tăcere. „Sandu, nu vezi? Te iubesc din liceu!” am izbucnit, tremurând. A încremenit. A mărturisit că și el mă iubise, dar mă considera doar prietenă, se temea să întrebe, să nu distrugă ce aveam. Am pierdut douăzeci de ani din cauza orbirii noastre.
Acum suntem împreună de 22 de ani. Recent, fiica noastră, Andreea, ne-a mărturisit că e îndrăgostită. Iubitul ei e bun, sincer, îl văd cum o adoră. Ce i-am spus? „Nu aștepta douăzeci de ani ca noi. Trăiește-ți dragostea acum!” Noi, cu Sandu, am ratat atâta timp, dar clipa noastră a venit. Și-i mulțumesc destinului pentru fiecare zi alături de el — pentru bunătatea lui, pentru inima care m-a căutat atâta vreme în brațe străine. Viața e crudă, dar uneori dă o a doua șansă. Noi am apucat-o — și n-o vom lăsa niciodată să scape.”
