Mă pregăteam să mă căsătoresc, dar m-am îndrăgostit de fratele lui! Cum să rezolv această încurcătură?
Mă numesc Ana Popescu și locuiesc în Iași, unde Bahlul îmbrățișează cu blândețe străzile istorice. Am 28 de ani și sunt disperată — am nevoie de sfatul vostru, de privirea voastră obiectivă. În spatele meu, o serie de iubiri ratate: am fost trădată, părăsită, folosită, rămasă cu inima sfâșiată. Așa că, când l-am cunoscut pe Andrei la malul Mării Negre, insistențele lui nu m-au cucerit imediat. Am rămas rezervată, hotărând că va rămâne doar o aventură de vară. Dar el a fost diferit — chibzuit, inteligent, sincer până la lacrimi. Andrei a mărturisit că e fermecat de frumusețea, grația și inteligența mea, că sunt persoana cu care vrea să-și clădească o familie și să umble până la capătul zilelor. Avea o carieră solidă, stabilitate, siguranță — tot ce trebuie pentru a întreține o soție.
Legătura noastră nu s-a stins după vacanță. M-am întors în Iași, el în București, de unde e originar. Îmi telefona în fiecare seară, discret, iar vinerea venea la mine — petreceam weekendurile împreună, apropiindu-ne din ce în ce. Încet, am început să cred că avea dreptate: suntem făcuți unul pentru celălalt. Ambii maturi, cu experiență, pregătiți pentru un angajament serios. Dragostea lui era mai puternică decât a mea, lucru care mă făcea să sper că nu voi mai arde de jocurile bărbaților. Când i-am spus în sfârșit „da” la cererea lui, Andrei m-a dus în București să-i cunosc părinții. M-au primit cu căldură, aprobându-l pe fiul lor cu vorbe măgulitoare. În fața lor, mi-a pus pe deget un inel de logodnă impresionant, iar mama lui m-a dus la un atelier de aurar — să alegem un colier și cercei din aur. A insistat să aleg singură ce-mi place, gest care m-a mișcat profund.
Nunta fusese programată pentru mijlocul lui septembrie — așteptându-l pe fratele său, Ciprian, care locuia în Elveția. Andrei visa cu ochii deschiși să ne prezinte. A doua zi după sosirea lui Ciprian, l-a adus în Iași. Și acolo totul s-a prăbușit. De îndată ce ochii noștri s-au întâlnit, am simțit cum pământul se cutremură sub mine. Niciodată prezența unui bărbat nu m-a înfiorat așa — inima îmi bătea nebunește, respirația îmi intra stâlcită. L-am văzut pe Ciprian împietrit, ca și cum ar fi fost trăsnit, privirea lui țintă în mine. Era inexplicabil: prima oară când îl vedeam, dar atracția — fizică și sufică — m-a copleșit ca un val. În aceeași seară, m-a sunat din București și a vorbit fără menajamente. Cuvintele lui — pătimașe, aprinse — încă mi se repetă în minte, făcându-mă să tremur. A spus că pentru Andrei căsătoria e o datorie, un pilon al stabilității, iar eu sunt soția perfectă după standardele lui rigide. Dar nu e dragoste. Nu acea pasnebună, care arde în el și pe care a citit-o în ochii mei. Nu poate trăi știind că altul — chiar și fratele lui — mă va deține.
Am plâns, încercând să-i explic că am dat cuvântul, că părinții lui nu vor rezista unui șoc atât de mare, că trebuie să înăbușim aceste sentimente, oricât de dureroase ar fi. Dar el n-a vrut să audă. „Hai să fugim în Elveția, să ne căsătorim, să-i punem pe toți în fața faptului împlinit! Altfel, viața noastră va fi o agonie!”, striga el la telefon. Mă făceam praf între vină și flăcările din piept. Andrei — stabil, bun; Ciprian — ca o furtună ce mă trage în prăpastia pasiunii. Mă simt o trădătoare față de unul și îndrăgostită fără speranță de celălalt. Și-atunci, soarta mi-a mai trimis o încercare: am alunecat pe scări la birou, fracturându-mi glezna și mâna. Două operații, ghips, luni de recuperare — nunta a fost amânată.
Acum, Andrei vine în fiecare weekend să mă îngrijească. Mă înconjoară cu blândețe, mă ajută să trec peste durere, jurând că mă va aștepta până la altar. Iar Ciprian mă sună de cinci ori pe zi din Elveția, implorându-mă să fug cu el: „Voi veni să te iau în secret, să zborim împreună!” Glasul lui e ca un otravă care-mi roade conștiința, dar mă și amețește. Inima țipă: alege pasiunea, aruncă-te în prăpastia cu Ciprian! Dar rațiunea, educația, moralitatea spun: rămâi cu Andrei, uită nebunia, nu distruge tot ce ai construit. Sunt sfâșiată. Uneori mă gândesc: poate ar trebui să-i șterg pe amândoi din viață? Să plec, ca să nu-i trădez pe nimeni? Dar e corect?
Nu dorm nopțile, imaginându-mi cum Andrei îmi încheie inelul, apoi cum Ciprian mă sărută într-un orășel elvețian lângă lac. Unul — cetatea mea, celălalt — flăcările mele. Părinții lui Andrei m-au primit ca pe o fiică, iar eu sunt pe cale să le sfărâm inima. Ciprian e gata să-și părăsească familia pentru mine, dar mă tem să nu-i distrug viața dacă refuz. Cum să aleg între datorie și pasiune? Cum să nu devin aceea care trădează pe toți — inclusiv pe mine? Sunt prinsă în haosul ăsta, fără ieșire. Spuneți-mi, ce să fac? Cum să trăiesc cu această iubire care mă sfâșie în două?”
