— Scuze, dar nu vreau să locuim împreună deocamdată…
Sergiu era convins că Andreea îl iubește la fel de mult ca și el, de aceea răspunsul ei la propunzarea de a se muta împreună l-a lăsat perplex.
— De ce?
— Nu știu… Ne cunoaștem de doar șase luni. Mi se pare prea devreme…
— Devreme? Dragă, cred că e momentul potrivit. Am putea să ne cunoaștem mai bine, iar apoi, cine știe, să trecem la următorul nivel.
— Sergiu, viața nu e un joc pe calculator. Nu vreau să locuim împreună acum, dar asta nu înseamnă că nu apreciez relația noastră. Sunt mulțumită cu ce avem.
— Vreau mai mult! Să mă trezesc dimineața alături de tine, să adormim împreună! Nu-ți dorești și tu asta?
— O facem deja. De două ori pe săptămână, ai uitat? Nu-ți ajunge?
— Nu!
— Dacă mă iubești, va trebui să aștepți.
— Aștept, dar spune-mi de ce refuzi! De ce e atât de greu să explici?
Andreea se gândi un moment, apoi zâmbi și hotărî să vorbească sincer.
— Sergiu, ce înseamnă pentru tine să locuim împreună?
— Exact ce am zis: să fim mereu alături!
— Dar între asta?
— Cum adică?
— În 24 de ore, nu doar noaptea! Cine va găti? Cine va face curat?
— Poate tu uneori, eu alteori. De ce te agiți atâta?
— Pentru că nu vreau să trăiesc ca prietenele mele, care se transformă în servitoare! Nu vreau să alerg de la muncă la magazin, să stau ore întregi la cratiță!
— Dar îți place să gătești când vii la mine, nu? Credeam că te distrează…
Sergiu părea dezamăgit. Oare Andreea era leneșă?
— Îmi place, dar nu zilnic! Mă mulțumesc cu un salat rapid seara. Ne vedem de două ori pe săptămână, uneori mai des. E suficient! Poate într-o zi voi dori mai mult, dar nu acum.
— Nu mă iubești! concluzionă el.
— Iar începi…
— Dacă m-ai iubi, ai face orice pentru mine!
— Iar tu? Ai face orice pentru mine?
— Bine, hai să locuim împreună, dar cu condiții: fiecare face curățenia lui, gătim pe rând, spălăm hainele separat.
— Dar gătesc prost! Tu spuneai asta!
— Vei învăța. Nu poți mânca mereu pizza. Te ajut eu!
— De ce ești așa diferită? Toate fetele acceptă!
— Poate sunt specială. Nu vreau să-mi sacrific libertatea la 23 de ani!
— Aha! Ai pe altul! se înfierbântă Sergiu.
— De ce mi-aș trebui altul?
— Dacă refuzi să locuim împreună, înseamnă că-l preferi pe el!
— Sergiu, nu mai vorbi prostii! Nu există nimeni. Pur și simplu, îmi place să fiu singură uneori. Să citesc, să mă uit la filme, să dansez în întuneric!
— Bărbații nu fac așa ceva!
— Femeile da! Și-mi place! Nu sunt pregătită să renunț la asta!
— Dar viața împreună are farmecul ei!
— De exemplu?
— Să dormim împreună! reluă el.
— Știi că sforăi ca un tractor?
— Ce? Nimeni nu s-a plâns!
— De când te-ai lovit la nas la grătarul de luni trecute, sforăi îngrozitor. Pot tolera de două ori pe săptămână, dar nu zilnic!
— Nu dormi bine lângă mine?
— Doar când adorm înainte!
— Dar de obicei te culci mai târziu…
— Exact!
— Deci sforăi, nu gătesc și sunt plictisitor?
— Și încă cum!
— Cum să fiu plictisitor?
— Mă tot convingi de jumătate de oră să fac ce nu vreau! Ce altceva e asta?
— Andreea, voiam să mă însor cu tine! De-asta am propus să locuim împreună!
— Și eu am spus vreodată că vreau să mă mărit?
— Toate fetele vor asta!
— Se pare că nu toate…
— Sau nu vrei să te măriți cu mine?
— Ce-i oferi unei soții? Să doarmă și să se trezească cu tine?
— Zici că-s un nimeni? mârâi el. Am 30 de ani, câștig 5.000 de lei, locuiesc în apartamentul unchilui ca să economisesc, nu am mașină…
— Atunci de ce m-ai ales?
Andreea dădu din umeri.
— Ești drăguț, amuzant și bun iubit.
— Dar nu și soț?
— Nu până nu mai ești copil!
— Bine! Propunerea mea e retrasă! Și știi ce? Ne despărțim!
— Serios? râse ea. Credeam că nu mai ai curaj!
— Pa! bombăni el, trăgându-și pantalonii. Adică, rămâi cu bine!
— Rămâi cu bine! zise ea, aruncându-i tricoul.
Sergiu plecă, iar Andreea porni muzica, stinse lumina și începu să danseze. Știa că se va întoarce peste câteva zile, dar îl va primi înapoi? Asta rămânea să vadă.
