Elena Marinescu se întoarse, privind cu neliniște femeia din fața ei, fără să-și poată aminti de unde o cunoaște.
Femeia se apropie, alunecând ușor pe trotuarul înghețat al Chișinăului. Elena o prinse de braț, recunoscând brusc trăsăturile:
— Angelica? Popescu? Doamne, de unde?
— Mergeam pe lângă Liceul „Mihai Eminescu”, te-am zărit și-am crezut că visez! Cum îți merge? Ai plecat atunci, ambițioasă ca o vulpe, și-acum?
— Ce să fie? Ți-am scris, dar numărul tău…
— Am pierdut telefonul în perioada aia… Dar spune-mi despre tine!
— Hai la noi mâine! Avem o mică petrecere. Stăm în apartamentul nou din Centru, lângă Parcul „Ștefan cel Mare”.
— Nu vreau să deranjez…
— Deranj? Ne-am jucat împreună la grădiniță! Unde te cazezi?
— La hotel.
— Lasă prostiile! Avem trei camere, loc este destul.
— Mersi, dar firma plătește cazarea. Lucrez ca agent imobiliar.
— Atunci măcar vino mâine! O să fie Bogdan, știi, cel din blocul 5 care ne plimba cu bicicleta prin Copou? Am doi copii acum, Ștefan și Mădălina…
La cină, Elena îi povesti soțului despre întâlnirea neașteptată:
— Îți amintești de fetița pe care o duceai la capătul portbagajului? A apărut ca din senin.
Bogdan se încruntă:
— De ce s-ar întoarce acum?
A doua zi, invitații aduseseră zgomot și râs în apartamentul plin de lumânări. Când soneria sună, Elena simți un fior rece.
Angelica intră ca o furtună, înfășurată în parfum de liliac, părul strălucind sub lumina becurilor. Bocancii de blană îi lăsară urme de zăpadă pe parchet.
Seara se transformă într-un joc subțire de aluzii. Sub pretextul glumelor, Angelica scotea la iveală amintiri penibile din copilărie, în timp ce Bogdan părea pierdut în gânduri.
— Elena, ai devenit așa… cuminte, nu? — zise Angelica râzând, în timp ce turna vin în pahare. — Îți amintești când te îmbrați ca o mătușă la serbarea de la școală?
În bucătărie, Elena auzi șoapte pe balcon:
— Dai copilului mei pensie sau chem avocatul! De ce ea are apartament cu trei camere, iar eu trăiesc într-o garsonieră?
Cu fața de piatră, Elena intră în living unde ceilalți invitați jucau Monopoly cu copiii. Când cuplul reveni de la „plimbare”, tensionarea era palpabilă.
După plecarea ultimilor oaspeți, explozia veni:
— Cât timp m-ai mințit? Crezi că nu știu de „fiul” tău din dosarul AAA? Fotografiile alea sunt din filmul „Școală veche”!
Angelica râse cu sarcasm:
— Și ce dovezi ai? Toată lumea știe că Bogdan m-a ales pe mine întotdeauna. Tu ești doar…
Un pumn lovit în masă tăie vorbele:
— Ai cinci zile să returnezi fiecare leu primit. Altfel, poliția locală va afla de escrocheria cu actele false de paternitate.
În liniștea care urmă, Bogdan încercă să o ia de mână:
— Iertare, Eleno…
— Iertarea se câștigă. Începând de mâine, mergi la un terapeut de cuplu. Și taică-tău o să vegheze la returnarea banilor.
Pe pervaz, zăpada se topea, lăsând loc primelor muguri de lămâi. Viața, ca și orașul, părea să respire din nou.
