Găsirea de sub cadă
O săptămână petrecută la pat cu febră și tuse a rămas în urmă. Mariana se întinse în pat și zâmbi. Pentru prima dată de multă vreme, se simțea cu adevărat bine. Dimineața începuse cu soarele strălucind prin perdele. Mariana era plină de energie și hotărâre.
— Ei bine, e timpul pentru cafea și să facem curățenie! — și-a spus veselă, ridicându-se din pat.
La bucătărie o aștepta soțul ei, Sorin, care deja bea cafea și răsfoia știrile pe vechiul său laptop.
— Bună dimineața, — mormăi el, fără a-și lua ochii de la ecran.
— Bună! — răspunse Mariana cu bucurie. — Azi mă simt ca de un milion de lei! Am decis să fac o curățenie generală. Voi spăla baia cu noul produs pe care l-am cumpărat înainte de a mă îmbolnăvi.
Sorin doar dădu din cap, clar că nu împărtășea entuziasmul ei.
— Poate altă zi? De ce tocmai în ziua mea liberă? Acum o să mă pui și pe mine la treabă, iar eu voiam să mă odihnesc…
— Nu te îngrijora, dragul meu, am destul entuziasm pentru amândoi! – îl asigură Mariana, terminând cafeaua și mâncându-și până la capăt toastul cu avocado.
Cânta încet pentru ea în timp ce își punea mănușile de cauciuc. Ce bine e că copiii au crescut și nu mai trebuie să facem curat atât de des! Fiica a fost măritată acum un an, iar fiul din septembrie e student și stă la cămin… Trebuie să-i sun! Mariana luă borcanul cu noua pastă de curățat, care promitea strălucire și prospețime în câteva momente. Năsucul său sensibil după boală nu percepu niciun miros chimic, mirosea mai degrabă a lavandă sau altceva plăcut și delicat.
Mai întâi se ocupă de chiuvetă, apoi de toaletă și într-un final ajunse la cadă. Pasta făcea minuni, iar parfumul florilor de câmp umplu încăperea.
— Asta da minune! — exclamă ea, privind la suprafața strălucitoare. — Acum parcă e ca nouă!
Însă entuziasmul ei nu se oprise aici. Mariana hotărî că dacă tot a început curățenia, să o ducă la bun sfârșit. Se aplecă și privi sub cadă.
— Oho, cât praf e aici! — exclamă luând o cârpă.
Apoi privirea i se opri pe ceva strălucitor. Mariana întinse mâna și scoase un borcan de sticlă de la cafea. Înăuntru erau bancnote împăturite cu grijă.
— Ce-o fi asta? — se miră ea, deschizând borcanul.
Mariana ieși din baie cu borcanul în mână. Sorin încă mai stătea la laptop, dar văzându-i expresia feței, se încordă.
— Sorine, ce e asta? — întrebă ea, arătând borcanul.
El rămase nemișcat o clipă. Apoi o tresărire nervoasă îi traversă fața, dar reuși să se controleze repede și ridică din umeri:
— Nu știu. De unde să știu? Poate e ascunzătoarea ta? – spuse el înghițind în sec și privi borcanul ca și cum ar conține ultima bucată de pâine de pe pământ.
Privirea lui era plină de durere greu de ascuns, dar Mariana nu o observă. Deja deschisese borcanul și cu uimire scoase banii.
— Ascunzătoarea mea? — Mariana râse. — N-aș fi pus bani sub cadă. Cu siguranță e treaba ta.
Sorin ridică mâinile ca și cum s-ar fi predat, înghițind iar un nod în gât.
— Jur că nu știu de unde sunt. Poate că foștii proprietari i-au uitat?
Mariana își îngustă privirea.
— Locuim aici de cinci ani. Nu cred că i-ar fi lăsat aici bani.
Sorin încerca să pară degajat, urmărind fiecare mișcare a marii sale. Soția însă decise că, dacă a găsit banii, atunci sunt ai ei. Zâmbind, numără bancnotele. Ochii îi sclipiră de lăcomie sănătoasă.
— Ei bine, dacă nimeni nu recunoaște, înseamnă că am avut noroc, — spuse ea.
Sorin încercă să intervină. Începu să cânte dulceag, cu greu controlându-și emoțiile:
— Poate că ar trebui să cumpărăm ceva util? De exemplu, un laptop nou? Ăsta abia mai funcționează. Am văzut unul bun, cu un procesor puternic…
— Laptop? — râse Mariana. — De ce să cumpăr laptopul tău? Am o idee mai bună.
A doua zi, Mariana se întoarse acasă cu o cutie frumoasă. Înăuntru era un set de bijuterii: cercei, un inel și un pandantiv delicat. Le arătă cu mândrie lui Sorin.
— Cum îți par? — întrebă ea, punându-și inelul și radiind de entuziasm, simțindu-se ca o Cleopatra modernă. – Încă mai arăt bine, nu?
Expresia feței ei îi spunea clar lui Sorin: “îndrăznește să spui că nu!”
— Frumoase, — răspunse soțul prompt, încercând să-și ascundă dezamăgirea și amărăciunea. – Ești cea mai frumoasă, îmi e teamă să nu te fure acum cineva.
Mariana petrecu seara defilând cu bijuteriile sale noi și anunță despre descoperirea și achiziția fericită tuturor: prietenelor, mamei și soacrei. Înainte de culcare, la ora zece, așeză cu grijă comoara pe noptieră lângă pat, pentru a le purta imediat a doua zi la muncă.
Sorin nu putu adormi mult timp, ceea ce nu se putea spune despre Mariana – adormi la doar cincisprezece minute. Știind că somnul soției e adânc, Sorin se furișă cu grijă la ușa balconului și își scoase trupul nefericit afară. Acolo, într-o cutie de la storcător, găsi pachetul de țigări ascuns și pachețelul de gumă de mentă de pe lângă el.
Mai întâi își aprinse o țigară. De fapt, renunțase de mult… Mariana insistase din cauza bronșitelor și pneumoniilor frecvente. Apropo, nici o boală sezonieră în ultimul an! Puțin mai calmat de doză de nicotină, Sorin scoase telefonul și apelă un prieten.
— Ei bine, bătrâne, — spuse el, — la joc nu mă alătur prea curând, va trebui să rezolvați fără mine… Da, nevasta a găsit ascunzătoarea mea. Am economisit timp de jumătate de an, tocmai strânsesem suma necesară. Și ea a cumpărat bijuterii.
— Cam nasol, — îi compătimise prietenul. — Ei, nu-i nimic, vei economisi din nou.
Sorin oftă și aruncă o privire spre dormitor. Mariana dormea adânc, iar pe noptiera de lângă ea zăceau bijuteriile ei noi, strălucitoare și atât de inutile pentru el, dar care o făcuseră atât de fericită.
— Da… Cel puțin soția s-a înviorat. Chiar a zis că pentru așa bijuterii merită să dea jos câteva kilograme, că nu arată suficient de bine. Ei bine, sunt bucuros că și-a găsit bucuria.
A doua zi dimineața, Mariana era din nou într-o dispoziție excelentă. Își puse cerceii și pandantivul noi, admirându-și reflexia în oglindă.
— Ei bine, cum arăt? — îl întrebă ea pe Sorin.
— Minunat, — îi răspunse el, încercând să zâmbească sincer, admirând ochii strălucitori ai soției sale.
Da, fără îndoială, o femeie trebuie răsfățată din când în când! Dar în adâncul sufletului său, el deja plănuia unde va ascunde următoarea ascunzătoare. De data aceasta cu siguranță nu sub cadă…
