— Ion, unde te duci? — Elena se uită din bucătărie, ștergându-și mâinile în șorț și privindu-și soțul cu surprindere.
Ion, un bărbat de 45 de ani, manager la o firmă de construcții din Chișinău, hotărâse să ia decizia definitivă. Își strânsese geanta în timp ce soția pregătea micul dejun. Acum stătea în holul apartamentului lor spațios, cu o expresie hotărâtă.
Elena întotdeauna veghea la masă dimineața. Credea că un dejun sănătos era cheia unei zile reușite. Când copiii erau mici, se trezea înaintea tuturor, hrănind întreaga gașcă zgomotoasă. Având trei copii, renunțase la carieră, iar salariul lui Ion le asigura traiul liniștit.
Soțul tăcea. O studia pe Elena, cu care trăise 25 de ani, și își dădu seama că trebuia să acționeze imediat. În ultima vreme, ea se lăsase pe după, pierduse strălucirea din ochi, acea scânteie care îl fermecase odinioară. Nu-l mai atrăgea ca femeie.
Pentru asta avea pe Loredana, o brunetă tânără și ambițioasă, cunoscută la un team-building al firmei. Era frumoasă, inteligentă și hotărâtă — exact ca el. Și tocmai de aceea stătea acum cu geanta în mână.
Ajunsese momentul! De ce să mai trăiască cu o femeie pe care nu o iubea, cheltuindu-și banii câștigați cu sudori? Copiii — Ionuț, Petru și Varvara — erau independenți. Doar Varvara încă studia, dar o ajuta periodic.
Soția însă… De ce să-i mai țină traiul? Loredana avea dreptate: Elena trebuia să învețe să se descurce singură.
— De ce pleci fără să-mi spui? — întrebă Elena liniștită. — Ți-aș fi făcut niște sandviciuri. Nu-i bine să pleci flămând.
— Încetează cu mâncatul! — izbucni Ion. — Crezi că nu există restaurante peste tot? Te închizi în bucătărie ca și cum viața n-are alt sens!
Se enerva pentru că nu reușea să spună ce voia cu mândrie: că o părăsea.
— S-a întâmplat ceva, dragule? — întrebă ea cu blândețe.
Știa de mult despre amanta lui. Așteptase ziua aceasta. Dar Elena era înțeleaptă și îl cunoștea prea bine.
— Plec de la tine! Am îndestul! — răcni el.
— Am înțeles. Unde? — replică ea, ca și cum ar fi vorbit despre vreme.
— La altă femeie. E frumoasă, deșteaptă și nu stă toată ziua cu ochii în oale!
— Felicitări. O meriți.
— Chiar crezi asta? — se miră el.
— Cine te cunoaște mai bine? Ești harnic, inteligent și, să nu mintim, chipes!
— Va trebui să împărțim apartamentul… — spuse Ion mai domol.
— Desigur. E corect.
— Mă așteptam la scandal…
— Pentru ce? Dragostea s-a sfârșit. Nu suntem primii.
— Și… o să-ți cauți de lucru? Nu-ți voi mai trimite bani.
— Nu. Mă voi recăsători.
— Ce?! — rămase fără cuvinte.
— Am solicitanți. Femeile ca mine sunt apreciate — liniștite, gospodine, experimentate. Și am menționat că am propriul apartament.
Ion simți un junghi de gelozie. Se gândise că mereu va putea reveni la ea. Dar acum…
— Am o întâlnire azi cu un domn. Trebuie să pleci, Loredana te așteaptă — zise Elena cu un zâmbet.
— Am o ședință importantă! — se răzgândi brusc. — Ia geanta mai târziu…
La serviciu, îl chinuiau îndoieli. Loredana îl sună seara, vorbind fără pauză despre mobilă și o excursie la Mamaia.
— Ce avem la cină? — o întrerupse el.
— Nimic… Poftim salate. Sau comandăm.
Ion închise telefonul. Își aminti de mâncărurile aromate ale Elenei, de liniștea casei. Și-și dădu seama că nu voia să o piardă. Niciun alt bărbat nu avea să-i aparțină.
A doua zi, Elena își primise prima întâlnire. Dar Ion rămăsese acasă, mestecând pâine cu dulceață, hotărât să nu plece nicăieri.
