– Voi intenta divorțul, – a anunțat Ioana.
În acel moment, Mihai era absorbit de meciul de fotbal și nu a reacționat deloc la cuvintele soției sale.
Ioana s-a apropiat și a închis televizorul.
– Ce faci?! Ai înnebunit?! – a strigat Mihai, apoi s-a redresat și, cu un oarecare efort, a spus împăciuitor:
– Scuză-mă. Era un moment foarte important.
– Sunt sigură că nu mai important decât ceea ce am spus eu.
– Și ce ai spus? – s-a bâlbâit Mihai, realizând că, așa cum se întâmpla mereu, a ignorat complet vorbele soției.
– Voi intenta divorțul.
Mihai a făcut ochii mari:
– Cum adică „divorț”? De ce? Mi se părea că totul e bine între noi.
– Ție ți se părea.
– Stai puțin… Ieri am fost la teatru, alaltăieri ți-am adus flori, săptămâna trecută am fost la cinema. Exact cum îți place ție…
– Da, dar toate astea s-au întâmplat pentru prima dată în cei șapte ani de căsnicie. Și chiar știu de ce.
– Și de ce anume? – Mihai începea să se enerveze.
– Pentru că am dat copiii la grădiniță, mi-am găsit un loc de muncă, am început să merg la sală, la salon, mi-am schimbat stilul, mi-am făcut noi prieteni.
– Și ce legătură are asta?
– Fiindcă ai observat brusc că am devenit interesantă pentru alții, că bărbații mă observă, că nu mai depind de tine ca înainte.
– Prostii…
– Nu, Mihai, nu sunt prostii. Altfel nu te-ar fi speriat, nu te-ai fi învârtit în jurul meu, nu m-ai fi mulțumit, nu mi-ai fi dăruit flori. Ca să nu mai vorbim de cinema și teatru. Din partea ta – e un adevărat efort!
– Am încercat… Am vrut să-ți fac o bucurie… Dar, totuși, asta te-a determinat să divorțezi?
– Da. Nu mai vreau să trăiesc așa. Acum te prefaci că ești un soț iubitor, dar unde erai când eram însărcinată, când nășteam copiii, când nu dormeam nopțile? Nici măcar o dată nu m-ai ajutat! Prezența ta în viața noastră a fost pur simbolică. Veneai, mâncai, dormeai. Pot să număr pe degete de câte ori ai luat copiii în brațe!
– Eu lucram! – Mihai s-a ridicat furios, – pentru a vă întreține!
– Lucrul era și pentru tine, nu doar pentru noi. Și aveai și tu weekenduri libere, doar că le petreceai cu prietenii.
– Am acest drept!
– Eu nu aveam weekenduri libere, – a continuat Ioana, fără să-i acorde atenție, – iar copiii… sunt și ai tăi. Pe tine însă te interesa mereu cel mai puțin. Îmi sună și acum în minte vorbele tale: ți-am dat bani, ce mai vrei? Eu voiam… Voiai să am alături un om de încredere. Un sprijin nu doar economic, ci și moral. Un om care să arate grijă.
Dar pentru tine asta nu conta. Tu trăiai viața ta în care nici eu, nici copiii nu existam…
– Exagerezi.
– Nu exagerez. Măcar știi la ce grădiniță merg? Ajungem acolo în patruzeci de minute dimineața! Cu transportul public! Iar tu mergi la muncă singur cu mașina, ca un mahar. Și ajungi în douăzeci de minute. Totuși, nu te-ai oferit niciodată să duci copiii la grădiniță.
– Nu mi-ai cerut, – a murmurat Mihai.
– Și de ce ar trebui să cer? Sunt lucruri care ar trebui să fie clare pentru un soț și un tată iubitor. Adevărul e că nu a fost niciodată vorba de iubire. Niciodată…
– Ai făcut din mine un monstru…
– Nu, Mihai, nu ești un monstru. Ești doar un străin pentru mine. Ai devenit un străin… Sau poate ai fost dintotdeauna.
– Pentru tine, dar pentru copii? Ce le vei spune? Cum o să le explici?
– Oh, să nu îmi țină nimeni partea! – Ioana a râs, – abia de curând au început să te recunoască pe stradă! Deci cu asta nu voi avea probleme.
Mihai nu a găsit replică. Pe de o parte, Ioana avea dreptate, dar și el se putea înțelege: el era bărbatul, ea era femeia, trebuia să știe care îi sunt responsabilitățile în casă și cu copiii. Așa spunea întotdeauna tatăl lui Mihai. Și mama era de acord. Dar Ioana era nemulțumită…
– Și cum intenționezi să trăiești cu un salariu și doi copii? – a atacat Mihai, – în ceea ce mă privește, nu îți voi da niciun ban!
– O să-mi dai, – a răspuns calmă Ioana, – pensia alimentară nu dispare. Iar bunurile adunate în cei șapte ani le vom împărți prin tribunal. Chiar dacă nu prea avem ce împărți, dar totuși. Frigiderul, oricum, ne este mai necesar nouă cu copiii. Cunoscându-te, sunt sigură: exact de el te vei ține ca să faci greutăți. De aceea, totul – doar prin tribunal. Noroc că nu avem apartament. Apropo, poți să rămâi în acesta. Eu și copiii ne vom muta într-un altul (spunând ultima frază, Ioana a făcut o mică pauză, în speranța că Mihai nu va fi de acord, că va spune că el va închiria altul și că soția și copiii vor putea rămâne în cel cu care s-au obișnuit… Dar Mihai nu a spus nimic), – … deja am găsit unul potrivit, aproape de grădiniță.
– Atunci plecați! – Mihai nu mai putea s-o asculte pe Ioana, – te crezi tare isteață! Ai planificat totul?! N-ai uitat nimic?! Mașina? Nu ți-o dau!
– Nici nu îți cer, – a zâmbit Ioana, – nu am nevoie de ea.
– Cum de ești așa generoasă?! – Mihai nu se putea opri, – nu ai nevoie de mașină! Probabil că te plimbi deja cu altă mașină?! Hai, recunoaște: de când mi-au crescut coarnele?! Cum ai devenit așa de curajoasă?!
– Nu m-ai surprins, – Ioana era complet calmă, – știam că voi auzi ceva de genul ăsta.
– Înțelege, în sfârșit, – Mihai s-a apropiat de soția lui, a prins-o de umeri și a început să o scuture, – cine te va vrea cu doi copii?! Hai să uităm tot ce ai spus? Să trăim împreună, ca înainte. Promit să mă schimb!
– Ca înainte? Nu, – a răspuns Ioana ferm, – nu se poate.
– Dar de ce?! – Mihai nici măcar nu striga, ci urla.
– Pentru că nu te mai iubesc…
Mihai s-a pierdut, s-a panicat și, de parcă simțind că discuțiile ulterioare sunt inutile, a acceptat:
– Dacă este așa – depune dosarul de divorț.
Au divorțat în șase luni. Totul s-a desfășurat așa cum planificase Ioana.
Acum, ea și copiii locuiesc aproape de grădiniță și diminețile din zilele lucrătoare sunt mult mai liniștite.
Iar în weekenduri – este o femeie liberă! Și asta pentru că fostul soț ia copiii la el! Îi plimbă prin oraș, petrece timp cu ei acasă, se joacă. Chiar gătește!
Și cine poate înțelege acești bărbați?
Cât erau căsătoriți – soția și copiii nu contau. Erau luați ca o chestiune de la sine înțeleasă.
După divorț – găsește timp pentru copii și devine aproape cel mai bun tată din lume…
